Indonezia

Un arhipelag format din peste 18,000 de insule și a 4-a țară a lumii ca număr de locuitori,  Indonezia este o țară pe care o poți descoperi cu adevărat într-un sabatic de un an de zile. Așa că pentru cele 6 zile petrecute în Indonezia, am ales Bali, micul paradis verde. Într-o țară în care peste 50% din populație trăiește la limita subzistenței, oamenii din Bali par că stiu să prețuiască fiecare clipă, iar grijile și stresul sunt înlocuite cu ofrande și masaje de relaxare.
 

#travellikes:



Simplitatea și felul de a fi al oamenilor din Bali care nu pun deloc preț pe lucrurile materiale, sunt împăcați cu ei și trăiesc din plin clipa prezentă, ceea ce pe la europeni prin cărți se numește Zen.

Nu prea ai cum să nu te îndrăgostești de căsuțele de lemn din Bali, cu grădini proprii cu flori tropicale, înconjurate de orezăriile verzi.

Prețurile sunt unul din motivele pentru care backpackerii sunt îndrăgostiți de Indonezia și în special Bali. Cazare în resorturi de vis pentru 40 de dolari/noapte, masă la resturant pentru 3 dolari sau inchirierea unei mașini pentru o zi la pachet cu șofer pentru 15 dolari de persoană, toate sunt posibile în Bali.
 

#traveldislikes:



oate că așteptările noastre au fost prea mari, însă stațiunea distracției, Kuta din Bali, ne-a dezamăgit puțin, fiind o locație departe de un paradis tropical și de oamenii simpli din Ubud, mai degrabă invadată de lanțurile americane de fast-food și de negustori șmecheri.
 

#whattovisitfor:



Pentru relaxare, liniște și zen, Bali nu întâmplător este printre primele alegeri ale multor persoane, fie ei freelanceri, artiști, pensionari, milionari sau chiar tineri ce caută o altfel de viață. Mai mult, Ubud este celebru ca destinație pentru luna de miere datorită locațiilor de cazare de vis, cu oameni primitori și masaj & spa la pachet.
 

Bali – viaţa în verde şi Zen

Top 3 cuvinte despre Bali: Zen, paradis verde, distracţie

Pentru mulţi dintre noi, Bali este o mică insulă într-un ocean îndepărtat, unde fie te poţi relaxa la plajă, fie te poţi bucura de peisajul verde al orezăriilor sau încerca un masaj tradiţional balinez. Şase zile petrecute aici ne-au dat ocazia să putem descrie Bali din mai multe unghiuri pentru că:  ne-am strecurat printre curţile oamenilor într-un sat tradiţional; am stat în primele rânduri ale unui spectacol de dans balinez, alături de localnici; am surprins un călugăr hindus în timpul ritualului de rugăciune; ni s-a mulţumit în fiecare dimineaţă cu ofrande de flori frangipane în faţa propriei căsuţe. Nu le-am făcut totuşi chiar pe toate pentru că oricum sperăm să revenim aici şi să îl cunoaştem şi pe marele Ketut din filmul Eat, Pray, Love.

Odată ce te obişnuieşti cu viaţa agitată a marilor metropole (includem aici şi Bucureştiul) şi te consolezi cu faptul că Zen-ul e mai mult un concept aspiraţional, nu poate să nu te impresioneze faptul că oamenii de aici chiar sunt Zen mereu, prin felul lor de a fi și stilul de viață.  Și mai impresionant este dacă te gândești că lumi total opuse, ce par din epoci diferite, există în paralel în acelaşi timp.

Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să te trezeşti la răsărit în propria căsuţă de lemn, să deschizi cele trei ferestre ce ţin loc de pereţi ai camerei şi să mergi printr-o grădină de flori către piscina care se continuă cu un paradis verde? Nu este o imagine dintr-un vis, acesta este Bali.

Paradoxal, pe lângă atâta spiritualitate este loc şi de distracţie: surfing, cluburi de noapte, roof top parties, pool parties sau chiar room parties. Mari fani ai distracţiei balineze sunt vecinii australieni, de neîntrecut la shot-uri, cocktail-uri şi petreceri până la răsărit.

Călători în Bali

După zborul de două ore din Kuala Lumpur, am schimbat nu numai numele destinaţiei – Ubud - Bali, ci şi cadrul în totalitate. Încă din aeroport, am simţit ospitalitatea oamenilor, majoritatea familiilor de aici trăind din turism, începând de la şoferul prietenos ce ne-a dus la cazare şi până la angajaţii resortului.

Într-o lume modernă a globalizării şi a milionelor de turişti ce ajung aici anual, Bali a reuşit să îşi păstreze foarte bine moştenirea culturală, dar şi natura sălbatică. Principala lor caracteristică este faptul că sunt o enclavă hindusă de aproximativ 3.2 milioane de oameni într-o mare de peste 200 de milioane de indonezieni islamici.

Dacă vă întrebaţi cum de a ajuns această mică populaţie hindusă în mijlocul islamicilor, răspunsul la întrebare este exact în sens invers: cum a ajuns populaţia islamică să domine un teritoriu iniţial hindus? Negustorii arabi ajunşi în actuala Indonezia în secolul al XIV-lea au reuşit să convertească uşor uşor toată populaţia la islamism, rezistând doar cei mai credincioşi dintre hinduşi ce şi-au ales ca loc de refugiu insula Bali.

