La Bella Sicilia: Taormina și Siracuza

Top 3 cuvinte despre Taormina și Siracuza: la dolce vita, istorie, mafia

Când am pus piciorul în Taormina, primul gând a fost că expresia la dolce vita a pornit de aici, unde între dealurile pitorești, ruinele antice și plajele cu apă de un verde smarald, cristalin, oamenii își petrec zilele pe la terase, savurând un espresso și câteva delicioase cannelloni, aranjate cochet pe farfurie. Seara, în piața centrală, pe un platou de unde poți admira marea de la înălțime și muntele Etna ce veghează în depărtare, oamenii își continuă la dolce vita, punând parcă suflet în fiecare melodie cântată de artiștii locali.

Taormina și Siracuza înseamnă istorie la tot pasul, clădirile vechi făcând parte din peisaj și fiind în sine obiective turistice. Dintre toate, sunt câteva locuri care au peste 2000 de ani vechime, cum este Teatrul Grecesc din Taormina sau cel din Siracuza și castelul Eurialo. Ca să vă faceți o idee despre cât de vechi este Siracuza, ei bine, aici s-a născut Arhimede…marele Arhimede care pentru noi este asociat cu epoca antică. Mai mult, acum 2700 de ani, Siracuza era un oraș de nivelul Atenei, înfrățit cu Sparta și Corint, descris de Cicero ca fiind “cel mai mare oraș grecesc și cel mai frumos din câte există”.

Cu siguranță cu toții am auzit de expresia mafia siciliană, mai în glumă, mai în serios, mai în filmele hollywoodienne, dintre care The Godfather poate fi numit cap de afiș. Povestea spune că pentru a trăi la dolce vita, sicilienii au inventat mai înainte mafia. Sicilia a fost un pământ râvnit de foarte multe puteri de-a lungul anilor. Greci, romani, arabi, francezi și spanioli, cu toții au luptat pentru această insulă. Cei mai afectați erau bineînțeles localnicii, așa că, prin secolul al XIX-lea s-au organizat în grupări private prin care au încercat să schimbe regulile jocului și, prin amenințarea armelor, au început să ceară taxă de protecție de la cei mai bogați proprietari de teren. Cu toate acestea, sărăcia încă domnea în insulă, ca urmare mafia siciliană a urmat visul American, iar în Sicilia au rămas doar poveștile și la dolce vita.


Călători în Taormina si Siracuza

Ca să ajungem în Taormina, am zburat pe ruta București-Catania și de acolo am luat un autocar care, după o scurtă oprire în Naxos (stațiunea vecină), a ajuns în Taormina, destinția noastră de vacanță.

Sicilia este un loc căutat de toți pentru vacanțe de vis cu mult soare, iar Taormina este considerată perla insulei, încă de pe vremea romanilor, dintre care cei mai bogați și norocoși alegeau să își petreacă aici o parte din timp. Renumele Taorminei s-a dus peste mări și țări și nume celebre precum Goethe, Alexander Dumas, Oscar Wilde și Richard Wagner au ales să creeze aici, dedicând o parte din lucrările lor locului, cum ar fi cartea lui Goethe Călătoria italiană.

Dacă e totuși să ne întoarcem la începuturi, prima piatră de temelie din Taormina a fost pusă de către greci, cu vreo 700 de ani înainte de Hristos. Fiind un punct strategic pentru Sicilia, Taormina a fost printre cele mai râvnite teritorii de aici, astfel încât a fost cucerită pe rând de romani sau chiar de bizantini, arabi, francezi și spanioli...sper că nu am uitat și ofensat vreun cuceritor lăsat în umbra istoriei.

Dacă vorbim de aspectul orașului, stilul învingător a rămas cel al romanilor, însă grecii punctează decisiv la capitolul “cel mai grandios monument” prin amfiteatrul grecesc ridicat prin secolul III înainte de Hristos.

Taormina este genul de oraș idilic care a reușit să ne cucerească chiar de la prima plimbare pe străduțele înguste, pavate cu piatră cubică de pe vremea romanilor și populate cu case mediteraneene cu ale lor celebre terase și flori de leandru. Plimbarea pe Corso Umberto, strada principală a orășelului, a fost plină de tentații, care mai de care mai ademenitoare: cannelloni, înghețată italiană, ceramică fină siciliană, ultimele colecții Gucci și Armani și suveniruri pe alese.

