Petra, regina comerțului antic

Top 3 cuvinte despre Petra: comerț, beduini, piatră


Caravanele de cămile încărcate cu mărfuri alese întră în canionul îngust, în drumul lor din India către măreața Roma. Suntem în Petra, în primii ani de după Hristos. Orașul de 30.000 de locuitori săpat în stâncă era la acea vreme stăpânul lumii atunci când venea vorba de comerț și bogății. Două lucruri făceau din Petra un oraș de necucerit: era ascuns într-un canion imens de piatră, iar nabateenii, creatorii orașului, erau buni negociatori în toate privințele. Atât de buni încât și-au cumpărat pacea chiar și de la Imperiul Roman...măcar pentru o perioadă,  pentru că nimic nu-i etern.

Acum 2.000 de ani, centrul lumii era Orientul Mijlociu și toate drumurile, până să ducă la Roma, treceau prin Petra. Înainte de a se inventa comerțul pe mare și de apariția marilor puteri coloniale, chinezi, egipteni, arabi, indieni, greci sau romani, cu toții aveau nevoie de miile de cămile ale Orientului și de priceperea nabateenilor ce erau la vremea aceea un fel de DHL sau FedEx al zilelor noastre.

Totul a început de la nabateeni, un trib de beduini, “stăpânii deșertului”, care cu vreo 600 de ani înainte de Hristos, au făcut din piatră rai. De altfel, deși prin manualele de istorie, Petra este denumit “orașul pierdut” fiindcă a fost uitat de lume și descoperit acum 200 de ani de un explorator elvețian, beduinii nu au părăsit niciodată locurile. Deși vremurile bune au apus, au rămas întotdeauna în Petra, iar astăzi în interiorul vechiului oraș mai trăiesc 30 de familii de beduini așa cum am aflat chiar din discuțiile cu ei.

Petra vine de la “Petros”, cuvântul grecesc pentru “piatră”. Nu faceți însă greșeala să vă imaginați Petra ca fiind câteva pietre și 2-3 coloane sculptate ce apar pe Google. Petra rivaliza cu Roma sau Ierusalim la acea vreme, peste 30.000 de oameni locuiau în case săpate în stâncă, înconjurate de monumente maiestuoase iar caravanele încărcate cu aur o făceau să fie un adevărat Eldorado. De la revistele de călătorii și până la UNESCO, nu există autoritate să nu recunoască Petra ca una dintre cele mai mari minuni ale lumii.

Călători în Petra!

Cel mai așteptat moment din toată vacanța noastră de 10 zile în Iordania nu era greu de ghicit, oricât de frumoasă și interesantă ar fi Iordania. Petra este unică! Dacă vrei să ajungi în vechiul oraș, din România este zbor direct cu Tarom-ul până în capitala Amman și apoi vreo 3 ore de condus sau privit gură-cască pământul deșertic al Iordaniei de la geamul unui autobuz turistic.

În Petra, au loc câteva familii de beduini, însă recent, în lumea internetului, au apărut și ceva cazări cu adevărat tradiționale, chiar în casele din piatră din Petra sau din împrejurimi. Dacă sunteți curioși, costă aproximativ 40 de dolari pe noapte și arată cam așa.

Noi și celelalte câteva milioane de turiști ce vin anual aici, ne-am cazat în Wadi Musa, orașul ce străjuiește intrarea în Petra, dezvoltat mult în ultima vreme datorită turismului. Fără griji, în Wadi Musa găsiți tot ce aveți nevoie: de la cazări pentru toate buzumarele la restaurante tradiționale, magazine de suveniruri sau companii locale bucuroase să îți arate frumusețile Iordaniei.

Am ajuns în Wadi Musa după-amiază și bineînțeles că nu mai aveam răbdare să așteptăm Petra până a doua zi. Auzisem că de două ori pe săptămână, orașul devine parcă o scenă dintr-un film din Antichitate, deschizându-și porțile către curioșii ce vor să îl descopere sub lumina cerului înstelat și a lumânărilor ce te îndrumă de-a lungul potecilor.