Ziua 1: Cum poţi mitui paznicii Ubud-ului?

Am ales să împărţim vacanţa aici în două episoade: prima parte a fost cea a Ubud-ului, capitala culturală a insulei, iar cea de-a doua a distracţiei din Kuta. Povestea Ubud-ului începe de la plantele medicinale ale insulei, de unde vine si numele Ubud: ubad = medicină în limba balineză, se continuă cu regi de-ai locului ce şi-au stabilit aici palatele şi cu imaginea actuală a unui loc de retragere şi inspiraţie a artiştilor din diverse locuri ale lumii.

Povestea noastră în Ubud începe cu un transfer asigurat de oamenii ospitalieri din resortul nostru. Ca să fim siguri că avem parte de paradisul descris mai sus cu propria căsuţă în mijlocul  naturii, am ales o locaţie aflată la aproximativ 20 de km de agitatul Ubud. Însă asta nu a fost o problemă pentru că aici este la modă şi accesibil să ai propriul şofer-ghid alături de tine toată ziua.

Cum nu a trebuit să ne stresăm foarte mult cu traficul sau harta, am ajuns direct la Monkey Forest, un loc sacru pentru hinduşi, păzit foarte bine ...de o ceată de maimuţe, pe care le poţi mitui însă destul de uşor cu nişte banane.

Totuşi să o lăsăm mai moale cu mişto-urile despre maimuţe pentru că aici ele sunt considerate animale sacre şi nu degeaba păzesc intrările în temple, făcând parte din imaginea zeităţii hinduse Hanuman.

Maimuţele din Monkey Forest ni s-au părut ceva mai prietenoase decât rudele lor de la Batu Caves din Malaezia, cu mai multe training-uri de dezvoltare personală la activ.

Ne-am plimbat apoi liniştiţi prin centrul Ubud-ului care ni s-a părut că seamănă mai mult a bazar turcesc decât a paradis balinez. Aici totul se negociază, traficul este neobişnuit de mare pentru un orăşel de 30.000 de locuitori şi pe unde întorci capul, fel de fel de suveniruri de-ale locului.
Monkey Forest

Monkey Forest


Paznicul maimuhghj

Îmblânzitorul de maimuțe


I s-a cam urcat maimuţa la cap

I s-a cam urcat maimuţa la cap


bali orezarii piscina

Am ajuns la micul nostru paradis verde din Bali


Ziua 2: O zi printre balinezi

Că tot am vorbit de locaţia de vis din paradisul verde, pentru noi aceasta s-a numit Bumi Ubud Resort, un mini-sat format din căsuţe de lemn cu grădini proprii şi piscină cu terasă, înconjurate din toate părţile de orezării în trepte de un verde specific.

Unul dintre cele mai speciale momente petrecute aici a fost această dimineaţă, începută, cum se putea mai bine, cu un răsărit ce se revărsa asupra dealurilor verzi şi a piscinei şi cu zgomotul naturii trezite la viaţă pe fundal.

Pentru a te bucura de acest decor rupt din rai, nu trebuie neapărat să fii vreo celebritate sau să câștigi la loto. Prețul unei nopți petrecute aici nu depășește prețul unei nopți all inclusive la vecinii noștri bulgari. Am continuat ziua la fel de bine, fiind tratați de către cei de aici ca niște mici regi, cu un masaj balinez ce poate fi întrecut doar de cel thailandez.

Că tot suntem la capitolul ospitalitate în paradis, spre prânz aveam în plan să facem printre exploratorii printre orezăriile din apropiere, iar cei de la hotel au continuat să ne surprindă plăcut și ne-au adus un ghid local care nu prea cunoștea el engleza, dar era talentat la dat din mâini. Alături de turism și pescuit, agricultura este principala sursă de venit a balinezilor, așa că nu prea avea cum să ne mire faptul că orezăriile erau foarte îngrijite și populate cu oameni ce își cărau cuminți coșul pe cap, excat cum vedem prin filme.

Am fost nevoiți să scurtăm plimbarea prin orezării din cauza soarelui puternic, așa că după-amiază ne-am relaxat în piscina hotelului și probabil am fi rămas acolo până la următorul răsărit dacă nu ne-ar fi fost propusă o excursie în satul tradițional Petulu însoțită de marele premiu, admiratul berzelor.

Satul Petulu este renumit pentru populația sa neobișnuit de mare de kokokani...nu, nu este denumirea locuitorilor de aici, ci a berzelor, păsări ce au devenit ocrotitorii satului în urma unei legende. Mai de foame, mai de voie, oamenii de aici au încercat să le vâneze, dar legenda spune că toți vânătorii au fost vizitați de creaturi înspăimântătoare, așa că celor de aici le-a trecut brusc pofta de friptură de barză, ba chiar au început să le venereze.

Kokokanii au devenit astfel și o altfel de binecuvântare pentru sat, atrăgând mulți turiști curioși, printre care și noi, și un cuplu de canadieni veniți parcă pe scuter de pe un alt continent. Locul de admirat păsările este clar stabilit: o terasă dotată cu binoclu și cu beri la cerere cumpărate de la chioșcul de vis-a-vis.

Noi nu ne-am mulțumit doar cu admiratul păsărilor și am mers la o plimbare prin sat, încercând la început curioși și timizi să tragem puțin cu ochiul prin curțile oamenilor până când ne-am dat seama că cei de aici îi așteaptă pe turiști mai ceva ca pe Moș Crăciun.

