Evrika! De la deșertul Wadi Rum la plaja din Aqaba

La vale pe dunele din deșert

 Top 3 cuvinte: Marte, cămile, picnic

Amintiți-vă de scenele din filmul “Marțianul”, cu peisajul roșiatic, format din dune de nisip, văi și formațiuni stâncoase ce stârnesc imaginația. Scenele ireale de pe Marte au fost filmate chiar aici, în deșertul Wadi Rum. La toate acestea, în decor se mai adaugă șiruri de beduini cu cămilele lor ce se perindă prin deșertul arid, pierzându-se în zare în căldura dogoritoare a soarelui. Suntem în Wadi Rum, acolo unde peisajul pare desprins din alte lumi și te atrage ca o Fata Morgana.

Din peisajul deșertic, nu pot lipsi cămilele care cutreieră în șir indian imensitatea de nisip în căutare de apă și mâncare. Așa a fost mereu, iar oamenii au fost cei care s-au împrietenit cu aceste animale, pentru a traversa zonele deșertice. Nu e mult spus “s-au împrietenit”, cămilele sunt animale sociale, foarte prietenoase, extrem de importante în cultura arabă: imaginați-vă că există 160 de denumiri diferite în arabă pentru cuvântul “cămilă”. Asta și pentru că aceste animale simbolizează răbdarea, toleranța, rezistența, calități foarte apreciate în lumea arabă. Nu de alta, dar fără ele nu prea ai șanse de supraviețuire 😀.

 

Aqaba este singurul oraș din Iordania cu deschidere la coastă, o fâșie îngustă de plajă la Marea Roșie. Puteți să vă imaginați cât de prețioasă este pentru iordanieni! Seara, orașul devine un fel de zonă a distracției, pentru mic și mare. De ce? Păi avem plajă, muzică tradițională, narghilea, covoraș pentru picnic și bunătățuri pe alese, jucării pentru copii…așa e obiceiul, spre seară localnicii ies la picnic cu familia pe plajă și iau…cam jumătate de casă cu ei 😁.

Călători în Wadi Rum!

După Petra, orașul de poveste din filmele cu Indiana Jones, ne-am urcat iar la volan și ne-am îndreptat către Wadi Rum, pe Autostrada Deșertului. Situat la 120 km de Petra, Wadi Rum este în prezent o rezervatie naturală ce se întinde pe o suprafață de 720 km. Pentru noi, Wadi Rum a însemnat experiența deșertului, prima de acest gen pentru noi. Ne rezervasem două zile aici și două zile în Aqaba, zona de plajă a iordanienilor.

Primele două zile: Experiența deșertului Wadi Rum

Odată ce am părăsit autostrada către satul Wadi Rum, peisajul începea să se contureze: nisip roșiatic cât vezi cu ochii, formațiuni stâncoase ce delimitau drumurile ca niște giganți și zarea încețoșată de aburul fierbinte ce se ridica parcă din pământ.

La intrarea în rezervație, deja ne aștepta un beduin cu un jeep alb de safari care trebuia să ne ducă la zona de camping, acolo unde urma să ne petrecem o noapte în deșert. Ne-am urcat în spate și în scurt timp micuța poartă de intrarea a devenit un punct în depărtare, iar noi ne-am trezit în mijlocul deșertului.

Deși părea totul pustiu, la umbra stâncilor gigantice, mai întrezăreai câte o zonă de corturi, îmbrăcate în pături din păr de capră, cu un foc în centru și cămilele păzind răbdătoare mica așezare. Într-un astfel de loc am oprit și noi, iar beduiniii ne-au așteptat primitori cu o ceașcă de ceai…fierbinte!!! Da, e pe bune, principala băutură a beduinilor (în cazul în care beau ceva și nu e Ramadan) este ceaiul cald. Aveți încredere, știu beduinii ce știu, pe călduri de genul, este mult mai bine să bei ceva cald, iar noi am mers pe mâna lor (există bineînțeles și o explicație științifică care are legătură cu transpirația care se evaporă și te ajută să te răcorești).

Care era planul? Să mergem la descoperit zona bineînțeles. Dar nu oricum, ci ne-am urcat fiecare pe câte o cămilă și am luat la pas…la pas de cămilă 😂. Cămilele sunt într-adevăr animale foarte prietenoase, le poți mângâia fără griji, vorbi cu ele și sunt foarte expresive în privire – le ajută și cele două rânduri de gene 😉.