Primele 2 zile: La dolce vita prin Taormina

După plimbarea pe străduțe, am făcut o oprire în centrul orașului, unde, în stil caracteristic italian, se întinde piața IX Aprilie, parcă pictată după modelul unei table de șah datorită pavajului alb-negru. Piața este delimitată de cele două biserici realizate în stiluri diferite: catedrala gotică Sfântul Augustin și biserica barocă Sfântul Ion. Tot piața IX Aprilie este locul de petrecere favorit al oamenilor, terasele de aici răsunând a canzonette italiene și fiind uneori scenă de dans pentru cei mai îndrazneți. În plus, se spune că de aici poți surprinde una dintre cele mai frumoase panorame ale orașului.

Nu doar Goethe sau Oscar Wilde au fost impresionați de Taormina, ci și o serie de aristocrați ai vremii, iar cea care și-a lăsat cel mai mult amprenta asupra locului a fost nobila engleză Florence Trevelyan care, după ce a făcut un tur al Europei timp de doi ani, a ales ca loc de suflet Taormina. Florence a investit o parte din energie și banii săi pentru a crea Villa Comunale, astăzi parcul central al orașului care ne-a atras atenția prin plantele exotice și clădirile stil turn, cu o arhitectură deosebită.

Înainte de a ne relaxa la plajă, am mers să vizităm teatrul grecesc, până la urmă, principalul obiectiv al Taorminei – după toate ghidurile turistice. Construit de greci, reconstruit și folosit apoi de romani pentru “pâine și circ”, teatrul ne-a impresionat prin imensitatea construcției păstrate aproape perfect și pentru imaginile de colecție cu marea și Etna văzute printre pietrele vechi de mii de ani. Traseul complet și alte informații utile găsești în secțiunea De la traseu la utile.

Locul unde “muntele” întâlnește marea, vegheat atent de Marele Etna în depăratare

Locul unde “muntele” întâlnește marea, vegheat atent de Marele Etna în depăratare

Amfiteatrul din Taormina

Amfiteatrul din Taormina

Villa comunale - astăzi parcul central din Taormina

Villa comunale - astăzi parcul central din Taormina

Piața centrală cu biserica Sf. Ion: clădiri istorice și flori de leandru

Piața centrală cu biserica Sf. Ion: clădiri istorice și flori de leandru

Străduțele cu căsuțe decupate parcă dintr-o poveste

Străduțele cu căsuțe decupate parcă dintr-o poveste

Ceramică fină de Sicilia

Ceramică fină de Sicilia

Renumitele terase de bloc siciliene, cu al lor peisaj marcă înregistrată

Renumitele terase de bloc siciliene, cu al lor peisaj marcă înregistrată

Taormina pe la înserat

Taormina pe la înserat

Concertul de seară

Concertul sicilian de seară

Nunta siciliană

Nunta siciliană

Zilele 3-5: Plajă, soare și bărcuțe

O fi Taormina plină de istorie și peisaje de poveste, dar nici plajele nu sunt departe de la dolce vita, doar nu degeaba s-a dus vorba încă de vremea romanilor că aici este un mic colț de rai.

Ca să fie și mai palpitant, ca și cum nu am fi așteptat-o destul, înainte să ne bucurăm cu adevărat de plajă, am admirat-o neputincioși de la geamul telecabinei, singurul mod “omenesc” de a cuceri plaja de pe crestele abrupte ale Taorminei. Spunem “omenesc” pentru că mai există și varianta clasică pe roți, cu un autobuz fantomă ce are ca termen estimat de sosire în stație între 1-3 ore.

Pe lângă faptul că am economisit timp cu telecabina, am putut vedea întreaga coastă, chiar și renumita Isola Bella care ni s-a părut o bucată de țărm purtat un pic de mare. Plaja nu este dintre acelea de tipul Caraibe sau Antalya, zona fiind stâncoasă, însă apa limpede și verde, numai bună pentru snorkeling, la pachet cu vegetația din jur, compensează din plin. De altfel, pentru stânci, există antidot: crocși (pentru referință, un fel de sandale ale bunicului :).

Cum Isola Bella este la o aruncătură de băț de plajă, nu a durat prea mult până am plecat la pas să vedem și noi curioși ce se ascunde pe insula frumoasă sau perla Mediteranei, cum o numesc unii (nici măcar înot, apa îți ajunge până la genunchi dacă ai măcar peste 1.50m).

În afară de vegetația luxuriantă cu plante rare și colorate, insula e aparte prin povestea ei, mica palmă de pământ fiind odinioară casa lui Florence Trevelyan, mare parte din decor și din speciile de plante fiind opera ei. Traseul de pe insulă înseamnă căteva sute de trepte în spirală și opriri după bunul plac când pentru a admira peisajul de la înălțime, când pentru a trage cu ochiul la plajele și piscinile private de la hotelurile de lux de pe țărm.

A doua zi am făcut o mică croazieră în larg, cu opriri la Grota Albastră (numită așa datorită reflexiei luminii ce îi dă apei o culoare de un albastru intens și un loc perfect pentru snorkeling) și în larg pentru sărituri din barcă sau înot.  A fost ziua în care am stat mai mult în apă decât pe uscat, ce să mai, ne-am simțit ca peștele în Marea Mediteraneană.

Pe marele Etna l-am văzut doar din depărtare, dar din ce am auzit, se organizează excursii de o zi, cu jeep-uri pe trasee off-road până aproape de craterul celui mai mare vulcan activ de pe continent.

Drumul către paradis. Cei mai puțin norocoți erau în așteptatea autobuzului-fantomă.

Drumul către paradis. Cei mai puțin norocoți erau în așteptatea autobuzului-fantomă.

Plaja cu pietre fine din Taormina

Plaja cu pietre fine din Taormina

Intrarea in grota albastră

Intrarea in grota albastră

Apa cristalina... numai bună de o baie :))

Apa cristalina... numai bună de o baie :))

Isola Bella

Isola Bella

Ne-a furat peisajul

Ne-a furat peisajul

Vacanță! :)

Vacanță! :)

Ziua 6: Siracuza - acasă la Arhimede

A șasea zi în Sicilia am închiriat un mic Fiat, ce-i drept fără prea mulți căluți putere sub capotă, însă care ne-a dus cu bine către Siracuza. Siracuza este mai mult decât o destinație pe GPS, este casa lui Arhimede, unul dintre cele mai vechi orașe din lume, întemeiat de greci, cucerit de romani și râvnit de toată lumea.

Ortygia, partea veche a orașului, adăpostește o expoziție vie de clădiri de pe vremea grecilor și a romanilor, dintre care cel mai mare teatru grecesc din lume, fântâna Arethusa care este menționat și de către poetul roman Vergillius în poemele sale sau templul lui Apollo, cel mai vechi templu din Sicilia.

“Ambasadorul” Siracuzei în lume este fără îndoială Arhimede, născut, crescut, învățat și apoi desăvârșit în strălucitul oraș al vremii, egalul Athenei și înfrățit cu Sparta. Povestea spune că geniul lui Arhimede ce a construit tot felul de mașinării de război, i-a ajutat pe greci să țină piept romanilor timp de aproape doi ani de zile. În momentul în care romanii au spart zidul, au reușit să pătrundă în oraș și au ajuns și în casa lui Arhimede. Acesta i-a întâmpinat, cum altfel decât lucrând la o teoremă, iar răspunsul lui curajos și pasionat “Lăsați-mă în pace să îmi termin teorema!” a însemnat sfârșitul pentru el.

Vremea era superbă și, printre atâtea clădiri învechite de vreme, plimbarea prin centrul orașului vechi a fost parcă un cadru din altă epocă. În cele aproximativ cinci ore, am trecut pe la ruinele templului lui Apollo - locuit astăzi doar de câțiva palmieri, piața centrală cu catedrala din Siracuza și apoi zona portului și a falezei – unde ne-a plăcut contrastul dintre albul mediteranean al clădirilor și albastrul apei.

Am păstrat la final parcul arheologic Neapolis, cu cele trei secțiuni ale sale: Teatrul Grecesc, Amfiteatrul Roman și cariera de piatră Latomia del Paradiso. Un tur complet este de aproximativ două ore, însă pentru că ușor-ușor se însera și vroiam să ajungem și la ruinele castelului Eurialo de lângă Siracuza, nu am stat mai mult de o oră.

Ziua 7: Etnaland și prietenii săi

 Dacă micul Fiat nu putea escalada Etna, măcar la Etnaland să ne ducă :). Nu trebuie să fii nepărat copil să te bucuri de o zi la Etnaland Aqua Park.

Cam trebuie să ne credeți pe cuvânt pentru că nu am avut aparatul foto cu noi, însă ce putem spune este că barca verde cu douăzeci de turiști nebuni aruncați în apă de la 30 metri ne-a ridicat un pic nivelul de adrenalină...Nici măcar nu am mai avut nevoie să vizităm Catania renumiților mafioți în acea zi, așa cum era planificat.