Pe la 8 jumătate am călcat prima data în orașul vechi și putem spune că am fost norocoși: cerul era perfect senin, stelele se strecurau prin canionul înalt de piatră, iar luna plină ne-a luminat drumul de câțiva kilometri până la “Comoara din Petra” (The Treasury). Aici, în cel mai cunoscut loc din Petra, ne-am așezat cu toții jos, printre sutele de lampioane, pentru a asculta povestea locului spusă de un ghid-beduin. Povestea ca povestea, însă atmosfera vechiului oraș ce îl descopeream pentru prima data la lumina lunii, nu se compară cu nimic.

Deja eram captivați de Petra, așa că a doua zi dis-de-dimineață, eram deja la poarta de intrare a vechiului oraș. Pregătiți-vă emotional, în Petra nu se intră oricum! Cu -150 de euro în buzunar (Petra by night, 2 zile biletul de intrare și ghid de jumătate de zi), pentru noi, Petra sigur a fost cel mai scump obiectiv turistic văzut până acum. Scump, scump, dar nu am renunțat la ghid. Cum am ajuns la intrare, am dat cu ochii de vreo șapte trasee recomandate, toate întinse pe kilometri întregi, așa că am respectat regula noastră de aur “niciun obiectiv mare istoric fără un ghid local”.

Am început cu traseul principal, denumit simplu Main Trail . De altfel, pentru orice om ce ajunge prima dată la Petra, este recomandat să își facă o idee despre oraș pe Main Trail, unde sunt principalele puncte de interes (The Treasury, Amfiteatrul, casele sculptate în piatră sau majoritatea mormintelor regale).

Un lucru de care am fost plăcut surprinși la Petra a fost faptul că ne puteam bucura în liniște de orice obiectiv, fără să fim înconjurați de cete de chinezi cu DSLR-uri la gât ). Bine pentru noi, însă din păcate pentru iordanieni, turismul a scăzut foarte mult după conflictele din țările arabe vecine, desi singura vină a Iordaniei este poziția ei pe hartă, într-o zonă a lumii ce fierbe.

Ghidul era un bătrânel de-al locului ce ne-a povestit că a crescut printer ruinele de la Petra, tatăl său fiind printre primii arheologi ce cum câteva zeci de ani s-au ocupat de descoperirea sitului. De altfel, și astăzi, din mărețul oraș antic nu este scos la lumină decât aproximativ 15%. Restul, pentru generațiile ce vor urma…este motivația conducătorilor iordanieni J.

Chiar și cu toată tehnologia din lume, nu-i ușor lucru să aduci la viață unul dintre cele mai importante ale lumii antice așa cum a fost Petra. Mândrii nabateeni sunt un trib de arabi nomazi la origine ce obișnuiau să rătăcească la 40 de grade prin deșerturile aride. Ce le lipsea pentru a deveni o mare civilizație era un punct în care să se stabilească și să își pună în aplicare măiestria.

În Europa, pe vremea aceea, Roma de abia începuse să prindă contur. Odată cu ea, în îndepărtatul Orient Mijlociu, într-un canion de piatră roșiatică, din mâna nabateenilor și din “piatră seacă” începea să se înalțe Petra. Mai mulți factori au dus la crearea unui oraș ce putea rivaliza cu marile puteri ale lumii la acea vreme: poziția strategică pe ruta pe care treceau caravanele din Asia spre Europa sau negocierea și comerțul, duse la rang de artă de către nabateeni. Pe lângă asta, apa era printre cele mai importante resurse iar meritul lor a fost că au creat un sistem ingenios de alimentare cu apă a întregului oraș, bazat pe canale săpate în stâncă ce transportau apa de la zeci de kilometri distanță. Din punct de vedere geopolitic, conflictele dintre celelalte puteri din Orientul Mijlociu le-au permis nabateenilor să preia controlul în zonă și să se extindă cu mult în afara hotarelor de stâncă ale Petrei.

