Vacanța noastră în Havana. Ridicați cortina!

Top 3 cuvinte: captivantă, stradă, Fidel

Hoteluri de lux, vile strălucitoare și mașini scumpe. Banii nu sunt o problemă aici, iar viața de noapte înseamnă cazinouri, muzică bună, cocktailuri alese și show-uri de cabaret. Nu, nu este Las Vegas pentru că suntem în Caraibe, în anii ’20. Atunci Havana era un fel de El Dorado pentru americanii cu bani, greu încercați de prohibiția din SUA.

7 ianuarie 1959, sfârșitului jocului. Gata cu americanii, gata cu capitalismul, Castro, Che Guevara și revoluționarii lor “eliberează” Cuba, iar de atunci Havana e parcă o scenă de teatru abandonată. Dar tocmai asta o face atât de captivantă. În spatele cortinei, la umbra palmierilor din Caraibe și printre ruine, se ascunde un oraș plin de viață și culoare ce așteaptă să fie descoperit.

Havana e o piesă de teatru aparte, iar scena principală este strada. Havanezii nu stau în mall-uri sau restaurante, nici nu au confortul de a naviga pe internet de acasă, așa că aici strada ține loc de socializare și distracție. Nu vă mirați dacă îi găsiți pe cubanezi adunați cu zecile în stradă pentru a prinde o mică porție de internet, la cozi imense pentru a-și cumpăra înghețata socialistă Coppelia, la o vorbă până noaptea târziu sau chiar dansând cu casetofonul în brațe în plină stradă.

Vrei nu vrei, în Havana nu ai cum să nu îl remarci pe atotprezentul Fidel, cu ale sale sloganuri de propagandă ce înlocuiesc reclamele publicitare: “Socialismo o muerte” și “Viva Fidel”. Chiar dacă Fidel a murit, imaginea lui va dăinui mult timp de acum încolo. Pentru cubanezi, rulează încă lecția socialistă, cu bune și cu rele. Dintre  cele bune, ce am remarcat cu surprindere este că oamenii din Cuba nu duc deloc lipsă de educație, spitalele și sistemul medical sunt printre cele mai dezvoltate din lume (Cuba e un mare exportator în lume de medici), iar aici, ca nicăieri prin America Latină, te simți în siguranță la orice oră și în orice loc.  Cât despre cele rele…vorbește comunismul, Cuba fiind printre ultime redute în lume ale unui sistem eșuat.

Călători în Havana!

Suntem generația ce a ratat cu succes comunismul în România. Vorba părinților “Nu știți voi cum era pe vremea comuniștilor!”. Ce să facem, au dreptate. Ca urmare, ne-am luat un bilet spre Cuba să vedem cum e 😁.

Lăsând la o parte gluma, chiar ai ce vedea în Havana, inclusiv comunismul de prin filme, cu rafturi goale, clădiri și piețe mamut, dar și Capitoliul – replica cubaneză a celui din Washinghton, Malecon-ul – faleza-canapea a havanezilor ori Havana Vieja – centrul vechi, plin de culoare și arome.

Un lucru e sigur, Havana ne-a plăcut tocmai pentru că e atât de autentică. În ce oraș al lumii poți vedea străzile pline de mașini ale anilor ’40? Pe unde în lume localnicii se strâng să danseze în stradă? În câte locuri din lume chiar ajungi să apreciezi mâncarea și să te bucuri că ai găsit ceva dulce într-un magazin sau ceva comestibil pe stradă?

Ziua 1: Ce-i de văzut prin Havana Vieja?

Am ajuns și în Havana. Asta după peripețiile din aeroport unde ne-am întâlnit prima dată cu discliplina comunistă pentru vreo 3 ore cât am avut nevoie pentru a trece toate controalele și a ne lua bagajele (nu de alta, dar erau mai multe pachete trimise din străinatate decât pasageri în aeroport 😂). Ne-am așezat cuminți la prima coadă comunistă pentru a ne schimba bani și apoi la cea de-a doua, taxiul spre oraș.