Drumul spre Siracuza și nelipsiții cactuși

Drumul spre Siracuza și nelipsiții cactuși

Citta de Siracuza

Citta de Siracuza

Fântâna Arethusa – ruptă din poemele lui Vergillius

Fântâna Arethusa – ruptă din poemele lui Vergillius

Casele de pe vremea lui Arhimede

Casele de pe vremea lui Arhimede

Faleza din Siracuza

Faleza din Siracuza

Piața centrală din Siracuza

Piața centrală din Siracuza

Piața centrală din Siracuza

Catedrala din Siracuza

Templul lui Apollo

Templul lui Apollo

Amfiteatrul Roman – secolul III

Amfiteatrul Roman – secolul III

Castelului Eurialo – 60.000 de oameni au construit odată un castel de necucerit

Castelului Eurialo – 60.000 de oameni au construit odată un castel de necucerit

Astăzi singurul paznic al locului, bine camuflat

Astăzi singurul paznic al locului, bine camuflat


Ghid și obiective turistice (pe zile)

Primele 2 zile

Taormina este un orășel de vreo 11.000 de locuitori pe care îl vizitezi cel mai bine la pas. Fiind primul nostru contact cu Sicilia, am vrut ca primele două zile să le petrecem explorând orașul în liniște. Teatrul Grecesc, parcul Villa Comunale, Corso Umberto și Piața IX Aprilie sunt toate grupate compact și cu siguranță nu ai nevoie de o hartă pentru a te descurca prin Taormina.

  • Teatrul Grecesc: este pentru mulți, obiectivul principal din Taormina. A fost construit acum peste 2500 de ani de către greci, însă se păstrează într-o stare bună și poate fi vizitat, deși aici se organizează spectacole de operă celebre în toată lumea. Cel mai bine ar fi sa mergeți aici la apus, teatrul având o poziție privilegiată pentru a putea admira marea albastră cu Etna și casele din depărtare ce se întind pe crestele dealurilor. Adresa: Via del Teatro Greco, 1. Prețul unui bilet pentru a vizita teatrul este de 8 euro. Aici regăsiți mai multe detalii dacă sunteți interesați și de spectacolele organizate.
  • Villa Comunale: Fostul parc privat al nobilei engleze Florence Trevelyan, acum parcul central al orașului. În afară de peisajele superbe pe care le poți vedea de aici cu marea și Etna, parcul ce ni s-a părut deosebit și prin arhitectura clădirilor vechi sau ori prin multitudinea plantelor exotice foarte bine îngrijite.
  • Corso Umberto: este principala stradă a orașului, o stradă plină de magazine, restaurante sau tarabe de suveniruri. Strada te conduce ușor dar sigur către punctul central al orașului, Piața IX Aprilie - o piață în stil caracteristic italian, flancată de două biserici realizate în stiluri diferite: catedrala gotică Sfântul Augustin și biserica barocă Sfântul Giovanni.
  • Piața IX Aprilie: Seara ne-am petrecut-o în piața IX Aprilie, un loc plin de viață unde majoritatea turiștilor și a localnicilor vin pentru terasele cu muzică live și mâncare italiană bună.

Zilele 3-5:

Următoarele 3 zile le-am petrecut în Taormina  - plajă, snorkeling, relaxare și plimbările în larg cu barca au fost activitățile principale.

  • Plajă în Taormina: aveți mai multe variante de plajă, printre care Lido Mazzaro – plaja privată preferată chiar și de celebrități, ori o plajă publică, însă ceva cam stâncoasă. Ambele sunt la o distanță de doar câteva sunte de metri una de celalaltă. Taormina este așezată pe un deal, iar drumul din oraș până jos la plajă poate fi parcurs în 2 modalități: prima și cea mai rapidă variantă este sa mergeți cu telecabina din oraș, chiar de lânga Poarta Messina, până pe plaja Lido Mazzaro. Telecabina circulă din 15 în 15 minute și costă 3 euro de persoană pe un segment. Mai multe detalii regăsiți aici. Varianta mai ieftină este cu un autobuz ce circulă din oră în  oră și te lasă chiar lângă plaja cu micul golf din dreptul Isollei Bella.
  • Isolla Bella: insula declarată parc natural. Chiar dacă nu esti un mare fan al plantelor merită să vizitezi insula în principal pentru peisajele oferite de pe stâncă. Poți ajunge foarte ușor aici, insula fiind cam la 50 de metri de țărm, iar apa îți ajunge maxim până la genunchi. Se plătește un tarif de câtiva euro dacă vrei să vizitezi parcul natural de pe insulă.
  • Plimbare în largul mării: ofertele sunt extrem de variate și cuprind tururi de la o jumătate de oră la o zi . Noi am ales varianta cu o bărcuță de 25 de persoane, închiriată direct de pe plajă, de la “fața locului”,  pentru 10 euro de persoana. Plimbarea a durat 3 ore și a inclus printre altele vizitarea Grotei Albastre, opriri în larg pentru sărituri în apă sau snorkeling.