Pe vremea lui Hristos, Petra atingea apogeul și era unul dintre cele mai bogate și râvnite orașe ale lumii. Palate impunătoare, grădini luxuriante, mii de caravane cu cămile și negustori din toată lumea ce încercau să își facă un rost printre străduțele pietruite de aici. Cam așa arăta marele oraș.

Petra deja își câștigase un loc in istorie pentru totdeauna, însă soarele a început să apună pe aici pe la anul 300 d. H.: deja căzuse în mâinile romanilor, rutele de comerț au început să ocolească Petra pe mare, iar un cutremur devastator a pus la pământ jumătate din oraș.

Au urmat mai multe perioade în care a fost casă pentru bizantini (ce au ridicat și câteva biserici creștine), a fost cucerită de musulmani sau mai apoi de cruciați. Aproape 1.000 de ani a stat în umbra, păzită doar de cele câteva familii de beduini de-ale locului.  Acum vreo 200 de ani, Petra a fost pusă din nou pe harta lumii, atunci când un explorator elvețian a reușit să pătrundă între zidurile “orașului pierdut”. Nu-i vorba că orașul a fost părăsit cu totul (beduinii au fost mereu aici, așa cum ne-a spus și Harun, unul dintre puținii beduini ce locuiesc între pietrele de aici de generații întregi).

La capătul traseului principal, ne-am despărțit de ghid, am făcut o binemeritată pauză pentru că nu erau afară decât vreo 35 de grade  și am plecat spre The Monastery, unul dintre monumentele celebre ale Petrei și unul dintre cele mai înalte puncte din Petra, perfect pentru un apus de vis. Am ajuns în timp pentru apus, monumentul și soarele ce își pierdea urma printre pietre au fost la nivelul așteptărilor, dar ceea ce ne-a impresionat cel mai mult a fost povestea de viață a șui Harun, despre care am scris mai jos la Oameni ai locului.

Cu poveștile beduinului, nici nu ne-am dat seama când au trecut două ore și ne trezisem deja noaptea în Petra, singuri, la vreo două ore de ieșirea din oraș. Am mers încet pe drumurile pustii cu lanternele de la telefon și am avut partea de propria noastră experiență autentică, Petra by night. Asta pentru că aventura abia începea: când ne-am oprit să ne tragem răsuflarea la The Treasury, beduinul ce păzea locul a început să cânte o melodie arăbească din fluier, atrăgându-ne atenția. Atunci am avut parte de o reacție ciudată: unii dintre noi s-au îndreptat către el, iar alții au luat o piatră în mână și erau gata de asalt . A fost totuși o poveste cu happy end, una dintre cele mai autentice experiențe pe care le avem din călătoriile noastre.

Beduinul era prietenos, ne-a invitat pe covorașul lui la o ceașcă de ceai, ne-a cântat muzică tradițională și ne vorba cu patos despre locurile lui, cele de la The Treasury. De altfel, ne-a mărturisit că uneori mai doarme în The Treasury, desi în mod normal oamenii de rând și turiștii nu au voie să intre acolo. Oricum, în mod normal, nu aveam ce căuta la ora aia prin Petra (era ora 10 seara și locul se închidea la 7), așa că ce importamță mai aveau regulile. Am profitat de invitația beduinului ce ne-a arătat cu mare drag interiorul celor câteva camere ale celui mai celebru monument din Petra, unde în trecut aveau acces doar regii nabateeni.

Apoi, fericiți, după o zi cu adevărat plină, dar de neuitat, am părăsit în cele din urmă Petra și în Wadi Musa, chiar la restaurantul de la ieșire, ne-am răsfățat cu un mansaf – mâncarea națională a Iordaniei despre care am afla că înseamnă “explozie” în arabă. Da, a fost exploziv, mai ales la ce foame aveam! Miel fiert în iaurt, garnitură de orez cu alune prăjite și mirodenii din plin.

