5 sfaturi pentru a te bucura din plin de călătoriile tale

Cu toții ne dorim călătorii de vis. De multe ori ne ia valul și ajungem să definim o călătorie reușită în funcție de cât de popular e locul sau de câte de câte obiective am văzut. Totuși, te-ai întrebat vreodată care sunt cu adevărat clipele în care te bucuri într-o călătorie și te simți cel mai bine? Dacă te gândești la ultima excursie, care e momentul “fericit” care îți vine în minte? Noi ne-am dat seama “când” ne bucurăm cel mai mult de călătorii și am scris mai jos despre asta.

1. Descoperă lumea așa cum e

Să începem prin a defini așteptările noastre legate de călătorii. Înainte de toate, o călătorie e o experiență. Nu a zis nimeni că e o experiență perfectă – orice ar însemna asta. Nu cred că poate nimeni nici măcar să ne garanteze că experiența o să ne placă. Și, pentru simplul fapt că e în perioada noastră de vacanță (acele câteva săptămâni pe an), nu înseamnă că “este interzis să plouă, să fie frig, să pierdem avionul, să nu ne placă mâncarea, să întâlnim oameni răi, să ni se facă rău ș.a.m.d.”

Poate că ați văzut circulând pe Facebook recent articolul Travel expectations vs. reality. E cât se poate de adevărat. E o întreagă industrie în spate, industrie din care facem parte chiar noi, victime ale propriilor jocuri sociale, ale propriilor poze photoshopate și experiențe de vis.

Ei bine, și ce e de făcut dacă trăim într-o lume ce ne creează așteptări din ce în ce mai mari?

Până la urmă, realitatea locului și imaginile promovate de media nu le poți schimba. Singurele pe care le putem schimba sunt așteptările noastre legate de călătorii. O călătorie este o întâlnire cu un loc nou și prima regulă este să nu îl judeci, să lași așteptările acasă, să vrei doar să îl cunoști. Precum  fac prietenii buni, cei care sunt în mod ingenuu interesați de noi, cei care ascultă fără să ne judece.  Și credem că aici stă cheia unei călătorii de care să te bucuri din plin: să fii cu inima deschisă, să fii interesat în mod ingenuu să descoperi lumea de acolo, cu bune și cu rele, să încerci să o înțelegi, să o accepți. Asta se cheamă că ai într-adevăr o pasiune pentru călătorit .

12799084_1583964278596403_7046201219382385972_n

2. Creează contextul pentru a înțelege

Ca să ajungi să accepți, trebuie să înțelegi. Iar primul pas și cel mai util lucru înainte de o excursie ni se pare partea în care citești câte ceva despre locurile respective. Nu despre obiective neapărat, ci mai mult despre istorie, despre tradiții și credințe, despre oameni. E modul în care poți construi contextul astfel încât să ai dorința de a descoperi lumea așa cum e.

 12814299_1585089711817193_7323605995260482533_n

3. E timpul pentru “Bucket list”

Dacă stai să te gândești bine, amintirile pe care le povestim cu cel mai mare entuziasm sunt lucrurile pe care le facem pentru prima dată. Să ieși din zona de confort! Să trăiești momentul în care ai făcut un lucru pe care nu credeai vreodată că vei fi în stare să îl faci.

Adevărul este că provocarea de a te gândi la lucruri pe care vrei să le faci măcar o dată în viață (așa zisa bucket list) și să le realizezi, unul câte unul, îți dă o imensă satisfacție. Iar călătoriile sunt momentul perfect. De ce? Pentru că:

  • ești mai deschis să faci chestii nebunești, oricum totul e diferit și ai început să prinzi gustul
  • de multe ori paragliding pe Copacabana este o idee mai bună decât paragliding la Brașov
  • e bine să te gândești și la partea practică – cea legată de costuri: de exemplu să înoți cu delfinii în Singapore e posibil, dar o idee mai bună ar fi să îți planifici să faci asta în Thailanda, la jumătate de preț.

12644724_1569531450039686_8045315056496090195_n

 

4. Petrece timp alături de localnici

Dincolo de obiectivele turistice de vizitat, un tur alături de un localnic este de multe ori următorul nivel, în care cunoști locurile off the beaten track, intri în contact cu oamenii de acolo și petreci timp în localurile frecventate de ei sau chiar la ei acasă. Și cel mai tare este că poți pune oricâte întrebări și afla cam orice vrei .

Câteva variante pe care noi le-am folosit pentru a rezerva un tur cu un localnic sunt: With Locals  și Insight Guides .

 mod

 

5. Savurează momentul

A trăi momentul bate Google-ul sau orice ghid turistic. Lasă-ți intenționat o după-amiază liberă ca să te bucuri de loc după bunul plac. Poate observi ceva interesant pe parcurs, poate afli de la un localnic care e cel mai tare lucru pe care îl poți face acolo sau poate pur și simplu ai chef să rătăcești pe străzile orașului după bunul plac . It’s up to you!

E o lume atât de mare, cu atât de multe călătorii și tot atâtea experiențe care ne așteaptă acolo. Nu vom avea probabil timp să descoperim totul în această viață…și tocmai acesta e farmecul ei . Ready to Explore. Explore better. Explore together?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *