10 zile în paradisul din Seychelles – cu doar 1.000 de euro

Apă turcoaz, plaje pustii, palmieri și junglă verde cât vezi cu ochii. Esti în locul cel mai apropiat de paradis, o palmă de pâmânt în mijlocul Oceanului Indian. Bine ai venit în Seychelles, micile insule în care broaștele țestoase sunt mai numeroase decât oamenii. Peste 90% din cei 90,000 de locuitori ai țării locuiesc pe insula Mahe. Restul de 114 insule au rămas uitate de timp și așteaptă să fie descoperite.

La mijlocul lui iulie, vremea este perfectă pentru Seychelles, cu temperaturi de 28-30 de grade și șanse minime de ploaie. Parcă ar merge schimbat all inclusive-ul la vecinii turci cu o astfel de experiență, nu? 😋

1. Perioada: 16 iulie– 26 iulie.

2. Transportul:

Total bilete avion dus întors București – Mahe (Seychelles): 647 euro/persoană.

Bilet de avion ieftin Seychelles

Zbor de legatura spre Seychelles

*pretul pentru biletele de avion era valabil la data de 17 iunie 2017.

 3. Seychelles – cazare și traseu:

Am făcut ceva simulări pe Booking.com și am găsit câteva variante foarte ok de cazare, cu tarife de aproximativ 400 de euro de persoană pentru 10 nopți. Cele mai bune variante raportate la preț/calitate sunt Julie’s Holiday Home, Cozy Island Bungalow sau  Chepsted Chalets.

Pentru a vă deplasa pe insule, puteți folosi fie bicicletele, fie autobuzele locale. Cu mașina e ceva mai dificil pentru că se conduce pe partea stângă a drumului.

In rest, pentru a vă deplasa de pe o insulă pe alta aveți multiple variante, de la avioane sau elicoptere, până la mici bărci ale localnicilor antreprenori. (marea majoritatea a locuitorilor din insule trăiesc din turism).

Dacă alegeți varianta rapidă a zborurilor, Air Seychelles oferă condiții foarte moderne de zbor între Mahe, Praslin sau Insula Păsărilor, cu zboruri ce durează cam 30 minute și costă sub 100 de euro dus întors.

Mahe este cea mai mare insulă a țării, locul în care veți ateriza pe aeroportul internațional. Aici puteți face plajă pe Beau Vallon, cea mai renumită din Seychelles sau puteți vizita capitala Victoria, orașul dezvoltat pe rând de către coloniștii francezi și apoi de către cei englezi.

Parcul Național Ste Anne se întinde pe 6 insule și este locul în care s-a aflat prima capitală a insulei, acum doar o ruină. Mergeți pe aici pe urmele piraților, explorați casele tradiționale, jucati-vă cu țestoasele sau înotați printre corali.

Parcul Național Vallée de Mai este declarat monument Unesco și adăpostește legendarele coco de mer, adică niște nuci de cocos imense 😍, pe lângă multe alte specii de plante sau animale exotice. Locul este numit de către mulți, „Grădina Raiului”.

Insula La Digue este un adevărat paradis pentru cei ce caută să experimenteze natura ori cultura locală. Pe aici vă puteți plimba pe La Pass to Grand Anse Trail, cărarea ce trece printre vechile căsuțe coloniale, să vizitați plantațiile de vanilie ori să vă bucurați de plaja Anse Source D’Argent, una dintre acele imagini celebre în lume când vine vorba de plaje de vis.

Insula Păsărilor este raiul pentru cei ce vor să observe peste 1 milion de păsări dintre cele mai diferite și unicat în lume dar și uriașele specii de țestoase. Aici se poate ajunge după un zbor de jumătate de oră din insula principală Mahe.

4. Avem nevoie de viză pentru a vizita Seychelles?

Nu este nevoie de viză pentru cetățenii români ce vor să viziteze Seychelles pentru o perioadă mai scurtă de 90 de zile. În ceea ce privește siguranța, Seychelles este considerată o țară sigură și fără probleme.

 

hotel de vis Seychelles

sursa telegraph.co.uk

 

 

 

 

 

 

cocos urias Seychelles

 sursa huffingtonpost.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!