Brazilia


Mai în glumă, mai în serios, localnicii se mândresc la un pahar de caipirinha că Dumnezeu este brazilian. Dacă America este țara tuturor posibilităților, Brazilia este țara tuturor superlativelor: cea mai mare țară din America de Sud, cu o suprafață de aproximativ 85% din Europa, casă pentru 200 de milioane de oameni, ce vorbesc aproximativ 180 de limbi, cea mai mare întindere de plajă din lume (aproximativ 7500 de km), locul celor mai multe specii de plante de pe planetă și cu cei mai mulți Marcelo pe metru pătrat ).

“Ordine și progres”, sloganul întâlnit peste tot în Brazilia, chiar și pe drapelul national, începe ușor să se vadă în evoluția țării din ultimii zeci de ani: Brazilia este a 7-a putere economică a lumii după puterea de cumpărare (conform Băncii Mondiale) și până în anul 2030 se spune că Brazilia va depăși Germania ca putere economică.

Brazilia își păstrează superlativele și atunci când vorbim de turism pentru că aici poți trăi cele mai tari experiențe dintr-o viață: de la plimbări prin orașele vechi coloniale, la viața de noapte din Rio, relaxare pe plajele á la Caraibe de pe Coasta Verde, la una dintre minunile lumii – cascada Iguazu și până la o zi de descoperire a junglei în bărcuță precum un adevărat conquistador, încheiată cu o noapte albă în mijlocul pustietății din junglă.

Cred că v-ați dat singuri seama că, la cât de mare este Brazilia, în mini-sabaticul de aproximativ 2 săptămâni pe care l-am avut la dispoziție, am putut vizita doar o parte din ceea ce are de oferit și anume: Rio de Janeiro, cascada Iguazu, Coasta Verde cu ale sale plaje de vis și orașe coloniale, megalopolisul Sao Paolo și jungla amazoniană cu poarta sa de intrare Manaus.

#travellikes:



Chiar dacă vorbim de oameni aflați la mii de kilometri distanță unii de alții, pare că poporul brazilian este unit de un numitor comun, spiritul latin și acceptarea lucrurilor așa cum sunt: șoferul Marcelo din Rio, extrem de mulțumit de viața de aici oamenii; din Manaus ce ies în fiecare duminică seara la grătare acompaniate de muzică în stradă; localnicii junglei ce au nevoie doar de pește și apă pentru a fi veseli.

Atunci când se gândesc la plajele din Brazilia, majoritatea turiștilor au în minte plajele din nord-estul țării, Ipanema sau Copacabana din Rio. Fiecare plajă cu farmecul ei, însă pe noi ne-a impresionat cel mai mult plaja Cachadaco din Trinidade – Paraty ce pare decupată dintr-un decor de paradis.

Nimic nu se compară cu experiența în junglă, similară cu documentarele de pe Discovery: pescuit de piranha, vânătoare de crocodili, tracking prin junglă sau duminica în familie petrecută cu localnicii.

#traveldislikes:



Deși nu am avut niciun incident și avertismentele care circulă pe internet nu s-au confirmat, Brazilia (și în special Rio) rămâne o țară în care aparatul foto și telefoanele sunt o grijă în plus, iar programul de după ora 10: 00 seara este pe proprie răspundere.

Ceea ce totuși s-a adeverit este nivelul scăzut de igienă (care probabil vine tot dintr-o acceptare a realității așa cum este :)) ), care, cu puțină grijă și atenție la localuri, se poate ridica la limite acceptabile.

Copacabana și Ipanema au devenit locuri extrem de comerciale, în care vânzătorii ambulanți patrulează non-stop, ca urmare nu sunt locurile în care să te poți relaxa după bunul plac.

#whattovisitfor:



Pentru cei ce caută aventură, jungla amazoniană este răspunsul corect. Câteva zile în junglă te vor încărca cu adrenalină și cu un bagaj plin de experiențe din care să tot ai ce povesti cunoscuților.

Pentru relaxare și pentru cei mai romantici (inclusiv lună de miere), plajele de pe Coasta Verde sunt cadrul ideal.

Pentru peisaje și natură, Rio de Janeiro și Iguazu îmbină aproape tot ce poate oferi natura mai frumos.
31 iulie 2016
paraty casute colorate om cu bicicleta

Coasta Verde a Braziliei: Utile

Aici am adunat câteva sfaturi utile despre Coasta Verde a Braziliei, în urma călătoriilor noastre din Trinidade - o Vama Veche în stil brazilian, Angra dos Reis - orașul preferat în trecut de pirați și azi locul de vacanță al miliardarilor și Paraty - fostul oraș colonial cu casuțe colorate, în stil portughez [...].
20 iulie 2016
pe barca in jungla

