Traseu de 10 zile prin Iordania

Madaba oras de provincie tipic arab

Aflată la intersecția drumurilor istorice ce leagă Asia de Europa, Iordania este una dintre cele mai spectaculoase țări din lume atunci când vine vorba de însemnătatea istorică a locurilor.

Pământurile Iordaniei sunt scenă pentru multe episoade din Biblie, bătălii istorice sau orașe mărețe ridicate de nabateeni, romani ori musulmani. La toate acestea se adaugă cadrul natural cu deșert, oaze verzi pline de vegetație rară, munții mângâiați de razele soarelui, Marea Moartă sau fâșia de la Marea Roșie unde se poate face plajă.

Iordania este cam de 3 ori mai mică decât România, așa că 10 zile și o mașină închiriată ne-au fost suficiente să explorăm țara în lung și în lat.

Când este vremea bună pentru a merge în Iordania?

De plouat, plouă oricum foarte rar în climatul arid al Iordaniei, așa că principalul factor la care trebuie să fim atenți atunci când ne planificăm vacanța, este căldura excesivă. Evitați lunile de vară, iunie – august și mergeți cel mai bine în Iordania în lunile de primăvară, martie – mai.

Cum zburăm ieftin spre Iordania din România?

Tarom-ul este singura companie ce zboară direct din București către Amman, capitala Iordaniei. Dacă vă rezervați din timp biletul (3-4 luni înainte), puteți găsi un tarif bun, în jurul a 200 de euro dus – întors. Cam de 2 ori pe an (primăvara și toamna), cei de la Tarom mai fac și câte o super promoție și dacă sunteți pe fază, puteți prinde biletul și cu 100 de euro.

Sfaturi utile despre Iordania

Cum obțineți viza de Iordania, informații despre transport, siguranță, sau alte recomandări utile, am scris pe blog, aici.

Cum am închiriat mașină în Iordania și cum a arătat traseul pe zile?

Aveam la dispoziție 10 zile pline să ne bucurăm de Iordania și fiindcă auzisem că circulația este foarte ok (în afară de centrul Amman-ului), am ales să închiriem o mașină pe toată durata vacanței. Am rezervat mașina pentru 25 de dolari/zi direct de pe internet, de la Omaish Rent-a-Car, un furnizor local serios pe care vi-l recomandăm.

Nu uitați să va luați un GPS sau să instalați aplicația maps.me pe telefon și să downloadați harta Iordaniei. (aplicația funcționează ca un GPS offline și este extrem de utilă atunci când nu puteți folosi internetul sau nu aveti un GPS clasic).

Traseu cu masina prin Iordania idei traseu cu masina

Cam așa a arătat traseul nostru de 10 zile prin Iordania

Primele 2 zile – Capitala Amman și orașul roman Jerash

Amman a fost primul nostru contact cu Iordania și tot aici am întâlnit cel mai haotic stil de condus de până acum (ce-i drept, nu am ajuns prin India sau Africa). Orașul este împărțit în două mari puncte de interes: dacă ești turist, mai mult ca sigur vrei sa fii în Downtown pentru a simți atmosfera tradițională și a vizita principalele obiective. Dacă ajungi în Amman pentru afaceri, în partea de vest este o cu totul altă poveste: aici clădirile moderne de birouri iau locul tarabelor și magazinelor ambulante din centrul supraaglomerat.

Pentru a ajunge din Amman în Jerash, unul dintre cele mai bine păstrate orașe romane din lume, aveți nevoie mai puțin de o oră de condus.

Ce poți face în Amman?