Ziua 6:

Poate că Sicilia este cunoscută pentru marea majoritate a oamenilor prin plajele sale ori filmele cu mafioți. Însă după părerea noastră, fie că sunteți sau nu pasionat de isorie, merită să vizitați Siracuza,  orașul lui Arhimede și unul dintre cele mai vechi orașe din lume. Am petrecut o zi în Siracuza și am ajuns aici cu o mașină închiriată din Taormina. Mai există varianta autobuzului, prin cei de la Interbus, o cursă ce durează cam 3 ore cu tot cu schimbatul autobuzului în Catania, sau direct cu trenul pe ruta directă Taormina – Siracuza.

Am împărțit orele avute la dispoziție aici în trei părți: dimineața ne-am plimbat prin Ortygia - vechiul port, spre prânz am vizitat centrul orașului cu ale sale piețe medievale, iar după amiază am vizitat parcul arheologic Neapolis, cu cele trei secțiuni ale sale: Teatrul Grecesc, Amfiteatrul Roman și cariera de piatră Latomia Paradiso.

  • Ortygia: vechea parte a orașului, conține majoritatea obiectivelor turistice păstrate și astăzi în Siracuza. Nu ratați fântâna Aretus – sursă de inspirație pentru poeții și scriitorii din trecut, ori castelul Maniace. Ortygia se află cam la 25 de minute de mers pe jos de centrul orașului. Puteți ajunge aici și cu autobuzul numărul 26.
  • Centrul orașului – orașul a trecut de-a lungul vremii prin multe încercări ce și-au pus amprenta asupra stilurilor arhitecturale. Centrul orașului este construit într-un stil aparte – stilul sicilian baroc. Vizitați și Domul, aflat chiar în piața cu același nume, catedrală construită pe locul unor foste temple grecești.
  • Parcul Neapolis: ruinele vechiului oraș, un parc arheologic imens. Este împărțit pe trei secțiuni și aveți nevoie cam de 2 ore dacă doriți să le vizitați pe toate în detaliu: Teatrul Grecesc, Amfiteatrul Roman și cariera de piatră Latomia Paradiso. Detalii privind prețul biletelor, program, sau cum puteți ajunge la Neapolis, regăsiți aici.

Ziua 7:

În ultima zi în Sicilia am ales să mergem la Etnaland Aquapark, un fel de Disneyland pe stil acvatic al Siciliei J. Parcul de distracții este cam la 68 de kilometri distanță de Taormina sau 20 de kilometri de Catania, ca puncte de reper. Noi am ajuns ușor aici cu ajutorul mașinii închiriate. Alte variante de transport public până la parc nu prea există, variantele alternative fiind tururile achiziționate prin intermediul agențiilor locale, dar destul de scumpe.

  • Ceea ce vă putem spune este că merită din plin să va petreceți o zi aici, indiferent de vârstă existând câte o atracție pentru fiecare. Detalii privind prețul biletelor, atracțiile oferite sau program, regășiți aici, chiar pe site-ul lor oficial.
  • Ce trebuie să luați în calcul, mai ales în sezonul de vârf, este faptul că parcul este unul foarte popular printre localnici și turiști deopotrivă, iar acest lucru vine la pachet cu niște cozi destul de mari la care trebuie să faceți față pentru a vă bucura de atracțiile din jur. În ceea ce privește mâncarea, puteți servi la restaurantele din complex o mese complete sau diverse gustări, prețurile fiind rezonabile.

Ce ar mai fi de vizitat în Sicilia?

Sicilia este o destinația unde ați putea petrece lejer două săptămâni fără să vă plictisiți. Mai jos regăsiți câteva idei în afară de traseul propus de noi mai sus:

  • Vulcanul Etna: puteți escalada Etna printr-un traseu off-road organizat de către agențiile locale. În general, costul unei astfel de excursii este în jurul a 70 de euro de persoană și durează o zi. De oferte de genul nu duceți lipsa prin Sicilia, acestea viind vizibile pe la orice colț de stradă.
  • Palermo: capitala Siciliei are multe de oferit turiștilor: o istorie bogată bazată pe un mix de culturi, o bucătarie siciliană renumită și un cadrul natural pe măsura.
  • Cefalù: un sat de pescari renumit pentru plajele sale, dar și pentru centrul istoric bine păstrat. Se află în partea de nord a Siciliei.


Sfaturi utile

1. Când să călătorești în Sicilia?

  • Cea mai bună perioadă pentru a vizita Sicilia este din mai și până în octombrie. Vara în sezonul de vârf, din iunie și până în august, temperaturile sunt destul de ridicate iar prețurile cresc și ele pe măsura fluxului de turiști. Toamna târzie sau iarna, deși nu foarte friguroase, sunt însoțite destul de des de ploi torențiale.