Noroc că aveam cazarea rezervată de acasă. Cum capitalismul nu își are locul pe aici, hotelurile sunt administrate de stat și de altfel, destul de scumpe, așa că am ales varianta casa particular, prin Airbnb.

Cu 25 de euro pe noapte de cuplu, am putut admira orașul chiar de pe strada Galiano, una din străzile în care în vremurile bune se făcea comerț înfloritor pe aici, dar care astăzi arată ca după război, cu clădiri gata să pice. Apartamentul nostru se afla chiar în clădirea emblematică Edificio America unde se țin spectacole de teatru încă din anii ’40, la Teatro America.

Curioși, am ieșit repede pe străzi pentru a admira clădirile, mașinile vechi și colorate și să intrăm în primul magazin ce ne-a ieșit în cale pentru a vedea cu ochii noștri rafturile goale. “Magazinul comunist” este un magazin de vreo 20mp ce părea ca are marfă cât o tarabă ambulantă, iar apa la 5litri nu era de vânzare pentru străini.

Ca să îmbinăm utilul cu plăcutul, am mers la hotelul Ambos Mundos, acolo unde Ernest Hemingway a găsit inspirația de-a lungul celor șapte ani în care a stat aici, în camera 511. O fi el american, dar cubanezii știu să facă bani din asta. În patul lui nu a mai dormit nimeni de zeci de ani pentru că astăzi camera este transformată în muzeu și este în sine unul dintre obiectivele turistice ale Havanei. La fel poate fi spus și de micul dejun copios pe care îl poți lua de pe terasa hotelului cu Havana Vieja în vizor.

Ce se mai poate vizita pe lângă este Palacio de los Capitanes Generales, locul din care spaniolii au condus Cuba timp de aproape 400 de ani. La intrare te întâmpină chiar statuia marelui Cristopher Columb, Cuba fiind al doilea tărâm descoperit după San Salvador la câteva săptămâni distanță. Și lui Columb i-a plăcut tare mult pe aici, vorbele sale “Este cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată,” dând startul unei istorii culminante a ceea ce va însemna după aceea Cuba.

Clădirea, devenită astăzi muzeul orașului, este plină de obiecte de valoare ce au aparținut guvernatorilor spanioli și ce ne-a atras atenția cel mai mult a fost camera cu tronul regal, care încă parcă așteaptă pregătită vizita vreunui rege spaniol. Niciunul nu a ajuns vreodată în Cuba, însă au ajuns mulți guvernatori care mai de care mai cu pretenții. De altfel, pavajul ce înconjoară clădirea a fost făcut din lemn pentru ca nu cumva zgmotoul produs de trăsuri să deranjeze somnul de frumusețe al guvernatorului spaniol de atunci.

Havana Vieja este inima orașului și reprezintă așa cum ați ghicit probabil centrul vechi al orașului, cu vechile clădiri colorate ridicate de coloniștii spanioli. La începutul secolului trecut, după ce Cuba și-a câștigat independența, cubanezii au început să își îndrepte atenția către alte cartiere la modă, cum ar fi Vedado sau Miramar. Vechea Havană a rămas locuită în mare parte de urmași ai sclavilor ce nu au putut păstra grandoarea clădirilor de aici. Nici regimul lui Fidel nu a făcut prea multe și raza de lumniă a apărut din nou de abia după anii ’90 odată cu ajutoarele primite de la UNESCO pentru a demara lucrările de refacere a clădirilor uitate de vreme. Mai e foarte mult de lucru, dar speranța există.

Ca niște călători adevărați, am luat la pas Havana Vieja și asta este și ceea ce vă recomandăm pentru că centrul vechi înseamnă câteva piețe importante înconjurate de clădiri istorice. Prima oprire? Plaza de Armas cea mai veche piață din Havana, este înțesată de clădiri coloniale colorate, tarabe de anticariat ce se mândresc cu simbolurile marca Che Guevara și vânzători incognito de trabucuri (de altfel, sport național prin Havana).

