Paradisul de la Semuc Champey

Top 3 cuvinte : paradis, ascuns, aventură

Cam cum vă imaginați că arată paradisul? Multă verdeață, ape turcoaz cristaline ce curg în cascade succesive, neapărat soare (vreo 25 de grade cam tot timpul anului) și munți împăduriți ce îmbrățișează și protejează locul. Ei bine, această bucată de pământ ruptă din rai există și are un nume: Semuc Champey din Guatemela. Este locul ce seamănă cel mai mult a paradis unde am ajuns vreodată și ne-a dus cu gândul la piscinele naturale din filmele sau jocurile pe calculator cu Tarzan.

Poate motivul pentru care Semuc Champey a rămas un paradis este faptul că este ascuns în munți, la distanțe de 8-12 ore de mers cu mașina de principalele orașe ale țării (Tikal, Guatemala City sau Antigua). Pe cât de greu de ajuns aici și izolat este locul, pe atât de bine își ține ascunse frumusețile naturale. Am uitat imediat drumul obositor de 10 ore din Flores, Tikal, odată ce ne-am dat seama că acesta este prețul plătit pentru ca locul să nu fie invadat de turiști. Oare cum ar fi arătat Semuc Champey dacă s-ar fi aflat în SUA, Franța sau Thailanda?

Pentru al treilea cuvânt nu am stat deloc pe gânduri. Este clar că Semuc Champey este o aventură: de la drumul lung cu autocarul printre sate de mayași și serpentine de munte, la urcatul potecilor alunecoase de la Semuc Champey, slalom la lumina lumânării printre stânci și lilieci în peșteră și până la a da din mâini disperați într-un colac pe un râu de munte ce părea fără sfârșit.

Călători în Semuc Champey!

Un mic-dejun copios și ultimele pregătiri. A venit microbuzul în fața hotelului, bagajul sus pe mașină (așa se merge prin Guatemala😋) și ne ocupăm cuminți locurile în față. Plecam entuziasmați din Flores, deși știam că un drum de 260 de km prin Guatemala se parcurge în 10 ore. Ăsta da record! Dacă vă întrebați cum se ajunge la acest record, printre ingrediente se găsesc treceri cu bac-ul peste râuri, drumuri de munte neasfaltate unde ai nevoie de cască de protecție și vestă și cireașa de pe tort, un drum de vreo 45 de minute în remorca unei camionete fără amortizoare, de preferi să stai în picioare! Dar nu-i nimic, ne așteptam ca Semuc Champey să fie un fel de paradis care merită orice efort .

Majoritatea oamenilor care vin să viziteze Semuc Champey se cazează în Lanquin, cel mai apropiat sătuc de rezervație. Dacă faci rezervare din timp, ai șanse să găsești cazare chiar în parc, în resortul cu căsuțe de lemn unde am fost și noi cazați, El Portal. Avantajul este că nu mai pierzi timp pe drum (se fac minim 45 de minute din Lanquin până aici) și ești cazat în mijlocul naturii, într-un cadru tradițional și un peisaj de îți taie răsuflarea. Totul vine la pachet cu faptul că trebuie să îți lași pretențiile acasă: ai curent doar patru ore pe zi, semnal inexistent la telefon și baie la comun.

Resortul este îngrijit de către localnicii mayași din sătucele din zonă ce își duc viața în jurul turiștilor și a agriculturii. Așa se formează micii antreprenori locali ce îți vând ciocolată home-made sau bere locală în vreo 5-6 limbi de circulație internațională. Fetițe și băieței de 7-8 ani te întreabă și răspund tot ei cu zâmbetul pe buze “Want some chocolate? Maybe later, maybe later”. Iar părinții lor fac cu rândul pentru a prinde loc 1-2 zile pe lună la intrarea în parc și a găti mâncare pentru turiști. Banii de pe aceste zile le ajung o lună întreagă.