  • Pentru distracție, cafenele și narghilea, virați prima la dreapta, pe Rainbow Street. Strada este un fel de Lipscani al iordanienilor, în ultimul timp fiind reabilitată. Clădirile vechi au fost modernizate, noi terase au răsărit și o dată cu ele și interesul localnicilor, al turiștilor sau expaților din Amman.
  • Istorie și cultură – Teatrul Roman. Teatrul Roman este printre cele mai bine păstrate din lume și se află chiar în centrul orașului, pe strada Al-Hashemi. Are o istorie de peste 1.800 de ani și de-alungul timpului și-a deschis porțile pentru luptele cu gladiatori, refugiații din războaie sau spectacole culturale. A fost restaurat acum 60 de ani și astăzi poate găzdui peste 6.000 de oameni. În asemenea condiții, să tot mergi la teatru! Biletul de acces pentru a face un tur costă 2 JOD iar programul este de la 08:00 – 19:00 zilnic sau 09:00 – 16:00 (vinerea).
  • Priveliște asupra orașului și istorie – Citadela din Amman. De pe cea mai înaltă colină din Amman, așezarea a fost condusă și apărată încă din Epoca Bronzului. Citadela, sau Jebel al-Qala’a în arabă, este cu siguranță simbolul orașului. Astăzi au mai rămas în picioare parțial, Templul lui Hercule și Palatul Omayazilor, însă pe lângă istoria locurilor merită să urcați aici și pentru priveliștea superbă cu întregul oraș ce se deschide în fața voastră. Dacă mergeți la apus, cu atât mai bine! Un bilet de intrare costă 2 JOD iar programul este între 10:00 și 19:00 (în afară de vineri când este program scurt).
  • Muzeul interactiv – Jordan Museum. A fost o surpriză plăcută pentru noi și am petrecut aici vreo 2 ore, deși am mai fi stat probabil încă 2 dacă nu ne grăbeam J. Muzeul, unul modern și interactiv, vă poartă într-o călătorie în timp prin care veți întelege trecutul Orientului Mijlociu, de la epoca bronzului, la vechile triburi nomade, apoi nabateeni și Petra, romani, bizantini sau musulmani. Este situat central, pe strada Ali Ben Abi Taleb nr. 10. Un bilet de acces costă 5 JOD iar programul este de la 10:00 – 14:00 zilnic, în afară de vineri, când este închis.
  • Și o cafea tradițională, condimentată cu muzică live arăbească: Seara am petrecut-o la restaurantul tradițional Jafra, despre care auzisem de la localnici ca-i numai bun pentru a simți ce înseamnă cultura arabă. Cu un decor autentic, muzică live, narghilea și cafea la ibric, ne-am declarat pe deplin mulțumiți.

Orașul roman Jerash

  • Este cel mai bine păstrat oraș roman după Pompeii și Herculaneum, fiind un adevărat muzeu în aer liber cu temple, stadion și alei pline de coloane rămase intacte de mii de ani. Ne-a impresionat la fel de mult precum Petra și ar fi mare păcat să nu dai o fugă până aici. Din Amman se ajunge în mai puțin de o oră, iar un bilet de intrare costă 10 JOD.

Cazare în Amman

Pentru a simți mai bine pulsul orașului, am ales să ne cazăm chiar în Downtown, la Arab Tower Hotel. Apropo de hotelurile de prin Iordania, chiar dacă pe Booking au review-uri bune, majoritatea ne-au dezamăgit în ceea ce privește curățenia. Așa că aveți grijă, deși sunt foarte ieftine, confortul lasă de dorit.

Despre Amman, am povestit mai multe aici.

Amman vazut de sus teatrul roman

Amman văzut de sus, de pe Citadelă

Orașul roman Jerash, la apus

Orașul roman Jerash, la apus

Ziua 3 – Pe urmele locurilor biblice: Betania, Muntele Nebo și Madaba

Pentru a 3-a zi în Iordania puteam la fel de bine să folosim ca și ghid Biblia, în locul ghidurilor consacrate J. Cu Hyundai-ul nostru închiriat am părasit traficul haotic din Amman de dimineață, pentru a ne îndrepta către prima oprire: Betania, locul în care se crede că a fost botezat Iisus. În nicio oră eram deja acolo. De altfel, cam toată ziua am parcurs cu mașina nu mai mult de 100 de kilometri în total. După Betania au urmat Muntele Nebo și orășelul Madaba, unde am avut și cazarea.

Dacă nu aveți mașină închiriată, puteți merge în aceleași locuri într-o excursie de o zi din Amman cu ajutorul agențiilor locale. Tururile le puteți rezerva foarte ușor online sau de la aproape orice hotel din Amman.