Am putea descrie ușor viața oamenilor de aici în două cuvinte: simplă și liniștită. Oamenii de aici duc o viață rudimentară/ simplă, investind o bună parte din timp și puținii bani în credință/ liniște, cea mai bună dovadă fiind nelipsitele temple din curtea fiecărei gospodării, temple ce de multe ori arătau mai bine ca propria lor casă.
Așa începe o zi în Bali :)

Așa începe o zi în Bali :)


casa verde Bali

Căsuța cu grădină proprie
Sursa: Bumi Ubud Resort


Cum am fost primiți! PS: nu puteau lipsi lebăduțele :) Sursa: Bumi Ubud Resort

Cum am fost primiți! PS: nu puteau lipsi lebăduțele :)


Plimbarea către orezării

Plimbarea către orezării


Bali.

Bali. Cam asta înseamnă verde :).


Nicio problemă, șoferul așteaptă kokokanii alături de noi.

Nicio problemă, șoferul așteaptă kokokanii alături de noi.


Zâmbet la minut de cum intri în sătucul Petulul

Zâmbet la minut de cum intri în sătucul Petulul


Nu e vreun templu renumit, ci lăcașul de cult al unei simple familii din Petulu

Nu e vreun templu renumit, ci lăcașul de cult al unei simple familii din Petulu


Ziua 3: Câte temple pe metru pătrat credeți că au balinezii?

Pentru această zi, vorbisem cu un șofer- ghid-localnic-care-știe-tot care să stea cu noi toată ziua și să ne ducă pe la celebrele temple din Bali, vorba aia, aveam de unde alege. Dacă trăiați cu impresia că în România sunt multe biserici pe metru pătrat, ei bine, noi am făcut calculul și, în România sunt 8 biserici pe suta de metri pătrați în comparație cu Bali unde sunt 360 de temple pe aceeași suprafață.

Dacă numărul covârșitor de temple vine de la vechiul obicei hindus “nicio gospodărie fără propriul templu”,  câteva dintre ele apar în mai toate imaginile cu insula Bali, iar noi am ajuns la trei dintre acestea: Taman Ayun, templul de pe lacul Bedugul și Tanah Lot.

Dar până să ajungem la Mengwi, fosta capitală regală a insulei, am avut parte de puțină istorie a locului alături de ghidul-șofer Made, al doilea născut. Pentru balinezi, alegerea numelui unui nou-născut nu este tocmai o treabă grea: fată sau băiat, te numești Wayan, Made, Nyoman sau Ketut, adică în traducere liberă primul, al doilea, al treilea sau al patrulea născut.

Drumul a fost unul colorat la propriu, fiecare sat fiind împodobit cu steaguri ale țărilor participante la cupa mondială din 2014, în funcție de simpatia fiecărei gospodării.

Ce a rămas din fosta capitală regală în Mengwi este templul Pura Taman Ayun cu aproape 500 de ani vechime, care înseamnă “Frumoasa Grădină”. Așezat pe o insulă înconjurată de o apă și multe flori, templul a fost construit de către dinastia Mengwi ca parte a unei rețea de temple menite să protejeze insula Bali de spiritele rele.

Și mai pitoresc decât “Frumoasa Grădină” ni s-a părut templul Ulum Danu Bratan din Bedugul, aflat pe lacul acoperit de nuferi și mărginit de copaci de cuișoare. Regiunea Bedugul este cunoscută pentru terenurile fertile, iar templul de pe lac este dedicat zeiței Apei care i-a ajutat pe cei de aici să trăiască din agricultură. Fiind un loc de rugăciune, templul nu se poate vizita pe interior, însă frumusețea locului, fațada atent sculptată a templului și nelipsitele podoabe din flori, ne-au rămas mult timp în minte.

După templul de pe lacul Bratan, am făcut o oprire la restaurantul de pe malul lacului, cu specific balinez all you can eat și de fiecare dată apare aceeași întrebare într-un astfel de loc: cât de mult I can eat?

Am păstrat templul Tanah Lot pentru a doua parte a zilei ca să vedem apusul despre care citisem peste tot că este o experiență de neratat în Bali: ocean, nisip cât vezi cu ochii și, într-un colț, stânci așezate de natură precum o tribună, în vârful cărora stătea semeț “pământul din mijlocul mării”, templul Tanah Lot. Se spune că șerpi de mare păzesc intrarea în templu care oricum nu este permisă curioșilor, așa că ne-am așezat cuminți pe o stâncă, așteptând apusul.

Apoi, ne-am întors în centrul Ubudului, unde aveam bilete la un spectcol de dans balinez tradițional, cumpărate de la întreprinzătorul nostru ghid-șofer. Nu a fost numai un dans, ci mai degrabă o piesă de teatru în toată regula, cu muzica cântată la gamelan, cu actori întruchipând binele și răul în costume sugestive, cu artiști care dansau parcă și din ochi. Nu ar trebui să ne mire mișcările de dans perfect armonizate pentru că aici, înainte de a învăța să mergi, înveți să dansezi. Aici găsești traseul complet cu informații despre detaliate despre fiecare "obiectiv".
Indonezia s-ar putea califica cu siguranță la o Cupa Mondială a Microbiștilor

Indonezia s-ar putea califica cu siguranță la o Cupa Mondială a Microbiștilor


DSC05005

Ofrande și sărbătoare la templul Taman Ayun


Denumit și "Frumoasa Grădină"


Templul Ulum Danu Bratan din Bedugul

Templul Ulum Danu Bratan din Bedugul


Fiecare colțișor cu ofrandele și decorațiile lui

Fiecare colțișor cu ofrandele și decorațiile lui


Tanah Lot

Tanah Lot


Mult așteptatul apus de la Tanah Lot

Mult așteptatul apus de la Tanah Lot


Ziua 4: Starbucks sau micul Luwak?