A urmat apoi Plaza de San Francisco, locul în care vasele spaniole încărcau bogățiile pentru Spania. Bogății nu mai sunt, dar au rămas prin piață cubanezele îmbrăcate în tradiționale rochii colorate rumba, cu eșarfe-turban de tip african pe cap.

Plaza Vieja este la o aruncătură de băț de Plaza de San Francisco și este locul în care se tranzacționau sclavii, dar și loc de adunare pentru fiestele cubane. Însă după atâta plimbat singurul obiectiv după care ne fugeau ochii era un loc în care să găsim ceva bun de mâncare. Așa ne-am trezut pe Obispo, cea mai renumită stradă din Havana atunci când vine vorba de shopping sau restaurante. Salvarea?! specialitatea casei, un sandwich imens cu jamon y queso de tipul shaorma, ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune opțiuni de aici.

Un adevărat simbol al comunismului din Cuba este Plaza de la Revolucion, locul în care la ocazii speciale se adună peste un milion de oameni, funeraliile lui Fidel fiind spre exemplu un astfel de moment. Piața impune respect și pare că este păzită de eroii Cubei cum ar fi poetul Jose Marti ce a luptat pentru independență și domină piața printr-un monument gigant de peste 109 metri, dar bineînțeles și eroii revoluției socialiste Che Guevara sau Camilo Cienfuegos.

Soarele apunea peste Plaza de la Revolucion, dar a fost o zi captivantă. Ne tot imaginam cum arăta Havana în lumea anilor ’50: o perlă a Caraibelor, cu clădiri ce concurau cu cele ale marilor orașe ale lumii, cu a sa arhitectură art noveau îmbinată cu stilul colonial și cu mașinile colorate și lustruite perfect, încărcate cu gangsteri americani și cubaneze vesele.

Vederea de la Ambos Mundos

Vederea de pe terasa Ambos Mundos

Palatul Capitanes Generales și ai săi palmieri

Palatul Capitanes Generales și ai săi palmieri

Havana Vieja cu ale sale clădiri lăsate în paragină

Havana Vieja cu ale sale clădiri lăsate în paragină

Plaza Armas - în inima Havanei

Plaza Armas

Plaza Vieja centru Havana

Plaza Vieja – în inima Havanei

Portret Che Plaza de la Revolucion Havana revolutionar cubanez

Portretul lui Che din Plaza de la Revolucion

Ziua 2: Cu mașina de epocă între Malecon și Vedado

Era una dintre acele zile mult așteptate pentru că urma o plimbare de câteva ore într-o mașină decapotabilă, scoasă parcă dintr-un film cu James Bond. Nu a fost simplu să ne hotărâm cu atâtea mașini care îți luau ochii ce poate l-ar face invidios și pe Țiriac cu toată colecția sa de mașini vintage.

Cu o seară înainte, ne alesesem o mașină rochie din anii ’50, stil Elvis Presley. Eram mândri că negociasem până la 30 de dolari/oră, cu șofer inclus. Apropo, nu cred că se încumetă cineva să închirieze mașini de genul pe cont propriu (doar dacă ești dipus oricând să sari sub mașină în cazul în care a obosit de tot motorul) și sunt foarte greu de găsit (există o relație specială între șofer și mașina lui).

Ne pregătisem și cu ceva trabucuri fine că doar suntem prin Cuba. Bineînțeles că am fost curioși să vedem cum arată Cooperativa Local și am mers într-un fel de buncăr unde un tip talentat ne-a prezentat ce au ei mai bun. După 10 minute, am plecat de acolo cu 10 Cohiba originale. Originale pe naiba, așa credeam noi până să vorbim cu un fermier priceput.

Nici cu aranjarea mașini de seara nu ne-a mers mai bine pentru că mașina roșie nu mai apărea, probabil vreun văr american cu mai multă dare de mână ne-a luat locul. Nu-i problemă, oferta e generoasă, așa că nu a durat mult până când ne plimbăm pe Malecon într-un Chevrolete Fleetmaster decapotabil verde-crud din anii ’48.