Petra nu-i doar de o zi, nică măcar de o zi extra plină de 14 ore așa cum am făcut noi în prima zi. Cele șapte trasee, cu grade diferite de dificultate, străbat peste 800 de construcții și cu cât te îndepărtezi de Main Trail, drumurile sunt mai pitorești și mai neexplorate.

Ca urmare, poate e un pic cam mult să faci toate traseele, însă recomandăm clar să mergeți pe Main Trail, apoi la The Monastery și să încercați măcar un traseu mai nebătătorit – noi am ales Al-Khubtha Trail și ne-a plăcut foarte mult: ne-a dus printre canioane de stânci roșiatice până sus, sus, de unde puteam admira The Treasury ca nimeni alții.

Iar în cea de-a doua zi la Petra, am mai petrecut încă 4-5 ore pe The High Place of Sacrifice Trail, un loc sacru, unde se făceau în trecut sacrificiile.

Cam atât despre Petra, locul din lume ce ne-a impresionat cel mai mult până acum, chiar și decât Angkor Wat sau Chichen Itza. Petra e acel tip de oraș de poveste ce și-a păstrat farmecul locului și care apare prin filmele cu Aladin sau Indiana Jones.
imagine Petra noaptea

Farmecul Petrei la lumina lunii

Petra tur noapte

Petra by night

canionul din Petra

Canionul din Petra

treasury comoara din Petra

The treasury

casele sapate in piatra Petra

Case în stânci

mormantul regal Petra

Și clădiri mai elegante - mormântul regal din Petra

camila calare Petra

Cămiluțele fac parte din peisaj

camile la Petra

Și din viața oamenilor de aici - parese că și cu Ionuț se înțelegea :)

turisti calare pe camile la Petra

Mini-caravana modernă

treasury vazuta de sus la Petra

Și am ajuns chiar la The Treasury :)

locul sacrificiilor Petra

Locul sacrificiilor - ultimul trail descoperit

Oameni ai locului

În Petra, după ce ne-am minunat vreo 4 km prin vechiul oraș, am luat la pas cele 850 de trepte către The Monastery pentru a prinde, așa cum auzisem, cel mai frumos apus. De aici, urcarea nu se oprește,  căci nu e loc mai bun de admirat apusul decât un platou cu steagul Iordaniei cocoțat pe o stâncă semeață. Stânca este moștenirea din tată în fiu de sute de ani a lui Harun, un beduin ce își duce viața de zi cu zi în micul cort amenajat în mijlocul stâncilor, unde servește ceai sau cafea cu turiștii. “Cu” turiștii și nu "pentru" turiști pentru că ceea ce face din experiență ceva memorabil este discuția de câteva ore cu beduinul și alți turiști pe covorașul său.

“Suntem aici de sute de ani, nu am plecat niciodată. Știu numele fiecărui membru al familiei de cinci generații și pietrele unde sunt îngropați toate rudele mele de peste 400 de ani.  Știu de la străbunicul meu povestea exploratorului elvețian ce a venit să ne momească cu câteva capre pentru a-i arăta Petra. Prima dată când a dat cu nasul de noi, oamenii l-au alergat să-l omoare și a fugit de a rupt pământul.  A doua oră a venit pregătit cu o turmă de capre și însoțit de alți beduini ce l-au ajutat să negocieze intrarea în Petra. Și de atunci nimic nu a mai fost la fel, dar nu ne plângem, ne plac turiștii și cred că statul ar trebui să încurajeze mai mult turismul la Petra.”

Beduin-negustor, Harun nu și-a pierdut calitățile de negustor moștenite din tată în fiu și, printre cutiile de Cola și Fanta, vroia să ne vândă și monede nabateene de 2.000 de ani vechime – “Pentru americani, 50 de dolari bucata, pentru noi 30! ”.
localnic beduin Petra

Faceți cunoștință cu Harun!

beduin vanzator monezi Petra

În căutare de monezi vechi de mii de ani

apusul de pe stanca Petra

Apusul de acasă de la Harun, în vârful stâncilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!