2. Transport:

  • Cea mai ușoară cale de acces pe insulă din România este zborul spre Catania, cu Wizz Air la un tarif low-cost. (aproximativ 100 de euro dus întors, dacă rezervi biletul din timp, cam cu 2-3 luni înainte).
  • Din Catania și până în Taormina, principala destinație pentru majoritatea turiștilor ce ajung în Sicilia sunt 66 de kilometri, pe care îi poți parcurge cam într-o oră. Cea mai simplă și ieftină variantă de transport de la aeroport este mergi cu unul dintre autobuzele ce asigură transferul din oră în oră. Nu este nevoie de rezervare, dar mai multe detalii despre trasnfer regăsiți aici.
  • Din Catania în Palermo, capitala insulei sunt 220 de kilometri. Există și aici varianta de transfer cu autobuzul, distanța fiind parcursă cam în 2 ore și jumătate. Mai multe detalii despre variantele de transfer între cele două orașe aici.
  • Dacă iți dorești să vizitezi și Siracusa, sau orașelele tradiționale, ori sa faci un tur, pe drumul mafiei, cea mai bună variantă este să închiriezi o mașină. Noi am închiriat un mic Fiat cu 30 de euro/zi, perfect pentru străduțele înguste.

3. Cazare:

În funcție de ceea ce vă doriți de la vacața în Sicilia, aveți mai jos câteva sugestii privind opțiunile de cazare:
  • Buget mare, plajă și relaxare: Cea mai potrivită alegere ar fi stațiunea Taormina. Trebuie să luați în calcul faptul că oferta nu este chiar atât de variată, facilitățile de cazare nefiind foarte multe raportate la numărul mare de turiști ce ajung aici. Cel mai bine este să rezervați din timp, cu minim 2 luni înainte.
  • Buget mic, locație bună pentru a vizita insula: Cea mai bună variantă ar fi Catania, orașul unde aterizează avioanele low-cost din România. Vă puteți stabili aici baza de cazare la un preț mediu (aveți foarte multe variante de unde alege, Catania fiind un oraș mare de 300,000 de locuitori) și apoi să închiriați o mașină pentru a explora insula.
  • Buget mediu, tradiții și relaxare: Calatafimi – Segesta este o variantă foarte bună dacă vă doriți liniște și atmosferă tradițională. Pentru a vizita restul insulei este nevoie de mașină închiriată.

4. Costuri:

Sicilia, față de restul Italiei are un nivel de ridicat mai scăzut, prețurile fiind și ele mai mici decât în restul țării. Asta dacă vorbim de orășelele de provincie sau zonele ce nu sunt atât de populare printre turiști. Taormina este însă o stațiune scumpă, o masă la un restaurant mediu pentru două persoane ajungând în medie cam la 35-40 de euro.

5. Localuri, mâncare & băutură tradițională:

Restaurantele, pizzeriile și terasele sunt la tot pasul prin Sicilia. Încercați ca desert cannoli – un desert crocant umplut cu diverse ingrediente, tipic sicilian, renumit în toată lumea. Sicilienii nu sunt mari fani ai băuturilor alcoolice (au cel mai scăzut consum din Italia), însă se pricep la vinuri, printre cele mai renumite fiind Etna Rosso sau Malvasia Bianca.      

6. Ai grijă să

  • Te asiguri în momentul în care traversezi. De altfel cam în toată Italia  regula de prioritate pe zebră este mai mult opțională.
  • Nu te aventura în cartierele mărginașe ale marilor orașe de pe insulă, Catania sau Palermo. Chiar dacă poveștile cu mafia nu au nimic de-a face cu ceea ce întâlnești în vacanța prin Sicilia, orașele mari pot deveni periculoase.
  • Plajele din Taormina sunt in general stâncoase, iar o plimbare prin apă poate semăna cu o cursă de obstacole printre pietre. Cel mai bine ar fi să ai în dotare o pereche de crocși, un fel de papucii bunicului , așa cum este moda pe aici.

7. Fii inspirat de Sicilia :

Serialul Il capo dei capi (2007), ce portretizează viața unuia dintre cei mai de temuți mafioți – Salvatore Riina din Corleone, reușește foarte bine să te introducă în atmosfera unei Sicilii măcinate de războaiele cu mafia. O melodie specifică ce descrie foarte bine mândria sicilienilor este Sicilia bedda, Sicilia mia – Roberto Alagna.



Sicilia: 5 motive

Sicilia este o destinație de vacanță dorită încă din antichitate, iar Goethe a portretizat-o probabil cel mai bine: “A vedea Italia fără să vezi Sicilia, înseamnă că nu ai văzut Italia”. Sicilia oferă o combinație de cultură, istorie, peisaje și artă culinară ce pot transforma o vacanță aici în top experiențe pentru orice turist, oricât de pretențios ar fi el.

