Phnom Penh: Povestea călătoriei noastre

scuter calugar phnom penh cambodgia

Phnom Penh – orașul “Pasăre Phoenix”

Top 3 cuvinte despre Phnom Penh: “pasăre Phoenix”, El Dorado, frapant

Istoria nu a fost prea blândă cu Phnom Penh și parcă de fiecare data când orașul a ajuns pe culmi, câte un eveniment necruțător l-a adus în punctul 0. De aici, Phnom Penh și-a găsit puterea să renască din propria cenușă…ca o pasăre Phoenix. Anii ’20 ai secolului trecut: îl găseau cu supra-numele de “perla Asiei”, oraș cu stil, construit după modelul arhitectural francez. Aprilie 1975: în doar 3 zile aproape 2 milioane de locuitori au fost evacuați din oraș în ceea ce este numit “marșul morții” regizat de Khmerii Roșii, iar Phnom Penh devine pentru patru ani de zile un oraș fantomă. 2016: soarele răsare din nou în Phnom Penh, viața a căpătat culoare, iar orașul este gata să primească turiști din toate colțurile lumii.

Astăzi, Phnom Penh este un fel de El Dorado, însă din păcate mai puțin pentru localnici care trăiesc în medie cu sub 1 dolar pe zi și mai mult pentru “căutătorii de aur” din zilele noastre – investitori ruși, japonezi, americani, chinezi ce caută venituri exponențiale. Forța de muncă foarte ieftină, privilegiile oferite de guvern investitorilor străini, numărul de turiști din ce în ce mai mare ce vizitează țara, dar și creșterea economică constantă a țării de peste 7 procente din ultimii ani, fac din Phnom Penh un El Dorado al Asiei de Sud-Est.

Haotic, uneori fără farmec, alteori încântător și plin de viață, în Phnom Penh “frapant” este cuvântul care îți vine insistent în minte. Orașul tuk-tuk-urilor și al scuterelor (la o populație de 1.5 milioane sunt aproximativ 1.3 milioane de mopede), dar și al Lexus-urior sau Range Rover-urilor, Phnom Penh nu a încetat o clipă să ne surprindă. Expați la patru ace plimbându-se pe Sisowath Quai, printre hotelurile de lux, întâlnesc la câteva străzi distanță mulțimi de copii jucându-se în pielea goală în țărână. De multe lucruri poate duce lipsă Cambodgia, dar nu de copii, pentru că astăzi, peste 50% din populația țării are sub 15 ani.

Călători în Phnom Penh

Chiar venind din țara vecină, Thailanda, de cum am pus piciorul în Phnom Pehn ne-am trezit într-o altă lume ce semăna destul de mult cu cea din filmul Slumdog Millionaire, cu străzi prăfuite, pline de gunoaie și sărăcie, o armată de mopede ce mișunau pe fiecare străduță din oraș, grupuri de minim zece copii jucându-se la fiecare colț de stradă. Odată pătrunși spre zona centrală a orașului, am văzut cum încep să răsară clădirile moderne, costumele la patru ace și mașinile de lux. Cu toate acestea, orașul are un aer optimist și pare că ușor-ușor valul civilizației îl va prinde din urmă.

Într-un asemenea peisaj, ghiciți care este personajul principal. Ei bine, mai ales dacă ești turist pe aici, tuk-tuk-urile devin de ne-prețuit-înlocuit . Probabil că multe lume trăiește cu impresia că tuk-tuk-urile sunt o invenție a asiaticilor, însă realitatea este că ele sunt creația italienilor și a nu a oricăror italieni, ci tocmai a inventatorului Piaggio și Vespa. Concepute inițial pentru a ajuta economia la pământ de după război a Italiei, tuk-tuk-urile au fost adoptate rapid în țările calde și sărace, care de altfel și-au și pus amprenta asupra look-ului. Micile tuk-tuk-urile stil trăsură franțuzească cu un scuter putere, facelift în stil cambodgian, se potrivesc perfect în decorul din Phnom Penh.


Ziua 1:  Există viață și după Angkor Wat

Apropo de investitori și boom-ul economic din Phnom Penh, printre multe altele, și hotelul la care ne-am cazat, poartă amprenta investițiilor străinilor, fiind al unui belgian însurat cu o localnică și mutat definitiv aici.

Deși hotelul nostru era central, Phnom Penh nu este un oraș prietenos cu pietenii, troturarele fiind aici rare, iar străzile întortocheate și numerotate haotic în loc de nume – de la Street 1 la Street 999 . Nicio problemă, fluierai de două ori și deja apăreau de după colț minim cinci șoferi de tuk-tuk gata să te ducă cu 1 dolar oriunde în oraș. Bunăvoință aveau, orientare mai puțin pentru că de multe ori ne-am învârtit haotic prin labirintul de străzi. Nu prea avem cum să uităm asta pentru că eram pe punctul de a pierde și autocarul spre Angkor Wat.