Priveliștea era superbă de la înălțime, soarele începea să apună și arunca o lumină aparte pe stâncile roșiatice, iar noi înaintam și tot ce rămânea în spatele nostru erau urmele pașilor de cămilă. Oare cum o fi să nu știi exact când găsești următorul popas, când găsești apă sau mâncare?

Noroc că noi nu căutam apă sau mâncare, ci doar un loc de unde să vedem apusul. Și l-am găsit, niște stânci cățărabile, cu un platou care se deschidea exact către spectacolul oferit de apus. Nu e că am fost noi foarte inspirați, ne-a dus beduinul și cred că era “locul de văzut apusul” prin zonă. Noroc că nu erau mulți turiști, în desert nu se stă la coadă. Răbdători sau mai puțin răbdători printre noi (ghiciți care, cum! 😂), cu toții am așteptat apusul care de altfel a meritat din plin. Peisajul a devenit după roșatic cu totul, iar cerul roz. Mai ceva ca la Pink Lagoon, din Mexic, o adevărată lume roz! Pe bune, nici urmă de Photoshop pe poza de mai jos, e 100% coloristica reală.

Are ceva aparte apusul în desert și peisajele de aici. Ne-a plăcut atât de mult încât ne-am hotărât să ne trezim și a doua zi la răsărit.

Un beduin de la agenția noastră, Salman Zwaidh Camp, a avut grijă să vină să ne culeagă de pe drum înapoi la cazare pentru o masă tradițională, cu grătar iordanian speram noi. Mâncarea a fost tipic arăbească, însă nu am avut parte de acel grătar tradițional iordanian, zarb, de care tot auzisem. Din păcate, nu mai erau decât vreo patru turiști care s-au dus devreme la culcare, iar beduinii nu știau engleză mai deloc, ca urmare seara la foc de tabără nu a fost chiar așa cum ne așteptam noi. Nu-i nimic, ne-am plimbat puțin prin împrejurimi, admirând luna perfect clară și sutele de stele ce luminau mica așezare ferită dintre stânci.

A doua zi era rezervată pentru un tur cu jeep-urile de safari unde am avut parte de ceva adrenalină printre dune la insistențele noastre cu “faster, faster, please”!! Ne-am oprit pe la ceva inscripții vechi de mii de ani, la un râu care curgea miraculos în mijlocul deșertului și bineînțeles în câteva locuri care purtau numele lui Lawrance al Arabiei: casa lui Lawrance unde am băut un ceai și ne-am cumpărat câteva suveniruri și “Cei 7 stâlpi ai înțelepciunii”. Trebuie să știți că Lawrance, un fost ofițer britanic ce în timpul Primului Război Mondial a reușit să unească triburile arabe din Orientul Mijlociu pentru a lupta împotriva Otomanilor ce stăpâneau zona la acel moment, este foarte iubit în Iordania.

Ce am mai făcut interesant a fost să urcăm o dună abruptă și apoi să o coborâm alergând în mare viteză, sărind sau rostogolindu-ne. Ar fi mers probabil și o placă, dar din lipsă, am fost nevoiți să născocim ceva.

Cam atât despre experiența noastră în Wadi Musa, ne-am întors la intrare în rezervație, unde ne aștepta mașinuța noastră, gata de drum…către Aqaba.

drumul spre desertul Wadi Rum

Drumul spre deșertul Wadi Rum

camila amuzanta desert

Cămila ce clipea dulce din gene din desert

camila si beduinul in desert

Viața în deșert alături de cămile și beduini

autostrada de camile

Pe autostrada de cămile…nu iei amendă nici dacă vorbești la telefon :))

apusul in desert

apusul romantic in desert

Două puncte în depărtare, admirând apusul 🙂

desertul rosiatic apus

Roșu’ de pe Marte

luna plina in desert

Luna plină din deșert (s-a lăsat greu prinsă într-o poză)

rasaritul in desertul Iordaniei

Răsăritul în deșertul Iordaniei

chipul lui Lawrence

Sculptură cu Lawrance al Arabiei

servirea ceaiului in desert

Servirea ceaiului în deșert, acasă la Lawrance al Arabiei

2 zile în Aqaba, la Marea Roșie

Cum prin deșert nu-i de glumă cu căldura, ne-au fost suuuficiente cele 2 zile, așa că am pornit mai departe pe Autostrada Deșertului către Aqaba, un fel de autostradă capcană ce din 5 în 5 kilometri mai avea câte o bordură de limitare a vitezei neanunțată de ne arunca cu capul în plafonul mașinii 😂. Rapid, în nici o oră eram deja acolo.