Ca orice religie care se respectă, pe lângă cele 360 de temple pe suta de metri pătrați , cultura hindusă din Bali are și locuri venerate cum ar fi muntele sacru ce adăpostește vulcanul Batur. De ce e muntele considerat sacru? Legenda spune că vulcanul este vârful muntelui sacru Mahameru, considerat centrul universului spiritual, vârf care a fost adus de zeul Pasupati în Bali și a fost punctul de formare al credinței hinduse de aici. Balinezii sunt extrem de credincioși și, chiar în zilele noastre, aceștia dorm cu capul îndreptat spre vulcan.

Pentru escaladarea muntelui și explorarea vulcanului încă activ, se organizează tururi de o zi, cele mai multe cu plecare din zorii zilei pentru a evita căldura. Pentru că pentru noi era ultima zi în Ubud, ne-am mulțumit cu câteva poze cu vulcanul în decor, plus un suvenir de colecție lucrat manual de localnici chiar din lava vulcanului.

Următoarea oprire pentru noi alături de Made, șoferul-ghid, a fost la 6km de Ubud, într-un alt loc sacru, Goa Gajah sau Peștera Elefanților. Cert este că peștera este un loc vechi de aproape 1000 de ani de meditație și alungare a spiritelor rele, iar incert este orginiea numelui, pe aici nefiind vreodată elefanți.

Goa Gajah: în mijlocul imensității verzi, o oază de liniște, unde pare că mâna omului modern nu și-a pus amprenta, decorul rezumându-se la căsuțe-temple cu acoperiș din stuf ce invită la meditație, un râu natural ce împrejmuiește locul plus câteva izvoare cu apă sfântă și o mână de călugări ce se rugau pentru echilibrul în lume.

Și dacă până acum nu te-ai îndrăgostit de Bali, mai adaugă faptul că aici poți găsi o cafea mai bună ca la Starbucks și savurată, nu la o terasă amenajată în oraș, ci chiar în mijlocul plantației de cafea, cacao și produse organice. Oamenii de aici sunt atît de primitori încât, nici nu am ajuns bine, și ne-au invitat să degustăm toate bunătățile plantației. Experiența a fost dintre cele mai plăcute, cele câteva ore petrecute pe plantație venind la pachet cu un schimb de impresii cu oamenii plantației.

Așa am aflat și de Kopi Luwak, cea mai scumpă cafea din lume, produsă de un animăluț asiatic simpatic ce seamănă cu o pisică, numit luwak. Dacă sunteți curioși ce tehnologie folosește, bineînțeles una bio: boabele încă verzi de cafea sunt înghițite de Luwak, fermentează de-a lungul tubului digestiv și, în momentul în care sunt eliminate, datorită aromei speciale, ajung să valoreze până la 25 de dolari cupa de cafea.

Cafeaua și ceaiul au picat numai bine pentru că ne aștepta un drum de aproximativ două ore prin traficul predominant pe două roți cu motor de prin Bali până în Kuta, numită capitala distracției de pe insulă.

Muntele Batur - muntele sacru al balinezilor

Muntele Batur - muntele sacru al balinezilor


Zeul Ganesh la intrarea în peștera sacră

Zeul Ganesh la intrarea în peștera sacră


Apa vie dela Goa Gajah

Apa vie de la Goa Gajah


Și cam asta înseamnă bunătățile plantației

Și cam asta înseamnă bunătățile plantației


Micul Luwak:

Micul Luwak: "Ready for a fresh coffee?"


Ananasul e printre bunătățile plantației

Ananasul e printre bunătățile plantației


Ziua 5 şi ziua 6: Roof, pool sau room party?

Au urmat două zile în Kuta care erau rezervate nu pentru temple și tradiții, ci pentru petreceri, plajă și agitația specifică stațiunilor litorale.

Deși ne așteptam la agitație, nu a putut să nu ne lovească încă de la început contrastul dintre liniștea din căsuța noastra din Ubud și hotelul plin de party people și animat de muzică live și câțiva MC locali care întrețineau atmosfera cu tot felul de jocuri și provocări pentru doritori.

După cum probabil vă imaginați, conceptul de party nu a fost inventat pe aceste meleaguri de credincioșii balinezi, ci de un cuplu de americani ce au deschis aici în anii ’30 un han ce a atras treptat treptat atenția turiștilor. Astăzi, hanul de altădată s-a transformat în petreceri prelungite până în zorii zilei în toate locațiile din Kuta. Fie ea o mică tarabă de pe stradă, hotel de cinci stele sau terasă pe plajă, totul vibrează a muzică și distracție. Fanii numărul unu ai petrecerilor sunt turiștii australieni, Kuta fiind un fel de Ibiza a lor.

Totuși, la pachet cu noul concept, au venit și marile lanțuri de branduri și fastfood-uri americane, făcând stațiunea comercială, un pic poate prea comercială din punctul nostru de vedere. Acest lucru este amplificat și de obiceiul localnicilor de a negocia totul, atât la tarabele cu suveniruri, cât și la restaurante.

Dacă noaptea pe aici este rezervată se știe petrecerilor, ziua poți să te refaci la plajă cu un cocktail Bali Moon. Asta în cazul în care te mulțumești doar să privești surferii sau kitesurferii, activități la modă pe aici. Dacă te afli în postura de spectator, cel mai bun moment să admiri plaja și actorii ei este apusul la reflux, când marea devine capătă culori cum nu am mai văzut.

Am avut norocul să aflăm din prima de Sky Garden Bar, un loc foarte popular printre cei de aici, la care “ne-am abonat” fără a sta prea mult pe gânduri: all you can eat la 5 dolari la etajul 1, all you can drink la etajul 2 si all you can dance la roof top party.
Before the pool party

Before the pool party


Surfing-ul e foarte popular aici

Surfing-ul e foarte popular aici


Și uite așa ne-a prins apusul :)

Și uite așa ne-a prins apusul :)


Sky Garden - all you can eat

Sky Garden - all you can eat


Pool party

Pool party



Oameni ai locului

În Bali, am avut șansa să petrecem mai mult timp cu un localnic și asta pentru că Made, șoferul nostru ghid ne-a acompaniat aproape tot timpul în zilele petrecute în Ubud. Din conversațiile cu Made, un tip vorbăreț cu vreo patru limbi străine cunoscute, pe la 40 de ani, cu 6 copii și o soție casnică, ne-au rămas în minte două replici care spun destul de multe despre felul oamenilor de a fi de aici.

“Nu am călătorit niciodată în afara insulei Bali, de ce aș face asta? Am tot ce îmi doresc aici și nu mă atrage ideea de a pleca de aici.”

“ – Made, pe ziua de azi terminăm devreme traseul și, dacă vrei, cred că mai ai timp de o altă cursă, am spus eu în timp ce mă uitam la ceasul care arăta ora 3 după-amiaza.

Aaa, perfect, chiar mă gândeam să merg la un masaj înainte de ora de meditație.”


Bali: 5 motive

Oamenii de aici sunt foarte prietenoși, totul se rezumă la a duce o viată lipsită de cursa pentru partea materială a lucrurilor. Este un loc preferat de către artiștii vestici și nu numai, ce aleg ca loc de refugiu această insulă de la capătul pământului. Aici nu ai nevoie de mașină, casă cu piscină ori restaurante scumpe pentru a trăi viața la maxim.

Nu vă imaginați Bali ca fiind o insulă în care mergi doar pentru a face meditație și a te relaxa. Am fost plăcut surprinși de viața de noapte din stațiunea Kuta, acolo unde petrecerile până în zori animate de turiști nu prea ne-au lăsat să ne odihnim. Noroc că nici nu am căutat asta în cele două zile petrecute aici .

Nici în ceea ce privește istoria Bali nu se află mai prejos: o mică pată de hinduism într-un mare ocean de 200 și ceva de milioane de indonezieni islamici, Bali a reușit în special datorită credinței puternice să își conserve foarte bine templele și ritualurile “moștenite” de sute de ani.

Bali mai este numită și “Insula Zeilor”, din mai multe motive, unul mai subiectiv decât celălalt. O putem încadra și noi în categoria selectă de “Insulă a Zeilor”, în special pentru peisajele unice întâlnite aici, fie că ne gândim la apusul de pe malul mării cu Tanah Lot în decor, ori la plimbarea de dimineață prin orezăriile verzi.

Nu în ultimul rând, contează și faptul că Bali este o destinație foarte ieftină, de la zborurile low-cost ce te aduc aici de pe principalele aeroporturi de legătură (Singapore, Kuala Lumpur, Jakarta) până la prețul unei nopți de cazare sau o masă la un restaurant.

Ghid și obiective turistice (pe zile)

Ziua 1:

Prima zi în Bali am petrecut-o în Ubud, considerată capitala culturală a insulei. Aveam în plan să descoperim la pas orașul, fără să avem în minte vreun obiectiv anume în afară de Monkey Forest – parcul păzit de maimuțe. Ubud-ul este un orășel mic, compact, pe care îl poți vizita ușor la pas.
  • Monkey Forest: un loc sacru pentru hinduși renumit pentru misiunea sa – Tri Hata Karana ( cele 3 căi de a atinge perfecțiunea spirituală și fizică). Trei temple și câteva maimuțe balineze cu coada lungă comun fac din acest parc-junglă o experiență inedită pentru turiști. Maimuțele sunt destul de insistente și stăpâne pe locul pe care îl păzesc: de multe ori vă puteți trezi cu ele încercând să vă umble în bagaj după lucrui. Încercați să respectați sfatul organizatorilor și încercați să nu le hrăniți. Costul unui bilet de acces în parc este de aproximativ 2,5 $ dolari americani sau 30,000 rupiah. Mai multe detalii aici.