După epoca de aur a Regatului de la Angkor Wat, mult mai cunoscut în lume decât Phnom Penh, cambodgienii au mutat centrul de influență al țării prin anii 1500 în jurul templului Phnom Penh, despre care legenda spune că a fost construit de o văduvă bogată pe nume Penh. De aici și numele orașului, Phnom Penh ce înseamnă “dealul doamnei Penh”.

Prima oprire cu tuk-tuk-ul a fost la Monumentul Independenței, un turn în stil Angkor Wat, construit în mijloculul unui bulevard cu accente socialiste în cinstea eliberării poporului de sub influența francezilor. Este unul dintre simbolurile Phnom Penh, fiind considerat punctul 0 al orașului și merită o oprire pentru câteva poze și o plimbare prin parc, mai ales seara când este luminat.  Mai mult, locul este un fel de piața Universității pentru cei din Cambodgia, fiind locul preferat al mulțimilor când vine vorba de ieșitul în stradă.

Ceea ce amintește cel mai bine de epoca franceză este Sissowath Quay, bulevardul larg de-a lungul râurilor Mekong și Tonle Sap, cu faleza pietruită, clădirile în stil colonial și restaurantele cu terase, deschise cu dedicație pentru străinii cu bani. De altfel, prin zonă, aveam de ales cam două variante la extremă în ceea ce privește mâncarea: fie street food cu insecte proaspăt rumenite, fie restaurant pentru străini cu mâncăruri specifice. Aici am îndrăznit să încercăm tradiționalul fel de mâncare Amok, făcut din pește fiert în lapte de cocos și servit într-o frunză de banană.

Fiind printre puținele zone primitoare pentru pietoni, am luat-o la pas pe Sissowath Quay spre templul Wat Ounalom. Chiar dacă Wat Phnom dă numele orașului, Wat Ounalom este considerat cel mai important templu din oraș, fiind centrul religiei buddhiste de peste 500 de ani.

Fiind vineri seară, citisem despre piața de noapte de weekend din Phnom Penh și ne-a fost destul de simplu să ne îndreptăm către ea datorită concertelor în aer liber de aici. Mai mult de clasicele tarabe din Asia de Sud-Est, ce ni s-a părut interesant a fost obiceiul localnicilor de a-și aduce pături de acasă pentru a servi street food pe jos, pe platoul de ciment din mijlocul pieței, printre tarabe și aglomerație.

Ne-am mulțumit doar să privim curioși picnicul localnicilor din piață pentru că aveam rezervare la Eclipse Sky Bar seara, un loc de unde am admirat orașul Pasărea Phoenix de la înălțime.

Traficul colorat din Phnom Penh

Traficul colorat din Phnom Penh

Sissowath Quay mașina rosie motocicleta

Sissowath Quay

Amok – mâncarea regelui în Cambodgia

Amok – mâncarea regelui în Cambodgia

Barul pe 3 roți

Barul pe 3 roți

Taxiul local

Taxiul local

Wat Ounalom

Wat Ounalom

Monumentul independenței din centrul Phnom Penh

Monumentul independenței din centrul Phnom Penh

tablou rege cambodgia

Salutări regelui

1$ pentru o mână de gândaci rumeniți

1$ pentru o mână de gândaci rumeniți

Picnicul de seara

Picnicul de seara

Vederea din Eclipse Sky Bar

Vederea din Eclipse Sky Bar

 

 

Ziua 2: Care e povestea cambodgienilor?

Eram cazați chiar lângă Tuol Sleng Genocide Museum unde ne-am început ziua, pentru mulți dintre noi doar un nume de muzeu, pentru cambodgieni un nume al groazei. Dacă Holocaustul și genocidul împotriva evreilor este cunoscut de o lume întreagă, poporul cambodgian a fost torturat chiar de proprii conducători ce au venit deghizați în salvatorii țării după bombardamentele americane și războiul civil.

Acum mai puțin de 50 de ani, într-un secol al progresului în lume, la cârma țării ajung Khmerii Roșii, poate cei mai groaznici conducători din istoria lumii. Patru ani fără monedă, religie, școli, spitale, drept de opinie. Patru ani de groază, de tortură, uciderea în masă a oricărei urme de intelectual, toate cu un singur scop: izolarea țării și construirea unei economii exclusiv agrare. Care a fost bilanțul celor patru ani? Un sfert din populația țării și-a găsit sfârșitul (2 milioane de oameni), capitala țării, Phnom Penh, transformată într-un oraș fantomă, ani de groază și teroare pentru miile de oameni considerați suspecți ai regimului, dar și generațiile actuale de tineri al căror viitor a fost practic amputat.

