Barcelona: Utile

barceloneta litoral

1.Transport:

  • Transfer de la aeroport: Aeroportul internațional El Prat se află la 14 kilometri de centrul orașului. Aerobus este serviciul de shuttle bus al orașului, o calătorie pănă în centru durează aproximativ 30 de minute și costă aproximativ 10 euro dus-întors. Programul este între ora 05:30 și 1 noaptea.
  • Explorarea orașului: Majoritatea obiectivelor pot fi explorate la pas, însă, un oraș ca Barcelona nu ramâne dator nici atunci când vine vorba de variantele posibile de transport:
  • Ideal ar fi dacă nu ai foarte mult timp la dispoziție sa folosești autobuzul turistic de tip hop-on hop-off – un bilet pe o zi costă 27 de euro și practic poti vizita toate obiectivele turistice, beneficiind la alegere de una dintre cele 3 rute standard. Poți vizita pe parcurs ce obiectiv turistic dorești și apoi să îți continui drumul mai departe în autobuz.
  • Metroul este o variantă ieftină și la îndemână pentru a te deplasa. Sistemul de metrou din Barcelona este foarte bine dezvoltat și poți ajunge în timp scurt în aproape orice punct al orașului. O călătorie costă un pic peste 2euro.

Există si cateva variante mai “exotice” de transport, cum ar fi:

  • telefericul către muntele Montjuïc: are 3 stații – Parc de Montjuïc, Miramar and Castell de Montjuïc și costă 10.30 euro dus-întors
  • Tramvia Blau – un tramvai istoric de la începutul secolului XX, ce leagă stația de metrou Tibidabo cu stația de funicular de la poalele Tibidabo și costă 4.50 euro dus-întors
  • Barcelona Card: oferă transport public gratuit nelimitat, precum și o serie importantă de discounturi pentru muzee, cluburi de noapte, locuri de distracție, magazine sau restaurante. Costă 45 de euro pentru 3 zile. Mai multe detalii aici.

 

2. Siguranţă

Barcelona este considerată capitala hoților de buzunar și asta spune practic totul despre cât de atenți trebuie sa fiți atunci când călătoriți în special în locuri aglomerate, cu metroul, ori pe celebrul La Rambla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!