Ba mai mult, am avut norocul să îl avem șofer și ghid pe Alejandro, un cubanez cu multă cultură generală și un pic atipic față de restul oamenilor de aici.  Alejandro ne-a povestit cu un umor sec: “ După ce au plecat americanii, în Cuba au mai rămas doar doi mafioți, iar acum unul s-a dus.”, “Socialism pentru popor, capitalism pentru ei”. Tot el ne-a spus despre fața bună a socialismului: faptul că oamenii de aici au fost învățați să fie foarte solidari unii cu alții și asta îi ajută să treacă peste toate greutățile.

Cum ni s-a părut plimbarea? Nici nu ne-am dat seama cum au trecut cele două ore. Senzația de libertate pe care ți-o oferă plimbarea într-o decapotabilă pe sub palmierii din Caraiabe nu se compară cu nimic. Iar pozele fac aici cât o mie de cuvinte.

Plimbarea a însemnat câțiva kilometri pe Malecon – faleza pitorescă și locul de adunare al havanezilor, un tur prin Parque Almendares, pe sub coroanele copacilor înalți și verzi. Aici am făcut și o mică oprire la lacul Almendares (dincolo de peisaj superb, obiective în sine erau rândurile de mașini de epocă colorate, parcate ca la expoziție).

Ultima parte a traseului am păstrat-o pentru Vedado, cartierul exclusivist care te scotea din atmosfera comunistă și te ducea cu gândul la casele din filmele cu gangsteri. Cum acum un secol, Cuba atrăgea ca un magnet oamenii cu bani, aceștia aveau nevoie și de un loc pe măsură pentru a locui. Acest loc a fost Vedado – un cartier amenajat de la zero pe locul unui fost teren de vânătoare.

A doua parte a zilei era rezervată pentru castelul El Morro, cetatea cu ziduri groase de trei metri ce păzește Havana de la cealaltă parte a Malecon-ului, de mai bine de 450 de ani. Havana era o bijuterie pentru spanioli când venea vorba de bogății încă din cele mai vechi timpuri. Englezi, olandezi, pirați, cu toții au râvnit la Havana, dar venind pe mare, trebuiau mai întâi să treacă de El Morro.

Doar englezii au reușit pentru câteva luni să o cucerească, însă spaniolii au recăpătat repede puterea și au investit în noi fortificații 14 milioane de duros (moneda locală de atunci) pentru a crea cea mai mare fortăreață din America Latină. La banii ăștia, regele Carlos al III-lea al Spaniei a cerut în glumă un telescop să vadă clădirea din Madrid 😂.

Ce ni s-a părut interesant aici este vederea întregului oraș de cealaltă parte a mării (am prins și un apus super), ceremonia zilnică în care soldații mărșăluiesc în costume de epocă și trag cu tunurile la ora 21:00 și Museo Comandancia del Che, ce  conține o colecție impresionantă de poze și obiecte ce trec în revistă viața eroică a lui Che, din copilărie și până la moartea sa în Bolivia.

După așa o zi, aveam să ne răsfățăm puțin seara și să încercăm ropa vieja, cel mai renumit fel de mâncare cubanez la Doña Eutimia, un paladar cu tradiție în Havana (restaurant administrat de localnici).

Bună alegere, ropa vieja este un fel delicios de mâncare din fâșii de carne de vită cu sos, servită bineînțeles cu nelipsitele orez și fasole neagră. Am adăugat aici și atmosfera elegantă a locului cu mobilă vintage și muzică tradițională cubaneză la un pahar de mojito – rețeta reușită pentru a încheia ziua 😋.

masini epoca Havana

Așezate la rând, ca niște bijuterii

mâncare traditională cubaneză ropa Vieja

Ropa vieja, mâncare traditională cubaneză

Malecon faleza Havana apus

Plimbare pe Malecon, faleza-canapea a cubanezilor

Malecon faleza Havana apus

Un apus de poveste pe zidurile Malecon-ului din Havana

Fortareața El Morro Havana

Fortăreața El Morro veghează orașul și în vremurile noastre

Ziua 3: Fidel și gangsterii

Place sau nu, istoria Cubei din ultimii zeci de ani este strâns legată de comunism și de numele lui Fidel. Și ca în orice fel de poveste ce are nevoie de eroi, regimul Castro a știut să facă din revoluția socialistă o bună mișcare de propagandă sau PR, după cum vreți să o numiți. Dacă bannerele și zidurile cu mesaje socialiste sunt omniprezente prin Cuba, esența mișcării este “la vedere” pentru tot omul la Muzeul Revoluției din Havana.