Dar ce să vezi, surpriză!! Era parcă mai cald ca în deșert. Pe la 2 după amiază părea că sunt pe puțin 45 de grade, asfaltul mai avea puțin și lua foc și nici urmă de restaurant unde să mâncăm ceva. Era Ramadan-ul, așa că a trebuit sa ne adaptăm. Până la urmă am zis “mulțumesc” la o pizza seacă pe care am căutat-o vreo jumătate de oră. Eram deja ca niște cămile obosite după atâta umblat prin soare.

În Aqaba mergeam cu planuri mari! Ne și vedeam înotând în Marea Roșie printre corali și peștii gigantici. Mai prin toate ghidurile și blogurile de travel citisem că Aqaba este versiunea iordaniană a Sharm El Sheikh-ului sau Hurghadei, stațiunile “vedetă” de la Marea Roșie, ce aparțin de Egipt.

Nerabdători, am mers rapid către plajă. În oraș, există doar o mică fâșie de nisip unde merg de obicei localnicii, așa că am mers cu mașina 15 kilometri până la South Beach, adevărata plajă turistică din Aqaba, de peste 12 kilometri lungime. Aici sunt mai multe variante de plaje private unde trebuie să plătești intrarea, însă există și Marine Park Beach, singura plajă publică din zonă.

Nu mică ne-a fost surprinderea când am ajuns la plajă și am văzut totul aproape pustiu. Câte un localnic rătăcit, o terasă prăfuită și nici urmă de agitație. Spre seară însă, peisajul s-a animat brusc. Nu, nu cu turiști, ci cu localnici ce se strângeau pe plajă cu mic cu mare. Și aici nu vorbim la figurat. Pur și simplu aduceau cu ei covoare, mese cu scaune, grătare, mâncare din belșug și erau gata să încingă petrecerea. În țările arabe, în timpul Ramadan-ului, după lăsarea întunericului, străzile și terasele devin neîncăpătoare. Și așa cum am văzut pe aici, se pare că și plajele la fel!

De scuba si snorkelling ne-a cam pierit cheful văzând plajele atât de pustii și nu tocmai curate…ne gândeam că vom încerca a 2-a zi însă nu am mai apucat să experimentăm. Poate data viitoare.

Seara, orașul parcă s-a trezit la viață. Străzile din centru erau aglomerate cu localnici și magazine tradiționale, iar în Moscheea Al Hussein Bin Ali răsuna slujba de seară.

De altfel, Aqaba nu-i nicidecum doar despre plajă și scufundări. Pe vremea când prin Europa oamenii se jucau cu pietrele, Ayla, așa cum era numit orașul în trecut, prospera datorită locației sale strategice aflată la întâlnirea dintre 3 continente.

Patru mii de ani de istorie are orașul ce pare că le-a văzut pe toate: apare în Vechiul Testament, a fost apoi condus de nabateeni, romani, bizantini, mameluci sau otomani. Astăzi nu se păstrează mai mult de câteva pietre din Ayla, într-un sit arheologic aflat chiar în centrul orașului.

Vremurile au trecut și peste Ayla, devenit acum Aqaba. De la epoca comerțului, la industria peștelui și până în zilele noastre, când Aqaba “respiră” prin turism. Încă o dată, poziția sa privilegiată duce orașul către succes. De data aceasta este vorba de apropierea fața de Petra și deșertul Wadi Rum, două dintre cele mai vizitate obiective din regiune. Cel puțin așa spun statisticile, pentru că noi nu prea am văzut picior de turist în iunie prin Aqaba!

Palmieri poliție Aqaba

Până și poliția stă la umbră în Aqaba

plaja Marea Rosie Iordania

Plaja pustie din Aqaba

Apus peste Marea Rosie in Iordania

Apusul peste Marea Roșie în Iordania

picnic localnici pe plaja Iordania

Tradiționalul picnic pe plajă, la căderea soarelui

Moscheea Al Hussein Bin Ali Aqaba

Moscheea Al Hussein Bin Ali din Aqaba

Orasul antic Ayla

Orașul antic Ayla, astăzi parte din Aqaba

strazile pustii din Aqaba

Străzile pustii din Aqaba

2 Comments

  1. Mirela16 spune:

    Cat de frumos ai povestit! Imi doresc de foarte mult timp sa ajung in Iordania, sper ca asta se se intample cat mai curand. Urmaresc ofertele de zboruri 🙂
    Foarte frumoase sunt pozele tale! 🙂

    • travel spune:

      Da, chiar e o destinatie care merita si ne-a impresionat si pe noi. Am retinut, cand mai gasim oferte de zbor pentru Iordania, promitem ca postam 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!