Ceea deosebește Sicilia de Italia, este propriul său stil mediteraneean format în peste 2700 de ani de istorie agitată: a fost condusă pe rând de către greci, romani, arabi sau byzantini. Toate acestea au lăsat ca amprentă stiluri arhitecturale specifice, arta culinară deosebită, sau dialectul sicilian, foarte diferit de limba italiană.

Deși probabil cuvântul “peisaj” sună deja a clișeu și este foarte des folosit în aproape orice articol de travel, după părerea noastră, priveliștea din Taormina cu Vulcanul Etna în dreapta, Teatrul Grecesc în stânga, și marea albastră, 300 de metri mai jos, ar putea fi definiția cuvântului “peisaj” în dicționar.

Peste 1000 de kilometri de coastă cu plaje dintre cele mai variate, de la plajele cu nisip fin la cele stâncoase ori sau plaje negre formate din lava vulcanului Etna, dacă ceea ce căutați este relaxare și un loc potrivit pentru a face plajă, cu siguranță Sicilia este ceea ce aveți nevoie.

Față de restul Italiei, Sicilia nu este un loc devenit încă atât de turistic (în afară poate de Taormina). Prețurile nu sunt atât de ridicate, nu trebuie să stai la cozi imense pentru a vizita obiectivele, iar orășelele și-au păstrat pe deplin atmosfera tradițională.

6 februarie 2017

Circuit de 8 zile prin Toscana și Umbria

Culturi de viță de vie ce decorează dealurile verzi, istorie cât cuprinde, tradiții bine păstrate și orașe monumente Unesco. Nu ai cum să nu rămâi fermecat de Toscana și Umbria, două dintre cele mai reprezentative părți ale Italiei. Articolele detaliate pe zile despre traseul nostru în Toscana și Umbria le găsești aici [...].
21 iulie 2016
centru oameni pe strada

Umbria: Utile

Ia cu tine în vacanță ghidul complet cu informații utile despre perioada optimă de vizitat, transport, cazare, localuri și mâncare tradițională și alte sfaturi practice, precum și un strop de inspirație care să îți deschidă apetitul să pleci în vacanță către Umbria, “inima verde a Italiei” <3 [...].
21 iulie 2016
all' antico vinaio porchetta florenta

Florența: Utile

Când este bine să călătorești în Florența, care sunt costurile, mijloacele de transport pe care le poți folosi, unde să te cazezi, unde să mănânci? La toate întrebările de mai sus răspundem noi aici și, în plus, un pic de inspirație de Florența ca să intri în atmosfera destinației ;) [...].
20 iulie 2016
vatican piata aglomeratie oameni

Roma: Utile

Dacă ai în plan să vizitezi Roma, “orașul-etern”, îți recomandăm să citești acest articol, cu informatii utile despre transport, cazare, localuri, costuri și alte sfaturi practice. Tot aici găsești și o recomandare de film care amintește de Roma și care nouă ne-a plăcut foarte mult [...].
20 iulie 2016
sicilia amfiteatru

Sicilia: Utile

Ia cu tine în vacanță ghidul complet cu informații utile despre perioada optimă de vizitat, transport, cazare, localuri și mâncare tradițională și alte sfaturi practice, precum și un strop de inspirație care să îți deschidă apetitul să pleci în vacanță către La Bella Sicilia <3 [...].
30 martie 2016

Sicilia: top 5 curiozități

1. Știați că...mafia există încă în Sicilia, și nu doar în filme: de la crime și până la deja celebra taxă de protecție cerută patronilor de magazine sau localuri – pizzo ? Mafia reprezintă alături de corupție principalele motive pentru care Sicilia este o regiune săracă în comparație cu restul Italiei. [...].
20 februarie 2016

Umbria: Ghid și obiective turistice

Am plecat dimineața din Roma și am avut la dispoziție o zi pentru a vizita cele 3 orășele – Civita di Bagnoregio (deși se află în Provincia Viterbo, fiind foarte aproape de granița cu Umbria l-am inclus), Orvieto și Todi [...].
20 februarie 2016

Umbria: top 5 curiozități

Știați că...Umbria, numită și Inima Verde a Italiei, este singura regiune din Italia ce nu are ieșire la mare și nu se învecinează cu niciun alt stat, iar numele regiunii vine de la tribul umbri, populație ce a trăit aici înainte de a fi cuceriți și asimilați de către romani ? [...].
20 februarie 2016
florenta om desenand in strada - arta moderna

Florența: top 5 curiozități

1. Știați că...Guccio Gucci a fondat în 1921 în Florența, brandul cu numele Gucci, ce avea să devină celebru în toată lumea? Și astăzi, casa Gucci este asistată în procesul de creație a pieselor de către artiști de pielărie locali, pentru a se asigura de respect[...].
20 februarie 2016
politist in intersectie Roma

