Toledo – muzeul medieval în aer liber

Top 3 cuvinte: trei culturi, religios, armuri

Cum vă spuneam și în articolul despre Madrid, am ales să petrecem o zi în Toledo, un oraș pefect conservat, ce pare că întoarce clepsidra timpului cu 500 de ani. Fostă capitală a Spaniei până în 1561, Toledo și-a pierdut treptat importanța în detrimentul Madridului, dar a dominat mult timp de atunci înainte prin statutul său bisericesc de prim rang. Astăzi, ca și importanță turistică, Toledo se poate lupta cu onoare în fața Madridului.

Dacă Madridul este regal și reprezintă epoca de aur a Spaniei, Toledo este religios și pare un oraș înghețat în timp: înseamnă istorie la tot pasul, ciocnirea a trei culturi și un cadru natural ce l-a sedus și pe El Greco.

Era ora 10:00 și noi eram deja în Plaza Zacodover, punctul central de unde am început explorarea vechiului oraș, Toledo. Încă din piață, am remarcat arhitectura contrastantă a clădirilor și am început să înțelegem de ce este numit orașul celor trei culturi: creștinii au dat numele orașului, arabii și-au făcut simțită prezența începând cu secolul VIII, iar evreii au fost încă de la început nelipsiți din peisaj, mai ales la faimoasele târguri ținute în zilele de marți în piața Zacodover.

Chiar dacă Toledo este cunoscut ca orașul săbiilor și al armurilor, arabii nu le-au testat prea mult pe capetele creștinilor și nici invers, cele trei culturi reușind să conviețuiască în armonie și să contribuie la dezvoltarea orașului.

Dacă Plaza Zacodover este predominant cu influențe arabe (decor întrerupt puțin de McDonald’s-ul americanilor), cetatea orașului (Alcazar), situată la o străduță distanță, amintește de tradiția celor din Toledo de meșteri iscusiți ai armelor. De altfel, vechea cetate a devenit astăzi Muzeul Armatei (Museo del Ejercito), cu o incursiune în diferite perioade ale istorie Spaniei, de la cavaleri la conquistadori și până la epoca mult contestată a lui Franco. După atâtea săbii și miros de praf de pușcă, am poposit apoi puțin la o terasă așezată chiar în fața catedralei mari din Toledo.

De altfel, un alt muzeu, de această dată în aer liber, este constituit din clădirile religioase ale celor trei culturi: moschee, sinagogi și catedrale care pe noi ne-au purtat puțin prin Maroc, Ierusalim sau Roma. Străduțele romane pietruite, stelele lui David de pe sinagogi și coloanelor înalte ale moscheelor fac dintr-o simplă plimbare prin oraș o incursiune în trei lumi diferite, aflate la o privire distanță.

Am mers apoi mai departe tot pe mâna creștinilor și am vizitat biserica Santo Tomé, unde turiștii curioși încercau să descifreze mult vestita opera a pictorului El Greco, Înmormântarea contelui de Orgaz. Legenda spune că Señorul de Orgaz a fost un conte cu dare de mână ce a sprijinit biserica Santo Tomé, persoana a cărei moarte a stârnit și interesul sfinților ce au coborât din ceruri să îl înmormânteze. Imaginația și talentul lui El Greco au surpins scena și au asigurat contelui un loc în posteritate. Din păcate nu este permisă fotografierea picturii aflate în pridvorul bisericii.

După ce și-a făcut ceva dușmani prin Italia afirmând că Michelangelo “era un om bun, dar nu știa să picteze”, a ajuns în Toledo via Madrid, cu intenția de a rămâne provizoriu pentru a reuși să intre pe sub piele regelui Filip al Spaniei. Până și un artist ca El Greco, care le-a cam văzut pe toate la viața lui, a fost cucerit de cadrul natural al cetății Toledo într-atât încât a ales să își trăiască aici restul vieții și să își desăvârșească operele.

Spre după-amiază, ne-am plimbat pe străduțe, printre magazine pline cu suveniruri, în principal săbii și armuri de Toledo și am trecut prin cartierul evreiesc, unde clădirile s-au păstrat nealterate. Am ajuns la fix în gara din Toledo pentru a prinde trenul către Madrid și epoca zilelor noastre. Bine că am luat trenul din gară, căci clădirea ne-a suprins într-un mod foarte plăcut.

Aici mai multe detalii despre traseul nostru în Toledo, iar în articolul El Escorial, Segovia și Ávila – drumul cavalerilor am scris despre excursia de o zi în orașele medievale din regiunea vecină.

Piața Zacodover

Piața Zacodover

Toledo, orașul celor 3 culturi

Toledo, orașul celor 3 culturi

Printre străduțele din Toledo

Printre străduțele din Toledo

Gara din Toledo

Gara din Toledo


Obiective turistice și traseu 

Piaţa Zacodover este punctul central de unde noi am plecat în explorarea fostei cetăţi. De aici se ajunge foarte rapid în orice punct de interes, deşi străduţele sunt mici şi înguste, a fost greu să ne rătacim, mai ales, fiind înarmaţi şi cu o harta de la Centrul Turistic aflat în Piata Zacodover.