Jungla amazoniană via Manaus: Utile

Aici am scris câteva sfaturi utile în caz că planifici o excursie în junglă: obligatoriu de făcut vaccin împotriva febrei galbene, de folosit spray împotriva insectelor cumpărat de la ei și ...gândește-te de 2 ori dacă vrei să petreci mai mult de două noapți în junglă [...].
19 iulie 2016
casa pasarilor

Iguazu: Utile

Dacă planifici să mergi în Iguazu, nu ar strica să arunci un ochi pe sfaturile utile din acest articol, unde am scris despre vreme, cazare, transport și siguranță din proprie experiență. Enjoy it! [...].
19 iulie 2016
piata centrala ploaie Sao Paolo

Sao Paolo: Utile

Aici poți afla câteva informații utile legate de transport, cazare, siguranța în Sao Paolo. Dacă vorbim de cazare, cea mai indicată zonă pentru a vizita orașul și a fi aproape de orice punct de interes, este Avenida Paulista, unde mai accesibile sunt apartamentele în regim hotelier prin AirBnB [...].
19 iulie 2016
plaja copacabna

Rio de Janeiro: Utile

Când este bine să călătorești în Rio de Janeiro, care sunt costurile, mijloacele de transport pe care le poți folosi, unde să te cazezi, unde să mănânci? La toate întrebările de mai sus răspundem noi aici și, în plus, un pic de inspirație de Rio ca să intri în atmosfera destinației ;) [...].
6 februarie 2016
soldatei muzeu sao paolo

Sao Paolo: top 5 curiozități

1. Știați că...dacă Sao Paulo ar fi o țară, economia sa ar fi pe locul 47 în lume, cam de dimensiunea Ungariei sau a Israelului, fiind al 10-lea oraș al lumii1 în ceea ce privește PIB-ul? [...].
6 februarie 2016
favela rio de janeiro

Rio de Janeiro: top 5 curiozități

1. Știați că...renumitul Carnavalul de la Rio datează încă din anul 1723, fiind considerat cel mai mare carnaval din lume, cu aproximativ 2 milioane de oameni aflați zilnic pe străzi? [...].
6 februarie 2016
la pescuit de pesti piranha

Jungla amazoniană şi Manaus: top 5 curiozități

1. Știați că...în unele zone din Amazon diferența de nivel dintre sezonul inundat și cel uscat este cam de 40-50 de metri? Pentru a se adapta, oamenii de aici și-au construit case și anexe plutitoare [...].
6 februarie 2016
papagali colorati rio iguazu

Iguazu: top 5 curiozități

1. Știați că...din cele aproximativ 250 de cascade, Garganta del Diablo sau Gâtul Diavolului, pe românește, este cel locul cel mai cunoscut și spectaculos? Aici apa curge de la 80 de metri înalțime (cu aproximativ 30 de metri mai înaltă decat Niagara) [...].
6 februarie 2016
plimbare jeep drum coasta verde

Coasta Verde a Braziliei: top 5 curiozități

1. Știați că...Angra Dos Reis este format din 365 de insule , o parte din ele proprietate privată a celebrităților din lumea întreaga? De exemplu, Ricky Martin a ales să cumpere o insulă în Angra Dos Reis pentru suma de 8 milioane $ [...].
22 noiembrie 2015
tren vechi santos

Sao Paolo: Ghid și obiective turistice (pe zile)

După un drum de aproximativ 6 ore cu autocarul din Paraty până în Sao Paulo, am ales să împărțim egal cele 2 zile petrecute aici: una în Sao Paulo , iar ce-a de-a doua în Santos , portul aflat la aproximativ 70 de kilometri de Sao Paulo [...].
22 noiembrie 2015
vedere Rio

Rio de Janeiro: Ghid și obiective turistice (pe zile)

Dupa un zbor de 12 ore din Roma până în “Orașul Zeilor” ne doream ca prima zi aici să însemne relaxare, plajă și mult soare. Zis și făcut, că doar aterizasem în Rio… așa că ne-am petrecut ziua împartită frățește între 2 dintre cele mai celebre plaje: Copacabana și Ipanema [...].
22 noiembrie 2015
resort jungla calatori si ghid

Jungla amazoniană via Manaus: Ghid și ce e de vizitat (pe zile)

Teatro Amazonas sau Palatul Rio Negro sunt obiectivele principale, însă mai mult decât atât, orașul vă va surprinde prin amestecul clădirilor construite în perioada de glorie, clădirile industriale ce aduc aminte de verii noștrii din est ori diversitatea oamenilor întâlniți aici [...].
22 noiembrie 2015
cascada iguazu curcubeu

Iguazu: Ghid și obiective turistice

Pentru a vizita cascada aflată chiar la graniță, poți opta fie pentru cazare în partea argentiniană, fie în partea braziliană, varianta orașului Foz de Iguzu pe care noi am și ales-o de altfel. Am avut la dispoziție o zi plină în zona Iguazu, suficient însă pentru a vizita micul orășel [...].
22 noiembrie 2015
plaja cu ponton a la caraibe coasta verde