  • Betania: Indiferent de religie sau convingerile fiecăruia, este cu siguranță un loc plin de semnificație. Terenul arid ce înconjoară locul, aleea mărginită cu măslini și cele căteva biserici ridicate de curând, te introduc imediat într-o atmosferă desprinsă din filmele cu Iisus. Mașina ești nevoit să o lași la intrarea în situl arheologic și de acolo să iei un autobuz turistic însoțit de ghid (nu poți merge pe cont propriu) ce te duce până la râul Iordan. Autobuzele pleacă din jumătate în jumătate de oră iar un bilet costă 12 JOD.
  • Muntele Nebo: “40 de ani a rătăcit Moise împreună cu poporul israelit prin deșert până când a ajuns pe Muntele Nebo, acolo unde Dumnezeu i-a arătat Țara Promisă”. Aceasta este descrierea din Biblie a unuia dintre cele mai sacre locuri religioase din lume. Astăzi, poți ajunge ușor până în vârful muntelui direct cu mașina. De acolo poți admira Marea Moartă, Râul Iordan sau chiar Ierusalim-ul. Tot aici puteți vizita Memorialul lui Moise și o biserică bizantină refăcută parțial. Accesul este gratuit.
  • Madaba, orașul mozaicurilor. Micul orășel de 85.000 de locuitori este cunoscut în toată lumea pentru tradiția meșteșugarilor de aici de a crea cele mai compleze mozaicuri, dar mai ales pentru celebrul mozaic din secolul al VI-lea ce redă în milioane de bucăți harta Orientului Mijlociu, la acea dată. Pe lânga celebrul mozaic, ce ne-a impresionat în Madaba este pacea în care aproape un sfert din populația creștină conviețuiește de secole alături majoritatea musulmană.

Cazare în Madaba

În Madaba am fost cazați la Madaba Hotel, un hotel deținut de o familie locală, curat și foarte ok din punct de vedere calitate/preț, localizat chiar în centrul orașului, aproape de Biserica Sfântul Gheorghe. (locul în care este expus celebrul mozaic).

Despre ziua noastră pe urmele locurilor biblice am povestit mai multe în articolul despre nordul Iordaniei.

Locul de botez a lui Iisus din Betania

Locul de botez a lui Iisus

Muntele Nebo Tara Promisa vedere

Așa a văzut și Moise de pe Muntele Nebo „Țara Promisă” 🙂

strazile din Madaba oras provincie Iordania

Printre străduțele din Madaba

Ziua 4 – Să ne relaxăm precum Cleopatra, la Marea Moartă 😀

Următoarea zi a fost dedicată relaxării totale, așa că am pornit din Madaba către resorturile aflate la Marea Moartă. Avantajul Iordaniei este că are drumuri bine și o suprafață mică de străbătut, așa că în 45 de minute eram deja pe șezlong.

  • Marea Moartă este considerată a fi primul SPA din lume, locul din care chiar regina Cleopatra a Egiptului se trata cu nămol și sare 😀. Un alt superlativ al mării ce seacă de la an la an văzând cu ochii, din cauza irigațiilor excesive și a încălzirii globale, este faptul că aici este cel mai jos punct de pe pământ – minus 430 de metri sub nivelul mării.

Cazare la Marea Moartă

Majoritatea cazărilor la Moarea Moartă în Iordania sunt de tipul resort. Nu-i nimic, dacă tot restul cazărilor pe aici sunt foarte ieftine, am zis măcar să compensăm cu ceva răsfăț și am ales să stăm o noapte la Movenpick Resort & Spa Dead Sea (adresa: Dead Sea Road Sweimeh). Am plătit pentru o noapte 100 de euro camera dublă, dar am avut parte de una dintre cele mai tari cazări în care am stat vreodată: complexul este un adevărat sat arab în miniatură, cu piețe, alei decorate cu flori și palmieri. Pe lângă asta, mai adăugați și câteva piscine gigant, terenuri de sport, muzică live și ce-I și mai important, Marea Moartă la doar 2 pași de camera noastră 😃.