Poate că niciun loc nu amintește mai bine de ororile regimului decât Tuol Sleng Genocide Museum. Nu e nevoie să povestim foarte mult, încă de la intrare, regula numărul șase descrie sugestiv regulamentul jocului: “În timp ce ești electrificat, nu ai voie să plângi”. Mai adăugați la asta faptul că ghida noastră, reprezentanta noii generații a cărei mama a fost evacuată din capitală de către regim, avea lacrimi în ochi atunci când povestea poate pentru a o mia oară aceleași lucuri. La finalul turului, Chum Mey, unul dintre cei doisprezece supraviețuitori de la Tuol Sleng, este dovada vie a istoriei crunte, dedicându-și restul vieții pentru a face cunoscută lumii povestea cambodgienilor.

După perioada întunecată a regimului Khmerilor Roșii, țara a trecut de la comunism la o democrație timidă pentru început, sub formă de monarhie, “condusă” de un rege cu rol doar simbolic. La fel ca în Thailanda, regele este foarte iubit aici, iar complexul clădirilor regale, Royal Palace, ne-au atras din prima atenția: o curte imensă împrejmuită de un zid impunător, cu multe temple aurite și un fel de altar la intrare cu poza regelui de 10×10 metri la loc de cinste. Palatele nu sunt atât de bogate precum cele din Bangkok, dar sunt cu siguranță unice în lume Sala Tronurilor, construită în stil Khmer cu elemente arhitecturale împrumutate de la Angkor, Pagoda de Argint cu podeaua acoperită cu peste 5.000 de plăci de argint, coroana regelui cu peste 1000 de diamante sau cele 7 costume colorate, gata de sărbătoare în funcție de fiecare zi a săptămânii.

A doua parte zilei, am vrut să cunoaștem partea rurală a Cambdogiei și tradițiile locului, așa că am rezervat un tur de jumătate de zi în Silk Island, sătucul aflat de cealaltă parte a fluviului Mekong. Cât de mult citisem înainte despre Phnom Penh și împrejurimi, nimic nu se compară cu experiența de a descoperi locurile cu un localnic. Alături de Sopheap, ghidul nostru, am văzut cum arată peisajul rural, cu pășuni cu animale, case improvizate din câteva scânduri, copii ce zburdau fericiți prin curtea școlii, dar și un misterios resort de câteva milioane de dolari abandonat încă din anii ’80, despre care Google-ul nu știe nimic.

Cum industria textilă este în top 3 surse de venit ale țării, Sopheap ne-a dus la o fermă de mătase, în care localnicii ne-au explicat procesul pas cu pas, în timp ce viermii își vedeau de treabă nestingheriți. Pentru apus, am mers pe râul Mekong, unde puteam înota sau servi o bere la barul plutitor.

Întâmplător sau nu, și mica antreprenoare Sopheap, era căsătorită cu un străin, un galez carismatic, tot din domeniul investițiilor care s-a retras din Thailanda în mai liniștita Cambodgia pentru că thailandezii “put their hands in your pockets while smiling”. Pe terasa casei ghidului nostru, am avut parte de un mix bun și de una dintre cele mai plăcute seri petrecute aici: englezul ne-a servit beri și glume cu umor britanic, iar Sopheap trei feluri de mâncăruri tradiționale și povești ale locului.

Cam așa s-a terminta cea de-a doua zi în Phnom Phen . A doua zi dimineață, deja eram în autocarul care urma să traverseze țara ca să ne ducă la Angor Wat, despre care am povestit aici.

Sala Tronului – Palatul Regal

Sala Tronului – Palatul Regal

Curtea Palatului Regal

Curtea Palatului Regal

Silver Pagoda

Silver Pagoda

Wat Phnom, templul ce dă și numele orașului

Wat Phnom, templul ce dă și numele orașului

Wat Phnom - prin interior

Wat Phnom – prin interior

Cele 10 porunci de la Tuol Sleng

Cele 10 porunci de la Tuol Sleng

Prizonierii de la Toul Sleng

Prizonierii de la Toul Sleng

Locul groazei, Toul Sleng

Locul groazei, Toul Sleng

Chium Mey, unul dintre cei 6 supraviețuitori de la Tuol Sleng

Chium Mey, unul dintre cei 6 supraviețuitori de la Tuol Sleng

Pe ulițele din Silk Island

Pe ulițele din Silk Island

Drumul spre nicăieri prin resorul abandonat

Drumul spre nicăieri prin resorul abandonat

Ce-a mai rămas dintr-un fost “paradis turistic”

Ce-a mai rămas dintr-un fost “paradis turistic”

Zâmbete de copii

Zâmbete de copii

Ferma de mătase

Ferma de mătase

Barul plutitor de pe Mekong

Barul plutitor de pe Mekong

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!