Coasta Verde a Braziliei: Ghid și obiective turistice (pe zile)

Angra Dos Reis este prima localitate importantă pe Coasta Verde, din direcția Rio spre Sao Paulo. Orașul de aproximativ 120,000 de locuitori, dar cu plaje de vis, este situat la 150 de kilometri de Rio, iar aici puteți ajunge cel mai ușor cam în 2 ore jumătate, cu autobuzul [...].
18 noiembrie 2015
ghid lazy monkey lenes in jugla

Jungla amazoniana via Manaus: Oameni ai locului

“Adventuration in the Amazonation!” este sloganul cu care te întâmpină Billy, ghidul din jungla amazoniană.“ Pentru oamenii din junglă nu există grija zilei de mâine, ei nu au facturi sau rate de plătit. La ei lucrurile sunt simple: daca le este foame, prind pește și totul vine de la sine [...]".
11 octombrie 2015
localnic angra dos reis brazilia fetita creata creola

Coasta Verde a Braziliei: Oameni ai locului

În Angra dos Reis, am întâlnit-o pe Haiani (fetiţa creaţă şi creolă din poză) şi pe familia ei care stăteau relaxați pe o bancă din centrul orașului într-o seară de duminică: “Aşa e obiceiul aici: duminica se înalţă zmeele…doar pentru distracţie” [...].
11 octombrie 2015
localnic pedro iguazu cantand

Iguazu: Oameni ai locului

“Chiar dacă pe aici găsești toate tipurile de oameni, fiecare își știe locul și ne înțelegem bine. Eu sunt peruan, mutat de 25 de ani în Iguazu și ca mulți de aici, îmi câștig existența datorită turiștilor. Norocul meu este pasiunea pentru muzică”, ne spune Pedro.
11 octombrie 2015
oameni pe strada sao paolo

Sao Paolo: Oameni ai locului

În general, oamenii din Sao Paolo sunt săritori şi prietenoşi, chiar şi în aglomeraţia din mijloacele de transport în comun. Aşa l-am cunoscut şi pe Guilherme, un tânăr de 19 ani, un adevărat reprezentant al diversităţii din Sao Paolo: „Sunt urmaş de evreu, bunicul meu a fugit în Brazilia în tipul Germaniei naziste [...]".
11 octombrie 2015
localnic atelier Rio de Janiero boem

Rio de Janeiro: Oameni ai locului

Că tot vorbeam de Rio ca fiind orașul diversității, noi am descoperit două tipologii de oameni complet diferite: Marcelo taximetristul și Pedro artistul din Santa Teresa. “Dacă strigi în mijlocul oricărei intersecții Marcelo, cel puțin jumătate dintre oameni întorc capul [...]".
11 octombrie 2015
barcute colorate coasta verde

Coasta Verde a Braziliei – povestea călătoriei noastre

Pădure tropicală ce întâlnește marea. Nisip fin cât cuprinde. Bărcuțe colorate de pescari. Nu te afli în Caraibe, ci pe Coasta Verde a Braziliei. Din punctul nostru de vedere, Coasta Verde poate face oricând concurență Americii Centrale pentru o lună de miere de poveste [...].
11 octombrie 2015
curcubeu cascada iguazu

Cascada Iguazu – povestea călătoriei noastre

Deși cascada Iguazu nu deține nici un superlativ de “cea mai”, este singura cascadă din lume inclusă în top 7 minuni ale naturii, fiind votată de câteva milioane de oameni pentru priveliștea ce te lasă fără cuvinte [...].
11 octombrie 2015
cu barca in jungla miraj

Jungla amazoniană via Manaus: Povestea călătoriei noastre

Dacă ar fi să ne imaginăm globul pământesc de la distanţă, doar cu pete de culoare (pământ, apă, deşert şi pădure), jungla Amazoniană ar fi pata verde, “pădurea lumii”, întinsă pe o suprafaţă de 5,5 milioane de km pătraţi, jumătate din Europa [...].
11 octombrie 2015
catedrala sao paolo

Sao Paolo: povestea călătoriei noastre

Împreună cu cele 38 de oraşe din jurul său, inclusiv Santos, Sao Paolo formează cea mai mare aglomeraţie urbană din America de Sud şi a treia din lume - în total 19 milioane de oameni, un adevărat megalopolis. Aici totul este mega sau la superlativ : peste 12.000 de restaurante [...].
11 octombrie 2015
statuie iisus rio de janeiro

Rio de Janeiro – povestea călătoriei noastre

Din orice unghi ai privi, Rio este un oraş plin de culoare, în ton cu stilul de viaţă nonconformist şi energic al localnicilor. Rio înseamnă diversitate, oameni de tot felul si de toate culorile (de la oamenii străzii, la locuitorii favelelor şi până la proprietarii apartamentelor de lux din Ipanema) [...].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!