Toscana rurală și a orășelor tradiționale

toscana raze de soare camp

Top 3 cuvinte despre Toscana tradițională: mândrie, rogvaiv, gastro-delicii

Locuitorii Toscanei sunt oameni mândri de cultura și istoria lor și nu fără motiv am putea zice, de multe ori Toscana fiind considerată stat în stat în Italia. Se spune că însăși limba italiană își are originile aici, în dialectul toscan, folosit pentru prima dată în locul limbii latine în scrierile poeților precum Dante, Petrarca sau Boccacio și vorbit și în zilele noastre.

Dacă Umbria e verde, Toscana e rogvaiv. Un rogvaiv compus din roșul macilor, galbenul aprins de floarea-soarelui sau coloristica bogată a plantațiilor de vii, cu umbre date de verdele închis, dominator al chiparoșilor ce străjuiesc drumurile prăfuite de țară.

Natura a fost generoasă cu Toscana nu doar când vine vorba de peisaje, ci și prin ale sale soluri fertile, bune prietene cu soarele. Împreună au făcut o echipă bună pentru a da naștere renumitelor plantații de vin de Chianti ori a ingredientelor eco din care fermierii locului fac adevărate gastro-delicii: brânzeturi precum raviggiolo, caciotta și varietăți de prosciutto folosite pentru crostini, supa locală, carabaccia și alte multele.

Călători în Toscana tradițională

Poate una dintre cele mai frumoase părți ale Toscanei este cadrul ei natural, pitorescul ce a inspirat artiștii de altă dată și care atrage azi milioane de turiști ce aleg să își petreacă vacanța “sub soarele toscan”. Noi am fost inspirați să ne închiriem o mașină astfel încât să putem opri ori de câte ori ne furau dealurile colorate, cu câte o căsuță mică, construită în stil toscan: îngrădită cu garduri din piatră și cu arhitectură simplă, din piatră, cu grinzi din lemn vechi și nelipsitele obloane.  Nici câteva mini-drumeții nu au lipsit din traseu și trebuie să recunoaștem că ne-am bucurat din plin de plimbările pe drumurile de țară însorite, cu multă vegetație. În secțiunea De la traseu la utile, regăsiți traseul detaliat într-un mod practic.

Dacă ne gândim mai bine, Toscana înseamnă fie orașele asaltate de turiști cunoscute în toată lumea, precum Florența, Siena sau Pisa, fie partea rurală tradițională cu ferme, plantații de vița de vie, dealuri colorate sau orășele de provincie din vremea lui Michelangelo.

Prima zi petrecută în Toscana a fost cu tematică tradițională, iar prima oprire a fost în Montepulciano, unul dintre acele orașe-cetate medievale tipice ale zonei ce cu siguranță nu beneficiază  de faima Cortonei sau a lui San Gimignano, însă merită vizitat dacă vrei să descoperi și părțile din Toscana mai puțin asaltate de către turiști. Aceleași clădiri conservate în timp, pe aceleași cadre naturale preferate de pictori, însă cu tradiții și locuitori ce par să vină chiar din epoca medievală.  Primul semnal a fost în momentul în care a trebuit să ne lăsăm mașina la intrarea în vechiul oraș: pe aici nu se trece, decât dacă ești unul dintre acei locuitori tradiționali…sau ai bani de dat (pe amenzi), așa cum zice Smiley.

Inima orașului este Piazza Grande, unde târgul de Crăciun era în plină desfășurare, căsuțele de lemn împodobite erau delimitate pe de e parte de Domul orașului, cu a sa fațadă încă neterminată și clădirea primăriei, un obiectiv în sine pentru turiști, în special pentru al său turn de veghe, de unde am putut admira labirintul de străduțe și cadrul natural ce înconjoară orașul. Bineînțeles că de pe lângă Piazza Grande nu lipseau specificele magazine în care puteai să deguști unele dintre cele mai scumpe vinuri ale zonei, Nobile di Montepulciano.

DSC_0114

Un Montepulciano pregătit de Crăciun – Piazza Grande

Domul din Montepulciano – o lucrare de secole...încă neterminată

Domul din Montepulciano – o lucrare de secole…încă neterminată

Labirintul de străduțe văzut din Turnul Primăriei

Labirintul de străduțe văzut din Turnul Primăriei

Mereu e soare în Toscana!

Mereu e soare în Toscana!

Între timp prin Toscana

Între timp prin Toscana

După ce-am degustat și noi ceva vinuri nobile, ne-am continuat traseul în regiunea Val d’Orcia care alături de Chianti este renumită în toată lumea pentru soiurile de vinuri produse aici.

Cum unii artiști sunt cunoscuți pentru sculpturi, alții pentru tablouri sau poezii, Papa Pius al II-lea a rămas în mințile tuturor până astăzi prin faptul că a reușit crearea primului oraș în stil renascentist care și-a luat supra-numele de “perfect”. Perfect sau nu, Pienza a dat oarecum startul în Europa dezvoltării orașelor noii epoci renascentiste ce a urmat.

Ajunși în Pienza zilelor noastre, străzile înguste ne-au purtat de la sine către Piazza Pio II locul unei arhitecturi renascentiste ce va fi mereu prețuită: Palazzo Piccolomini – locul unde s-a filmat o parte din filmul Romeo și Julieta sau Domul impunător, apărat de zidurile vechi ale cetății.  Astăzi, zidurile vechi ale cetății sunt Via del Amore către priveliștea “perfectă” cu Val D’Orcia, parcă și ea creată tot la cererea Papei.  În nici patru ani de zile, având influența și banii de partea sa, Papa a dovedit faptul că visele pot deveni realitate. Micul său sat natal – Corsignano a devenit “orașul perfect – Pienza”.