Cum altfel, când chiar la intrare te intâlnești cu Granma, iahtul cu care Fidel Castro, fratele său Raul, curajosul Che Guevara și o mână de revoluționari au pășit pentru prima dată în Cuba după exilul în Mexic și au început lupta pentru “eliberarea poporului” din mâinile nemilosului dictator Batista.

Nu ne-a impresionat prea mult muzeul, poate și pentru faptul că istoria era prezentată doar de către învingători, într-un singur sens. Dar ceea ce e sigur este că imaginea lui Che Guevara este pretuntindeni idolatrizată, fiind inspirația pentru generațiile viitoare care își doresc “Să ne creștem copiii în spiritul lui Che.”, așa cum scria pe una dintre inscripțiile de aici.

După muzeu, în ultima noastră zi în Havana, vroiam să mai dăm o tură prin Vedado. Nu de alta, dar auzisem de ceva înghețată cu aromă socialistă, renumită în toată lumea. Înghețata Coppelia a pornit chiar de la Fidel, ce în urma unei vizite în SUA în 1959 a gustat înghețata americană și a venit cu ideea de a crea gelado por el pueblo, că deh, le arată el americanilor ce e bun. Așa a apărut acum mai bine de 50 de ani o clădire gigantică de două etaje cu numele Coppelia și odată cu ea cozile nesfârșite, căci nu mai puțin de 35.000 de înghețate se vând aici zilnic. Nu vă speriați, pentru turiști există un preț și o coadă specială și în 10 minute ai și mâncat înghețata 😁. Nu credem însă neapărat că este mai bună decât cea capitalistă, dar merită o încercare.

Nu departe de Coppelia, se înalță mândru Hotel National de Cuba, un alt mare simbo al Havanei, străjuit de palmieri regali și oaspeți aleși. De altfel, încă de la inaugurarea sa din anii 1930, hotelul se mândrește cu colecția sa impresionantă de oaspeți: Walt Disney, Frank Sinatra, Winston Churchill, Steven Spielberg, Muhammad Ali, dar și Carol al II-lea al României. Cum am aflat? Hotelul a creat un adevărat Wall of Fame cu oaspeții de renume din fiecare perioadă. Bineînțeles că nici poveștile cu mafioți nu lipsesc, aici fiind organizată în 1946 cea mai mare adunare a gangsterilor vremii de Lucky Luciano. Frank Sinatra era însărcinat cu atmosfera susținând un mare concert aici, iar filmul The Godfather II portretizează momentul.

Camera aici costă câteva sute de dolari pe noapte, așa că am fost foarte mulțumiți doar să admirăm stilul art deco al clădirii, mobila vintage și Salon de la Historia.  Am vrut să urcăm și pe terasă pentru priveliște, dar am aflat că era închisă de vreo 15 ani 😂.

Nu am renunțat și am mers către zona Parque Central unde am băut un cocktail de la rooftop-ul hotelului Iberostar. Poate nu întâmplător, chiar înainte de a pleca, am avut parte de cea mai frumoasă vedere a orașului, cu Capitoliul și Havana Vieja în prim plan. E pe lista de recomandări pentru când ajungeți în Havana! 😉

Gata Havana, urma aventura de o săptămână prin Cuba, alături de mașina noastră închiriată. Prima oprire a fost Valle de Vinales, despre care v-am povestit aici.

Muzeul Revoluției Havana Fidel Castro

Muzeul Revoluției – Viva la revolucion!

 înghețata Coppelia Havana Cuba

Coada pentru înghețata socialistă Coppelia

Hotel National Havana mafioti Fidel mafie

Bine ați venit la Hotel National!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!