Movenpick Resort oferta plaja marea moarta

În așa decor, să te tot relaxezi! 🙂

Apus Marea Moarta de la resort Movenpick

Și un apus cu Marea Moartă, de poveste!

noaptea la Marea Moarta

Nu suntem în 1001 de nopți 🙂

Zilele 5, 6, 7 – Petra și Cetățile Machareus și Kerak

După atâta relaxare și apă sărată, ne-am făcut din nou bagajele pentru că urmau câteva zile pline și cel mai așteptat obiectiv al vacanței, Petra! Dar până să ajungem la Wadi Musa, orașul poartă de intrare pentru a vizita Petra, am parcurs într-o zi cam 300 de kilometri și ne-am oprit la două cetăți de poveste: Machareus și Kerak.

  • Cetatea Machareus: Machareus este cetatea ce apare în Biblie ca locul în care a fost decapitat Sfântul Ioan. Cu mașina ne-am învărtit puțin până să nimerim locul din care mai departe am plecat într-o urcare de vreo 15 minute pe un drum pietonal către vârful dealului. Din vechea cetate nu au mai rămas decât niște pietre, dar peisajul arid înconjurat de munți și văzut de sus, merită din plin efortul de a urca. Biletul de acces costă 2 JOD.
  • Fortăreața Kerak: Castelul emblematic construit de către creștinii cruciați pentru a apăra Ierusalimul în anul 1140 apare în filmul Kingdom of Heaven și se păstrează încă în stare bună. Imaginați-vă raidurile lui Saladim și ale armatelor sale încercând să cucerească cetatea din mână creștinilor: holurile mari, încăperile bine conservate și turnurile impunătoare vă fac parcă să fiți parte din poveste. Este recomandat să vă luați și un ghid, pentru a întelege mai bine locul. Noi ne-am lipit de un grup de englezi și am avut noroc 😀). Castelul este situat în localitatea cu același nume iar biletul de acces costă 2 JOD.
  • Turul de noapte prin Petra: Petra by Night, așa cum este denumirea turului în engleză, a fost o experiență inedită prin care am avut primul contact cu vechiul oraș antic săpat în piatră. Pe drumul de acces până în cetate mergi în linie, printre candele și stelele de pe cer ce luminează misterios clădirile săpate în piatră din vechiul oraș. După ce ajungi la Treasury (cel mai cunoscut loc din Petra), vei lua loc alături de ceilalți oameni și vei asculta poveștile beduinilor ce au în grijă locul din generație în generație. Turul de noapte se organizează în fiecare luni, miercuri și joi de la ora 20:30 și costă 17 JOD. Nu este nevoie de rezervare în prealabil ci doar să vă prezentați la intrare cu 15 minute înainte.
  • Petra: Știam că Petra este una dintre Cele 7 minuni ale lumii moderne și recunoscută la unison de către mai toate ghidurile ca fiind una dintre cele mai importante monumente de pe pământ. Cu toate acestea, nu ne imaginam faptul că Petra înseamnă un oraș întreg în care nu îți ajunge o zi să rătăcești cu gura căscată. Încă de la intrarea în vechiul oraș ești copleșit de cele peste 6 propuneri de circuite recomandate oficial ce durează de la 3 ore în sus.
    • Foarte important este să vă luați și un ghid (o dată cu biletele de la intrare puteți plăti și pentru un ghid oficial), cremă de protecție și să vă rezervați măcar două zile pentru a întelege ce are mai bun de oferit Petra. Cât despre tarife, Petra este cel mai scump obiectiv turistic la care am fost vreodată: 55 JOD biletul de acces pe 2 zile plus 50 JOD ghidul. (aici am avut noroc, am împărțit suma la 4).

Cazare la Wadi Musa

Așa cum am spus și mai sus, pentru a explora Petra te poți caza în orașul Wadi Musa, de unde ajungi mergând pe jos în Petra. Noi am fost cazați la un hotel ce ne-a dezamăgit prin calitate, așa că vă recomandăm să rezervați un hotel cu review-uri bune și minim 3 stele. Variante se găsesc din plin pe Booking.com, numărul de turiști scăzând mult în ultimii ani chiar și la Petra, datorită revoltelor din țările arabe.

Mai multe despre Petra v-am povestit în articolul nostru de pe blog.

drumul spre cetatea Machareus

Sus, tot mai sus, spre cetatea Machareus!