Ziua 2:

Am dorit să ne petrecem această zi mai mult în natură. Ne-am început dimineața cu un răsărit superb privit de la marginea piscinei unde aveam resortul. Gazdele noastre ne-au organiat apoi o plimbare printre orezăriile verzi din zonă. Ziua noastră în natură nu era completă parcă fără un tur prin satul tradițional Petulu, acolo unde am ajuns cu un șofer pus la dispoziție de resortul nostru.
  • Răsăritul din piscină: Să privești soarele cum își face loc printre dealurile verzi din Bali, înconjurat de liniștea dimineții, este cu adevărat una dintre acele experiențe gratuite, pe care niciun card de credit nu le poate cumpăra J.
  • Orezăriile verzi: cu siguranță sunteți familiarizați cu acea imagine din Bali cu orezăriile verzi terasate. Cei din resortul unde eram cazați ne-am pregătit o surpriză și au mers cu noi la pas pentru a explora orezăriile din jur. Cum ospitalitatea este o caracteristică de bază a balinezilor, plimbări de genul se pot organiza cu siguranță de către orice resort sau hotel din Bali.
  • Satul Petulu: Petulu nu este chiar un simplu sat, ci unul renumit prin insulă mai ales pentru legendele cu berze, deopotrivă printre localnici și mai nou printre turiști. Pentru o mică taxă (da, se plătește să vizitezi satul), te poți plimba prin curțile localnicilor. Oamenii sunt foarte zâmbitori și de abia așteaptă turiștii, cu atât mai mult cu cât s-a format tradiția ca orice turist ce le calcă poarta să îi omenească cu câteva zeci de mii de rupii.

Ziua 3:

Am străbătut insula în lung și în lat (Bali are o suprafață cam cât un județ mediu din România) în cea de-a treia zi alături de șoferul nostru Made, în același timp și un excelent ghid, vorbitor de limba engleză.

Am început cu Mengwi, fosta capitală a insulei și templul Pura Taman Ayun. A urmat apoi un drum cam de o oră până la lacul Bedlugul unde se află și templul Ulun Danu Bratan. Spre după-amiază, ne-am întreptat către templul Tanah Lot, pentru a prinde apusul (cam o oră și jumăte cu mașina de la lacul Bedugul la Tanah Lot).  Seara am petrecut-o în capitala culturală a insulei, Ubud, la un spectacol tradițional de dans balinez.
  • Mengwi, fosta capitală regală: astăzi, ce s-a mai păstrat în principal din fosta capitală regală este Pura Taman Ayun, un templu înconjurat de apă, construit acum câteva sute de ani dar în cadrul căruia se mai țin și astăzi ceremonii religioase. Programul de vizitare este între 08:00 și 18:00 iar un bilet de intrare costă 15,000 de rupii, aproximativ 1 dolar $.
  • Lacul Bratan și templul Ulum Danu Bratan: una dintre imaginile de referință de pe aproape orice vedere cu Bali. În apropierea lacului sunt nelipsite ca aproape în orice loc touristic din Bali, tarabele de suveniruri și vânzătorii ambulanți. Drumul de la Mengwi la lacul Bratan a fost unul superb, drumul traversând orezăriile verzi și micile localități balineze.
  • Apusul la templul Tanah Lot: loc de rugăciune al călugărilor, templul nu se poate vizita de către turiști. Merită însă pe deplin să vizitați templul scăldat de mare și să prindeți un loc cât mai bun pentru a admira apusul. Nu vă imaginați un loc neapărat romantic, locul fiind extreme de popular și vizitat de către turiști. Drumul de la Ulum Danu Bratan la Tanah Lot a durat cam o oră și jumătate și trecea din nou foarte aproape de fosta capitală Mengwi. Așa că ideal ar fi fost să grupăm cele 3 obiective într-o ordine mai firească. Nu ne-a părut rău deloc și recomandă obiectivele tot în această ordine, pentru a explora și restul insulei din masină J.
  • Dans balinez: Spectacolul tradițional la care am asistat a fost organizat într-un loc încărcat de istorie, fostul Palat Regal din Ubud. Aceste spectacole au mare succes în rândul turiștilor, locurile epuizându-se rapid. Așa că am fost prevăzători și ne-am cumpărat biletele cu 2 zile înainte de la vânzătorii ambulanți, la prețul de 75,000 de rupii/biletul - aproximativ 5 dolari $. Mai multe informații referitoare la spectacolele organizate, program și prețul biletului, regăsiți aici.

Ziua 4:

A fost o zi plină în care, la fel ca în ziua precedentă, am bătut insula în lung și in lat, alături de Made șoferul nostru ghid. Dimineața am mers la Vulcanul Batur, însă doar pentru a-l admira de la depărtare. După aceea a urmat Peștera Elefanților – templu și loc sfânt (cam o oră de mers cu mașina de la Vulcanul Batur). Înainte de a ajunge în Kuta, stațiunea unde aveam cazare pentru următoarele zile, ne-am oprit la o plantație de cafea Kopi Luwak.
  • Vulcanul Batur: este considerat muntele sacru al balinezilor. Se organizează excursii de trekking, iar escaladarea vulcanului alături de un ghid durează minim 4 ore. Cum timpul nu ne-a permis, noi ne-am mulțumit doar cu ceva fotografii din depărtare. În cazul în care vă tentează, tururile se organizează în general cu plecare la 5 dimineața, pentru a prinde răsăritul și a evita de asemenea căldura din timpul zilei. Aici regăsiți mai multe detalii despre tururile de trekking organizate.
  • Goa Gajah: Peștera Elefanților, în traducere liberă, este un loc sacru de meditație și alungare a spiritelor rele, cu o vechime de aproape 1000 de ani. Experiența locului a fost una foarte interesantă pentru noi în datorită ghidului, preot de meserie, ce a știut să explice secretele locului într-o engleză perfectă. Vizitarea complexului, inclusiv ghidul a costat sub 5 dolari/persoană. Templul este situat în apropiere Ubud.
  • Plantația de cafea Kopi Luwak: cafeaua Kopi Luwak este considerată cea mai scumpă cafea din lume. Am fost întâmpinați foarte bine de către localnicii ce lucrau plantația: ne-au oferit diverse sortimente pentru degustare în timp ce ne povesteau despre Luwak, micul animal ce are un mod mai special de preparare al cafelei, reteță proprie. Din păcate nu am reținut numele plantației (pe vremea aceea nu aveam neapărat în minte faptul că vom avea un blog), dar puteți repeta ușor experința la orice plantație de cafea din Bali, doar balinezii sunt oameni ospitalieri și drăguți.