  • Piaţa Zacodover: Inima oraşului Toledo, piaţa şi-a moştenit numele din perioada arabă atunci cand găzduia târgul de animale al cetăţii. A fost apoi scena spectacolelor de coridă, aşa cum stă bine oricărei pieţe din Spania, dar şi martorul spectacolelor morbide de execuţie a celor selectaţi de inchiziţie.
  • Alcazarul: Numele provine din arabă al-qasr – cetate, fiind însa simbolul oraşului şi punctul central încă din perioada romană. Dupa ce a trecut apoi prin perioada vizigotă şi maură, a fost reconstruită şi extinsă în secolul XVI. În timpul războiului civil spaniol, a fost asediată şi distrusă aproape în întregime. Spaniolii s-au mişcat repede şi au reconstruit-o , astăzi găzduind, se putea altfel?
  • Muzeul Armelor, sau  - Museu del Ejercito mai exact. Este un obiectiv pe care noi nu l-am ratat, ce conţine printre altele o bucată din crucea purtată de către Cristofor Columb în expediţia spre America, obiecte ale conquistadorilor spanioli sau obiecte şi scene ce te fac parcă să retrăieşti ceea ce a însemnat razboiul civil spaniol şi asediul din timpul lui Franco.
  • Catedrala  Primada din Toledo: Înca din secolul XI biserica din Toledo era recunoscută ca fiind cea mai importantă din întreg regatul Spaniei. Era nevoie astfel de o construcţie pe masură, ce urma sa arate invadatorilor mauri ce înseamnă crestinişmul. Astfel, în 1226, sub domnia lui Fernado III a început construcţia catedralei, în stil gotic, simbolic sau nu, chiar pe locul unei foste moschei. Au trecut aproape 250 de ani pana cand catedrala să fie terminată. Pictori celebri şi-au lăsat amprenta asupra măiestriei catedralei, printre care El Greco, Caravaggio, Titian, Van Dyck, Goya, sau  Rubens. Pentru vizită se plătesc 8 euro, dar nu sunt permise fotografiile.
  • Biserica Santo Tomé: A fost facută celebră în întreaga lume de pictura lui El Greco „Înmormântarea contelui de Orgaz", realizată în 1586. Picasso îl considera pe El Greco primul artist impresionist. Tot El Greco este considerat primul pictor ce putea da forma unui portret din doar doua pensule. Pregătiţi-vă pentru o mulţime de curioşi în momentul în care veţi admira pictura plasată chiar deasupra mormântului legendarului conte. Fotografiile nu sunt permise.
  • Străzile medievale, atmosfera, cele 3 culturi: Răteceşte pur şi simplu printre străduţele înguste şi descoperă influenţele creştine, evreieşti sau maure, arhitectura clădirilor, şi felul de a fi al localnicilor. Nu rata nici celebrele magazine unde poţi găsi armuri, săbii sau scuturi de Toledo, doar te afli în oraşul armelor.

Sfaturi utile

Punctul central de unde se pleacă în general către Toledo este Madridul, situat la aproximativ 70 de kilometri distanţă. De aici ai două variante principale, daca nu doreşti să închiriezi o maşină:

  • Fie cu trenul, din gara Atocha din Madrid, o calatorie costă 13 euro şi vei ajunge în gara din Toledo situată la 10 minute de mers pe jos de Piata Zacodover în maximum 35 de minute.
  • Sau varianta mai ieftină, 6 euro, dar ceva mai lenta, pentru ca vei ajunge cam într-o oră şi un sfert, să iei autobuzul din Madrid, din Plaza Elíptica (ajungi aici cu metroul, folosind linia gri). Staţia din Toledo unde te lasă autobuzul este la o plimbare de 20 de minute de cetatea veche, dar merită, datorită peisajului superb, cu un oraş Toledo înconjurat de ziduri, ce îl vei putea privi dintr-o altă perspectivă.
  • Prin Toledo, te poţi deplasa fară probleme plimbându-te pe străzi, toate obiectivele fiind la distanţe mici unul de celălalt.


Toledo: 5 motive

Istoria se vede la orice pas prin Toledo: datorita pozitiei sale geografice strategice, a fost dezvoltat de romani, stapânit apoi de vizigoți, și mauri, devenind chiar capitala Spaniei pentru o vreme.

Toledo este locul de intalnire a trei culturi diferite ce și-au lăsat amprenta, fiind de asemenea un bun exemplu al faptului că deși diferiți, oamenii pot conviețui în pace: între zidurile fostei capitale a Spaniei se întalnesc una lângă cealaltă, catedrale, moschei sau sinagogi.

Orașul este declarat monument Unesco și pe lângă arhitectura superbă, beneficiază și de un cadru natural ce definește perfect o cetate de poveste: este situat strategic, pe un deal, înconjurat din trei părți de către apele râului Tajo.