Kerak cetatea cruciatilor saladin Kingdom of Heaven film

Intrarea în Kerak, cetatea cruciaților

Petra tur de noapte

Doar Petra și luna plină 🙂

Treasury simbolul Petrei vedere de sus

Treasury, simbolul Petrei, văzut de sus

Ziua 8 – Prin deșertul de la Wadi Rum

Ei bine dacă ne plângeam de căldură printre stâncile de la Petra, să te ții bine când vom ajunge în deșert. 100 de kilometri și vreo oră jumate cu mașina pe Desert Highway și eram pentru prima dată în viața nostră într-un deșert J!! Normal, nu poți merge cu mașina printre dunele de nisip, așa că toți turiștii parchează în fața Tourist Center-ului din Wadi Rum. De aici, cei unde vă cazați în deșert (Beduin Camp-uri mai pe engleză 😀), ar trebui să vă aștepte cu un Jeep și să vă transporte la cazare (la noi așa a funcționat).

  • Ce poți face prin deșertul de la Wadi Rum? Da, nu-i greu de ghicit! Plimbări cu cămila, cățărat pe stânci pentru a privi apusul, o masă tradițională pregătită de beduini la cazare, admirat cerul înstelat (apropo, nu era atât de frig precum ne așteptam noaptea, poate pe la 20 de grade) și plimbări cu Jeep-ul.

Cazare în deșertul din Wadi Rum

Fiind în deșert, nu aveți cum să vă răzgândiți foarte ușor dacă nu vă convine ceva, așa că este foarte important să vă alegeți gazdele potrivite cu grijă. Tot de ei depinde și transferul de la Wadi Rum Turist Center până în deșert, tururile organizate și prețul tururilor (este bine să îl stabiliți de acasă, de când faceți rezervarea). Noi am fost cazați la Salman Zwaidh Camp (îi găsiți pe Booking.com). Am avut incluse mic dejun și cină iar pentru tururi am plătit 35 JOD de om (plimbat cu cămila jumătate de oră și 2 ore cu Jeep-ul). Condițiile de cazare, tururile organizate chiar decătre ei (nu vorbeau engleză din păcate) și mesele au fost ok 😀.

Am povestit mai multe despre deșertul Wadi Rum și în articolul nostru de pe blog.

tabara beduini desert Wadi Rum

Tabăra beduinilor unde am fost cazați pentru o noapte în deșert

calare camila la apus desert

Un apus pe cămilă, de parcă seamănă cu reclama la tigările Marlboro :))

Zilele 9 și 10 – Am ajuns la Marea Roșie, în Aqaba!

Din deșertul Wadi Rum și până pe țărmul Mării Roșii nu sunt decât vreo 50 de minute de condus pe autostradă, așa că dacă v-ați încins prea tare în deșert, numai bine să dați o fugă și să vă răcoriți în mare.

  • Aqaba: Ayla, așa cum era numit orașul în antichitate, este unul dintre cele mai vechi așezări din lume. Din vechiul oraș au mai rămas doar câteva pietre, însă în Aqaba se vine de obicei pentru plajă și soare 😃. Plaja de aici are cam 10 kilometri lungime și este amenajată cu șezlonguri și umbreluțe numai bune de stat la relaxare. Doar că în iunie și în perioada Ramadanului, când am ajuns noi pe aici, nu am văzut mai mult de câteva zeci de oameni în 2 zile pe plajă. Iordanienii spun că Aqaba poate concura atunci când vine vorba de snorkelling și scuba chiar și cu Sharm El Sheikh-ul egiptenilor, însă pentru a ne convinge, poate mai ajungem o dată prin martie, atunci când ei spun că este full sezon. De data asta nu ne-au convins deloc 😀.

Cazare în Aqaba

Am fost cazați chiar în centrul orașului la Al Qidra Hotel & Suites Aqaba (adresa: Alsaada Street), un hotel de 3 stele foarte bun după raportul calitate/preț. Orașul nu este foarte mare, așa că îl poți vizita la pas dacă alegi o cazare situată central.

Ceva mai multe detalii despre Aqaba am povestit și în articolul nostru de pe blog 😉.

plaja Aqaba Marea Rosie

Plaja pustie din Aqaba

1 Comment

  1. mirela16 spune:

    Iordania este tara pe care eu imi doresc foarte mult sa o vizitez, iar postarea aceasta imi creste dorinta de a merge acolo. Felicitari! Un articol impecabil!😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!