Zilele 5 si 6:

Ultimile 2 zile petrecute de noi în Bali au însemnat un cu totul alt decor: de la temple pentru meditație, orașe istorice și natură, în Kuta – capitala distracției din Bali, am schimbat complet decorul. Fiind destul de micuță, prin Kuta vă puteți deplasa ușor fără să aveți nevoie de vreun mijloc de transport.
  • Plajele: sunt pline de surferi și de tarabe ce vând de la inghețată pâna la pălării de soare, așa că nu vă așteptați ca în Kuta să gasiți acel paradis tropical pe care probabil va imaginați că există în Bali.
  • Kuta în general: Pe stradă totul este de vânzare și se negociază într-un stil apropiat de vecinii noștrii turci, iar Pizza Hut și restaurantele americane și-au făcut și ele loc aici. Însă dacă căutați distracție, viață de noapte și plaje întinse și valuri numai bune pentru surf, Kuta este locul potrivit.
  • Sky Garden Bar: un 3 în 1 al locului: all you can eat, all you can drink, all you can dance J - Sky Garden Bar este un loc foarte popular printre turiști. Aici regăsiți mai multe informații.

1. Când să călătorești în Bali?

Sezonul de vârf pentru a vizita Bali este iulie – august. Cea mai bună perioadă sunt însă lunile mai, iunie și septembrie - exact înainte și după sezonul de vârf. În această perioadă încă este sezon uscat, umiditatea se simte ceva mai puțin în aer, iar prețurile sunt mai mici și cu 30% decât în sezonul de vârf. Evitați sezonul ploios: ianuarie – aprilie și octombrie – noiembrie.
La plimbare, spre orezării :).

La plimbare, spre orezării :).



2. Transport: 

  • Cea mai ușoară cale de acces pe insulă este zborul cu una dintre companiile low-cost din zonă spre aeroportul din capitală - Denpasar. Un bilet low-cost cu Air Asia spre exemplu din Singapore ori Kuala Lumpur, costă în jur de 100 de euro.
  • Pe aeroportul din Denpasar nu te aștepta să găsești vreo linie de metrou ori autobuze expres cu aer condiționat. Cel mai ușor mod de a ajunge către orice punct din mica insulă este să închiriezi o mașină la pachet cu un șofer de-al locului pentru 10 dolari $ cursa sau 30 $ toată ziua. Oferte sunt destule, iar balinezilor le place foarte mult să negocieze orice preț, așa că puteți discuta propunerile primite.
  • Închiriatul mașinii la pachet cu șofer este modul de transport recomandat de toată lumea și testat și de către noi pe parcursul celor 6 zile de aici. Ideal este să cauți un șofer-ghid ce cunoaște și limba engleză. Informațiile primite direct de la localnici bat întotdeauna cele mai tari ghiduri Lonely Planet J. Așa cum am spus și mai sus, ofertele sunt peste tot - poți cere fie la hotel un astfel de serviciu, fie poți negocia singur direct cu localnicii.
  • Mai ar fi varianta de transport pe două roți - închiriatul scuterului. Traficul este însă foarte haotic, și din ce am văzut, fanii nr. 1 al acestor mijloace de transport sunt turiștii australieni ce iubesc cam mult adrenalina.

3. Cazare:

În funcție de ceea ce vă doriți, puteți împărți perioada petrecută în Bali în două părți: 1. Ubud – capitala cultural a insulei, ca bază pentru a explora templele și obiectivele turistice, 2. Kuta – stațiunea de la malul mării, pentru plajă și distracție.
  • Buget mic, localizare buna pentru a vizita insula: Ubud sau satele aflate în apropiere. Bumi Ubud Resort, un mini-sat format din propria noastră căsuţă de lemn a fost alegerea pentru a benficia de o poziție căt mai bună. În felul acesta am putut evita traficul din sudul insulei (zona stațiunilor) și am explorat Bali mai ușor.  Per total am fost foarte mulțumiți: angajați foarte atenți cu noi, curățenie, o priveliște de vis și un preț excelent.
  • Buget mediu, plajă și viață de noapte: stațiunea Kuta este renumită ca fiind recomandată tinerilor. Hotelul Bounty Kuta a fost alegerea noastră. Este situat în centrul stațiunii și la 5 minute de plajă. Hotelul are o mulțime de facilități pentru cei ce caută distracția și petrecerile: piscină outdoor cu bar plutitor, concerte organizate în cadrul hotelului, dar și un preț excelent. Toate acestea vin la pachet și cu un mare dezavantaj pentru cei ce vor să se odihnească, gălăgia fiind pe măsura distracției mai tot timpul nopții.

casa verde Bali

Căsuța Zen cu propria grădină


Cazare de vis

Cazare de vis


Piscina din natură, doar pentru noi :).