Marele artist El Greco a fost cucerit definitiv de către Toledo și a ales să se mute aici pentru a-și desăvărși cele mai valoroase opere. Puteți vizita în Toledo casa lui El Greco, sau biserica unde puteți regăsi o serie dintre cele mai importante picturi ale sale.

Stradutele medievale înguste, ce șerpuiesc printre clădirile vechi de piatră, te fac să te simți de parcă te-ai întors în timp câteva sute de ani.

10 iulie 2016
Gara din Toledo

Toledo: Utile

Punctul central de unde se pleacă în general către Toledo este Madridul, situat la aproximativ 70 de kilometri distanţă. De aici ai două variante principale, daca nu doreşti să închiriezi o maşină: fie cu trenul, fie cu autobuzul din Madrid. Prin Toledo, te poţi deplasa fară probleme plimbându-te pe străzi, toate obiectivele fiind la distanţe mici unul de celălalt [...].
10 iulie 2016
stadion Bernabeu

Madrid: Utile

Aici găsești câteva informații utile pentru vacanța ta în Madrid, despre transport, Madrid Card, mâncare și localuri tradiționale precum La Mayor Cerveceria, Museo del Jamon (un altfel de muzeu) sau Azoteea - o terasă hipstărească cu o vedere de sus a întregului Madrid. Enjoy! :) [...].
26 iunie 2016
barceloneta litoral

Barcelona: Utile

Aici găsești câteva informații utile despre transport și siguranță pentru a-ți face liniștit bagajele către Barcelona. Dacă nu ai foarte mult timp, îți recomand sa folosești autobuzul turistic cu opțiune hop-on hop-off [...].
6 februarie 2016

Madrid: 5 curiozităţi

1. Știați că...Madridul este un oraş foarte cosmopolit, aproximativ 15% din cei 4 milioane de locuitori cât trăiesc în oraş şi zona metropolitană fiind străini? Comunitatea românilor este cea mai numeroasă, fiind urmată de marocani şi ecuatorieni [...].
6 februarie 2016

Barcelona: 5 curiozităţi

1. Știați că...limba catalană este o limbă în adevăratul sens al cuvântului, cu accente sonore apropiate de cele italiene, portugheze sau franceze? Dacă vrei neapărat să superi un catalan, îi poți eticheta limba vorbită ca fiind un dialect al limbii spaniole [...].
20 septembrie 2015
barcelona place d'espania

Barcelona: Ghid și obiective turistice (pe zile)

Ce poți vizita în Barcelona? Dacă te pregătești să îți faci bagajele către Barcelona sau poate doar ești curios să știi dacă ți-ar plăcea destinția, aici găsești o recomandarea de traseu pe zile, cu toate informațiile necesare pentru punctele de interes astfel încât să devii propriul ghid :) [...].
20 septembrie 2015

Barcelona: Oameni ai locului

Cecilia and José, localnicii proprietari ai barului Sor Rita din Barcelona, îndrăgostiți ca în prima zi: “Amore, esta es nuestra canción!” [...].
20 septembrie 2015
gaudi turle barcelona

Barcelona – povestea călătoriei noastre

Provocatoare, autentică, colorată, aşa este Barcelona. Mai citisem câte ceva despre destinaţie, dar cred că o imagine clară despre oraş mi-am făcut şi din filmul Vicky Cristina Barcelona :) . Barcelona este despre: Gaudi, energie, mediteranean [...].
30 august 2015
Toledo: Plaza Zacodover

Toledo: Obiective turistice și traseu (pe zile)

Dacă sunteți în căutarea unui traseu detaliat pe zile pentru a vă face repede bagajele către Toledo, aici găsești o recomandare de cum să îți petreci vacanța [...].
30 august 2015
toledo coline

Toledo – povestea călătoriei noastre

Toledo a fost alegerea noastră pentru a treia zi pentru a descoperi vechea capitală a Spaniei dinainte de Madrid, orașul medieval în care și-au găsit locul trei culturi diametral opuse (creștini, arabi și evrei) [...].
30 august 2015

El Escorial, Segovia și Ávila – drumul cavalerilor

Aici am descoperit stilul intimidant al palatului El Escorial, am surprins niște cadre memorabile cu cel mai mare apeduct roman din lume în Segovia și am intrat în lumea cavalerilor, vizitând turnurile cetății din Ávila [...].
30 august 2015
madrid azoteea terasa

Madrid: Obiective turistice și traseu (pe zile)

Dacă vrei să știi ce poți face și vizita în Madrid pentru a-ți face repede bagajele către destinația aleasă, aici găsești o recomandare de traseu pe zile, cu informațiile utile despre fiecare obiectiv turistic sau despre alte locuri ce merită văzute aici [...].
31 mai 2015

Madrid – povestea călătoriei noastre

Ne imaginasem Madrid-ul ca un oraș mult mai urban și mai rece. Acum, după ce l-am vizitat, sunt trei cuvinte care ne vin în minte: fiesta, regal și acasă. Pentru madrileni (de orice vârstă), fiesta, viața de noapte târzie, începe la ora 19:00, ține până la 2-3:00 noaptea și face parte din ritualul zilnic [...]
Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!