Ne știți, de obicei ne inspirăm de pe internet și din sfaturile localnicilor și ne organizăm singuri tururile. Totuși, aici turul cuprindea pe lângă partea de hiking pe care o puteai face și singur, explorarea peșterii și river tubing, unde nu prea ai cum să mergi pe cont propriu decât dacă ești localnic aventuros.

Așa că ne-am început ziua de dimineață cu un răsărit superb și o cafea tare la resort pentru a ne încărca cu energie pentru o zi plină de aventură. Am plecat la drum și am urcat cam jumătate de oră pe niște trepte de lemn și poteci de munte pentru a ajunge la El Mirador, locul perfect de unde am putut vedea de la 100 de metri înălțime ce înseamnă Semuc Champey pentru noi. Urcarea nu e deloc ușoară, dacă ajungeți pe aici, vă recomandăm să veniți echipați ca pentru drumeții de munte. Cât despre frumusețea locului, probabil de la Semuc Champey s-a inspirat Dumnezeu când a creat raiul 😍.

Partea și mai bună abia de acum urma: în piscinele limpezi cu apă turcoaz se poate înota! Am mai coborât încă jumătate de oră până la “locul în care râul se ascunde sub pământ” – pentru că asta înseamnă Semuch Champey în limba locală Q’eqchi. Piscinele naturale sunt formate de către un pod natural de piatră de 300 de metri lungime, pe sub râul care trece râul Cahabon. Apoi terenul terasat permite apei să curgă în trepte, formând acest mic colț de rai cu infinity pools naturale în care nu ne mai săturam să înotăm din piscină în piscină. Am stat câteva ore bune prin priscine și admirând cascada, până când ne-am retras la resort pentru o binemeritată pauză de prânz.

După-amiază era rezervată pentru niște experiențe noi, pline de adrenalină. Nu prea știam noi cu ce se mănâncă acest caving, până când ne-au dat câte o lumânare în mână de parcă eram la Înviere, dar de fapt avea să fie învierea liliecilor în peștera K’an-Ba. Un localnic de vreo 20 de ani ce se părea că se știe de o viață cu liliecii din peșteră ne tot indica cum să ne ținem de o frânghie și să înaintăm prin apa rece, plină de obstacole. Uneori apa ajungea și până peste cap, așa că ținutul de frânghie era treabă serioasă.

Pe la mijlocul peșterii, ne-a mai venit curajul și am încercat chiar să facem pe Tarzan, încercând să escaladăm pe o frânghie o mini-cascadă cu apa șiroind din toate direcțiile. Am căzut în fund de vreo două ori și ne-am lăsat păgubași.  Iar la final, încă o surpiză: “Cine are curaj să sară de pe stâncă de la 3 metri într-o psicină cu apă neagră din interiorul peșterii?”

Ultima activitate a zilei a fost river tubing, adică “dă-te la vale pe râu cu colacul”. Părea floare la ureche și relaxare totală, asta până când am sărit în apa de munte rece ca gheața. Iar când începusem să ne obișnuim cu apa cât de cât, ghidul a venit cu ultima provocare pe ziua de azi “scapă cine poate și reușește să se tragă singur la mal”. Noi am ratat primele două încercări din cauza localnicilor, și ei plutitori pe colac de râu ca să ofere o bere la greu, pe sistemul “Pay later, pay later!”. A treia încercare a fost cu noroc, a urmat o seară relaxantă alături de ceilalți turiști de la resort cu care ne împrietenisem.

Una peste alta, chiar și acum peste 3 luni, ziua de la Semuc Champey este foarte vie în mintea noastră și rămâne una dintre cele mai frumoase aventuri din excursia de O lună în America Latină.

Nu-i grabă..mai avem doar 6 ore din cele 10 de drum

Căsuțele de lemn ce ne-au fost casă la Semuc Champey

Vederea din fața casei

Mese oferite de localnici turiștilor ce vizitează Semuc

Want some chocolate?…maybe later, maybe later!

Vederea de la El Mirador, a meritat din plin 🙂

Abia așteptam să ne aruncăm în apă…

Liber la bălăceală, din piscină în piscină

Bâjbâind prin peșteră

După caving, tubing pe râu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!