Piscina din natură, doar pentru noi :).


4. Costuri:

Moneda națională în Indonezia este rupiah: 1 ron = 3300 rupii, iar un dolar american = 13500 rupii. Bali este o destinație ieftină pentru toată lumea. Poți găși cazare rezonabilă la 10-15 dolari $/noapte de cameră. Există și variante de lux privind cazarea, însă și în varianta aceasta puteți găsi cazare în Bali cu mult sub prețurile din Europa.

O masă la aproape orice restaurant din Ubud nu costă mai mult de 5-7 $ americani, iar dacă doriți să vă cumpărați ceva de pe stradă, totul se negociază .

5. Localuri, mâncare & băutură tradițională:

Restaurantele și lanțurile de fast-food americane își fac simțită prezența din plin pe insulă. Cu toate aceastea, bucătăria celor din Bali este printre cele mai complexe din lume și aveți cu siguranță de unde alege dacă vă doriți să încercați felurile locale de mâncare.

Puteți încerca lawar, un fel tradițional de mâncare din chili, cocos și usturoi, amestecate cu carne de porc sau pui în sânge. Dacă lawar nu sună foarte delicios, puteți merge pe varianta bebek betutu - rață umplută cu condimente picante, învelită în frunze de banană și coji de nucă de cocos.

La capitolul băuturi tradiționale puteți încerca Kopi Luwak – cafeaua preparată cu ajutorul unui mic animăluț ce înghite boabele de cafea, acestea fermentează de-a lungul tubului digestiv și apoi eliminate. Din ele se produce una dintre cele mai bune cafele din lume. Brem este o băutură tradițională în Bali, descoperită acum aproximativ 1000 de ani. Este creată prin fermentarea orezului alb sau negru, are un gust foarte dulce și o alcoolemie de 14%. Poate fi servită și în variantă solidă, sub forma de prăjitură.
all you can eat Kuta

Mai mult sau mai puțin tradițională, all-you-can-eat-ul la 5 dolari din Kuta a meritat toti banii :))


6. Ai grijă să:

  • Oamenii de aici sunt foarte pașnici și nu reprezintă un pericol pentru turiști în general. Aveți grijă însă pe plajă la mulțimea de vânzători ambulanți, iar noaptea evitați zonele lăturalnice din zona cluburilor.
  • Evitați să beți apă de la robinet.
  • Dacă veți închiria mașină cu șofer la pachet, este destul de probabil să vă oprească pe la tot felul de magazine și restaurante de unde își va primi ulterior un comision. Evitați politicos sugestiile dacă vi se par forțate.
  • Atenție la casele de schimb valutar. De multe ori afișază un alt curs decât cel real, pentru a atrage turiștii. Folosiți case de schimb valutar autorizate. Noi am mers pe varianta caselor BMC, o variantă bună.
  • Bancomatele sunt destul de răspândite în zonele de interes turistic: Ubud, Kuta sau zona templelor. La fel și restaurantele unde puteți plăti cu cardul. În orice caz, trebuie să aveți la voi mai tot timpul bani locali.

7. Fii inspirat de Bali  :


Poți călători în Bali alături de Julia Roberts prin filmul Eat, Pray, Love.  Iar o sugestie privind o melodie tradițională din Bali aici.
21 iulie 2016
bali orezarii piscina

Bali: Utile

Ia cu tine în vacanță ghidul complet cu informații utile despre perioada optimă de vizitat, transport, cazare, localuri și mâncare tradițională și alte sfaturi practice, precum și un strop de inspirație care să îți deschidă și mai mult apetitul să pleci în vacanță către Bali <3 [...].
6 februarie 2016
copil balinez funny

Bali: top 5 curiozități

Știați că...balinezii sărbătoresc într-un mod ceva mai aparte trecerea în Noul An? Ziua liniștii, sau Nyepi cum este ea numită, cuprinde 4 reguli importante: fără niciun fel de lumină sau foc aprins pe toată durata zilei, nu ai voie să muncești [...].
19 decembrie 2015
muntele sacru batur bali

Bali: Oameni ai locului

Made, pe ziua de azi terminăm devreme traseul și, dacă vrei, cred că mai ai timp de o altă cursă, am spus eu în timp ce mă uitam la ceasul care arăta ora 3 după-amiaza. – Aaa, perfect, chiar mă gândeam să merg la un masaj înainte de ora de meditație.”
19 decembrie 2015
agitatie la tanah lot bali

Bali: Ghid și obiective turistice (pe zile)

Prima zi în Bali am petrecut-o în Ubud, considerată capitala culturală a insulei . Aveam în plan să descoperim la pas orașul, fără să avem în minte vreun obiectiv anume în afară de Monkey Forest – parcul păzit de maimuțe [...].
19 decembrie 2015
Zen bali verde orezarii

Bali: Povestea călătoriei noastre

Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să te trezeşti la răsărit în propria căsuţă de lemn, să deschizi cele trei ferestre ce ţin loc de pereţi ai camerei şi să mergi printr-o grădină de flori către piscina care se continuă cu un paradis verde? Nu este o imagine dintr-un vis, acesta este Bali [...].
Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!