Domul din Pienza – model renascentist perfect

Domul din Pienza – model renascentist perfect

O plimbare pe zidurile cetății

O plimbare pe zidurile cetății

Flori, păsări și drumeți/Alegeți pe cine vreți!

Flori, păsări și drumeți/Alegeți pe cine vreți!

Doi călători

Doi călători

Foarte aproape de Pienza, natura, ajutată într-o foarte mică măsură de mâna omului, a creat un mic colț de poveste ce a inspirat poeți, scriitori sau artiști. Capela de Vitaletta este imaginea care apare în mai toate vederile cu Toscana, însă puțini turiști ajung chiar să viziteze locul de aproape. Ceea ce e păcat pentru că dincolo de dorința de a transforma vederea în realitate, drumul către capelă rămâne pentru noi o experiență de neuitat atunci când ne gândim la natura din Toscana.

Peisaj toscan

Peisaj toscan

Toscana baloti paie ferma parasita

Eco-Toscana – ferma părăsită

capela di vitaleta cu fantana toscana

Capela di Vitaleta – marcă înregistrată pentru vederile cu Toscana

DSC_0467

După plimbarea către Capella di Vitaletta, ne-am urcat în mașină, urmând drumul nostru către Siena. În circuitul nostru cu mașina prin Toscana, a fost greu să rezistăm tentației de a opri la fiecare pas fie pentru frumusețile naturii, fie pentru micile orășele istorice prin care ne purta drumul. O fortăreață impunătoare de piatră cocoțată pe o creastă de deal ne-a convins să călcăm pragului orașului  Castiglione d’Orcia, un loc extrem de fotogenic. După ce am hoinărit pe străduțele înguste și abrupte ale orașului, am căutat să urcăm către cetate pentru a găsi un punct de belvedere în așteptarea apusului. Așa am ajuns fără să ne dăm seama în Rocca d’Orcia, satul medieval aflat lângă fortăreață.

Ghinionul inițial de a prinde fortăreața închisă s-a dovedit a fi pentru noi un mare noroc pentru că așa am întâlnit-o pe localnica Giselda, o bătrânică de peste 70 de ani care ne-a invitat bucuroasă să bem un pahar de vin la ea acasă și să vedem apusul de pe un loc privilegiat: terasa interioară a casei ei, veche de peste 400 de ani. A fost un mare noroc pentru că am aflat detalii despre istoria locului de la Giselda, nimeni alta decât moștenitoarea fortăreței, dar și a unei case ce poate concura cu ușurință un muzeu etnografic. Mai multe despre Giselda, precum și poze din casa-muzeu am adunat în secțiunea Oameni ai locului.

Nici nu ne-am dat seama cum a zburat timpul cât am stat de vorbă cu Giselda că deja se lăsase seara, așa că ne-am grăbit către mașină cu destinația Siena, locul în care urma să înnoptăm în Toscana. Despre Siena, am povestit mai multe într-un alt articol aici.

În stil toscan

În stil toscan

DSC_0554

Lumina de la capătul tunelului

Sub soarele toscan :)

Sub soarele toscan 🙂

La lumina felinarelor în Rocca d’Orcia

La lumina felinarelor în Rocca d’Orcia

 Oameni ai locului

În Rocca d’Orcia, un sat medieval în stil toscan, am întâlnit o bătrânică simpatică-foc care, pe lângă faptul că ne-a povestit istoria orașului, dar și a vieții ei, ne-a invitat la ea în casă la un pahar de vin și un apus pe terasă. Giselda Aggravi știa foarte multe detalii despre oraș, dar asta nu întâmplător, pentru că bătrîna de peste 70 de ani nu era un simplu locuitor al orașului, ci chiar nepoata fostului primar de aici, un om foarte bogat și influent în zonă. Giselda a moștenit o casă veche de câteva sute de ani, mobilată după cele mai nobile standarde ale vremurilor trecute și, mai mult de atât, chiar și fortăreața-castel ce apăra satul.

“La vârsta de opt ani, m-am mutat aici din Livorno, împreună cu părinții mei în timpul celui de-al doilea război mondial în casa de astăzi ce aparținea bunicului meu. Mi-amintesc și astăzi perfect ziua în care mama mea s-a întâlnit cu o vecină care a anunțat-o că războiul a început și că toți bărbații vor pleca în armată. Nu a durat mult și tot orașul vuia de sunetul alarmelor de război.”

Legat de casa-muzeu, Giselda ne-a povestit că un miliardar ce a cumpărat deja aproape jumătate din sat în scop turistic, i-a oferit la schimb aproape un milion de euro: “Poate că nu am eu moștenitori, însă casa asta nu se va vinde. După moartea mea, o voi lăsa unei organizații locale care apără animalele și așa cineva va avea în continuare grijă de cele cinci pisici ale mele.”

Nu vă imaginați că bătrânica și cele cinci pisici ale sale sunt fără apărare: pe lângă colecția de arme aparținând armatei lui Napoleon, marea ne-a fost mirarea când, din sertarul din birou, Giselda a scos un pistol ce nu prea părea de jucărie.

De la terasa bătrânei Giselda

De la terasa bătrânei Giselda

Camera de oaspeți

Camera de oaspeți

Nu suntem la Peleș, ci în casa bătrânei Giselda din Rocca d’Orcia

Nu suntem la Peleș, ci în casa bătrânei Giselda din Rocca d’Orcia

pusti in cui pe perete

Atenție, nu e de joacă cu Giselda și cu pisicile!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!