Roma: top 5 curiozități

1. Știați că...pe teritoriul Romei nu se află doar Vaticanul ca stat suveran așa cum mulți stiu, ci și Ordinul Cavalerilor de Malta – continuatorul vechiului Ordin al Cavalerilor, fondat în Ierusalim acum 900 de ani? Are o suprafață de 6000 mp și este considerat de unii cel mai mic stat din lume [...].
14 februarie 2016

Florența: Ghid și obiective turistice (pe zile)

Centrul vechi al orașului este compact, iar obiectivele turistice importante le puteți străbate liniștit la pas, fără să apelați la vreun mijloc de transport. În prima zi am mers de dimineață la Galeriile Uffizi, pentru a evita cozile, apoi imediat lângă am vizitat Palazzo Vecchio [...].
14 februarie 2016

Sicilia: Ghid și obiective turistice (pe zile)

Taormina este un orășel de vreo 11.000 de locuitori pe care îl vizitezi cel mai bine la pas. Fiind primul nostru contact cu Sicilia, am vrut ca primele două zile să le petrecem explorând orașul în liniște. Teatrul Grecesc, parcul Villa Comunale, Corso Umberto și Piața IX Aprilie [...].
9 februarie 2016
piata navona roma

Roma: Ghid și obiective turistice (pe zile)

Colosseum, Forumul Roman, Dealul Capitolin, Columna lui Traian și Via dei Fori Imperiali sunt grupate toate într-o zonă compactă pe care o poți străbate lejer într-o singură zi bucurându-ne de energia din Roma [..].
6 februarie 2016

Umbria: Oameni ai locului

Putem spune că am fost printre norocoși având în vedere că ne-am întâlnit pe străduțele din Civita de Bagnoregio cu unul dintre cei 12 locuitori veritabili ai orășelului, Sandro, un om de peste 60 de ani care a trăit pe pielea lui transformările locului și care ne-a mărturisit: "Am avut ocazia [...]".
6 februarie 2016
apus perugia oameni in umbra

Perugia – capitala Umbriei și Assisi – orașul Păcii  

Când vorbim de tradiții în Umbria, ne referim la renumitele festivalele de jazz din Perugia, festivalele medievale din Spoleto sau Assisi, ciocolata Perugina Baci cu o tradiție de mai bine de 100 de ani sau chiar preparatele din carne de porc precum salamul mazzafegati și porchetta [...].
6 februarie 2016
umbria apus rosu

Umbria: Povestea călătoriei noastre

Umbria este considerată “inima verde a Italiei”, titlu pe care și-l poartă mândră în toate imaginele reprezentative ale regiunii: pe steagul cu fundal verde, pe harta de pe Google Maps sau pe Google Images [...].
6 februarie 2016

Toscana: Oameni ai locului

În Rocca d’Orcia, un sat medieval în stil toscan, am întâlnit o bătrânică simpatică-foc, Giselda, care ne-a povestit la un pahar de vin în casa ei muzeu: "Mi-amintesc și astăzi perfect ziua în care mama mea s-a întâlnit cu o vecină care a anunțat-o că războiul a început [...]".
6 februarie 2016
toscana raze de soare camp

Toscana rurală și a orășelor tradiționale

Dacă Umbria e verde, Toscana e rogvaiv . Un rogvaiv compus din roșul macilor, galbenul aprins de floarea-soarelui sau coloristica bogată a plantațiilor de vii, cu umbre date de verdele închis, dominator al chiparoșilor ce străjuiesc drumurile prăfuite de țară [...].
6 februarie 2016
vedere de sus florenta

Florența: Povestea călătoriei noastre

Acum 800 de ani, Europa își aștepta încă Renașterea. Îi mai lipsea probabil un lider și un oraș ce își putea asuma acest rol. Orașul ales a fost Florența, capitala Toscanei, iar liderul a fost întruchipat de familia De Medici [..].
6 februarie 2016
siena vedere noaptea

Siena și orașele cetate ale Toscanei

Mândrii sienezi duc mai departe din generație în generație poveștile și și tradițiile în care Siena domina Europa din punct de vedere economic, alături de [.]

Când am pus piciorul în Taormina, primul gând a fost că expresia la dolce vita a pornit de aici, unde între dealurile pitorești, ruinele antice și plajele cu apă de un verde smarald, cristalin, oamenii își petrec zilele pe la terase, savurând un espresso și câteva delicioase cannelloni, aranjate cochet pe farfurie. Seara, în piața centrală, pe un platou de unde poți admira marea de la înălțime și muntele Etna ce veghează în depărtare, oamenii își continuă la dolce vita, punând parcă suflet în fiecare melodie cântată de artiștii locali.

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!