India


India. A 7-a tara ca suprafata si cea mai mare democratie a lumii, cu peste 1.3 miliarde de locuitori, este un ocean de obiceiuri diverse si culturi, si pare locul in care Dumnezeu a creat toleranta. Constitutia tarii recunoaste 22 de limbi, o federatie formata din 29 de state si mai toate marile religii ale lumii, de la hindusim, islamism, crestinism si pana la budism ori sikhism.

Tot India este locul in care peste 500.000 de oameni sunt milionari si traiesc in palate, pe cand alte cateva sute de milioane se multumesc cu un dolar pe zi. Jeep-urile de sute de mii de euro stau blocate uneori printre carutele venite din alte secole, autostrazile suspendate se termina in drumuri pietruite, iar zgarie norii cu pereti de sticla umbresc mahalalele prafuite.

Pare o descriere dintr-un film de Bollywood, dar este din pacate sau din fericire, realitatea Indiei de astazi. De fiecare data conteaza perspectiva din care privesti lucrurile pentru ca am vazut la fel de multi indieni fericiti printre mahalalele din Delhi, precum am vazut milionari la costum prin Los Angeles sau Londra, in calatoriile noastre.

La fiecare colt de strada, in fiecare templu vizitat sau casa unde am intrat prin India, ni s-a intiparit in minte faptul ca indienii pun mult mai mult pret pe lumea spirituala decat pe cea materiala. Cam asta este explicatia pentru toate aceste contraste, din punctul nostru de vedere, pe langa faptul ca India inca are de recuperat un decalaj mare economic pana la a ajunge sa scoata din saracie toata populatia sa imensa.

Astazi, desi India are cresteri economice an de an de peste 5-6%, inca 36% din populatie traieste in saracie si peste 60% lucreaza in agricultura. Se spune ca in actualul ritm, India va deveni prima economie a lumii in cativa zeci de ani, dar si cea mai populata tara, depasind China.

Un lucru este cu siguranta cert: in India, pregatiti-va sa fiti suprinsi la orice pas! Da, poate fi tara celor 100 de probleme, dar este insa in acelasi timp si locul in care se gasesc miliarde de solutii, asa cum spunea un citat celebru!


Motive pentru a vizita India:

  • Experiente autentice: indienii sunt cunoscuti in lume pentru felul in care stiu sa isi salute oaspetii: "Atithi devo bhavameaning”, adica “Oaspetele este precum Dumnezeu!”. Cultura lor este un amalgam al trecutului glorios imbinat cu prezentul, un fel aparte de a iesi in evidenta prin obiceiuri si traditii ce va vor incanta la fiecare pas. Incercati cat mai mult sa interactionati cu localnicii, aflati-le povestea, mergeti in locurile frecventate de catre ei, si veti putea trai pe propria piele viata in India!
 
  • Nu e pentru nimeni un secret, simbolul Indiei in lume este Taj Mahal-ul, opera de arta ce incanta de sute de ani omenirea. Inclus si pe lista celor 7 minuni ale lumii moderne, Taj Mahal-ul este acel loc in care iti doresti sa ajungi cu siguranta macar o data-n viata! Si da, va confirmam ca este mai spectaculos in realitate decat v-ati putut imagina si de cat il poate reda orice fotografie sau video de pe Youtube! 😊
 
  • Varanasi inseamna pentru indieni ceea ce este Ierusalimul pentru crestini sau Mecca pentru musulmani. Este centrul spiritual al Indiei si locul in care toti hidusii isi doresc sa moara. De mii de ani, traditia este dusa mai departe din generatie in generatie si cine este ars pe rug in Varanasi pe malul fluviului Gange, atinge Nirvana. Nu are obiective turistice de renume, dar are puterea sa te impresioneze!
 
  • Statul Kerala este supranumit “Tara lui Dumnezeu”, pe buna dreptate, spunem noi! 😊 Cel mai bogat stat al Indiei se poate lauda cu plajele sale cu nisip fin, paduri tropicale, plantatii nesfarsite de ceai, mirodenii, cateva zeci de kilometri de delta rupta parca din paradis, dar si cu locul in care s-a inventat celebrul tratament ayurvedic, medicina alternativa ce ofera solutii multiple de mii de ani.
 
  • India este plina de culoare iar cei de aici stiu cum sa sarbatoreasca in stil mare! Asa cum povesteam si in articolul nostru despre festivaluri in lume, India este unul dintre cele mai tari locuri in care puteti sarbatori alaturi de localnici. Festivalul culorii - Holi, Diwali sau cel de la Pushkar sunt locuri in care ne-am dori si noi sa ajungem candva! :)
 
  • Bucataria indiana este nelipsita din meniul oricarui restaurant ce se respecta din marile orase ale lumii iar India este locul in care sa experimentati la fata locului ce are ea mai bun de oferit. Indienii sunt adevarati maestri ai gustului, daca tinem cont de faptul ca aici se produc peste 70% din mirodeniile din lume!

Ce nu ne-a placut in India:

  • Nu este pentru nimeni un secret faptul ca igiena in India nu este la cele mai inalte standarde. Intr-o tara in care din pacate, un numar mai mare de persoane are acces la un smartphone decat la o toaleta, nu trebuie sa va surprinda nimic. Cazarile lasa de multe ori de dorit, curatenia din restaurante sau de pe strazi, la fel. Solutia este sa veniti aici cu inima si mintea deschisa si sa verificati in prealabil review-urile, inainte de a alege locurile in care sa dormiti sau sa mancati. Evitati zona garilor sau a aeroporturilor cu orice pret! 😊
 
  • Poluarea este o alta mare problema in India, iar peisajul prin orasele puternic industrializate din nord pare de multe ori apocaliptic, daca luam in considerare ceata aproape permanenta si mastile pe care oamenii le poarta. New Delhi este pe locul 2 in topul mondial al celor mai poluate orase din lume si se spune ca o zi petrecuta aici este la fel de daunatoare precum fumatul a 2 pachete de tigari!
 
  • - A 3-a mare problema care iese la iveala aproape la orice pas este aglomeratia excesiva si traficul infernal. Conform ultimelor studii, India este pe locul I in lume atunci cand vine vorba de accidente mortale petrecute pe drumurile publice, cu peste 200.000 de morti. Totodata, 3 dintre cele mai aglomerate orase ale lumii se afla in India. Ca sfat foarte pretios, aveti mare grija ce fel de sofer va alegeti si nu ezitati sa ii spuneti sa conduca prudent. Transferul cu masina sau risca prin India a fost pentru noi la fel de palpitant precum un

Sfaturi utile despre India:

  • Romanii au nevoie de viza pentru a vizita India, procesul de obtinere fiind insa unul facil: se poate aplica on-line accesand linkul acesta. In 3-4 zile primiti apoi in format electronic viza pe care va trebui sa o aveti la voi printata. Costul este insa destul de ridicat, 80 de dolari de persoana.
 
  • Distantele intre orase si obiective sunt mari, asa la capitolul transport noi am ales prin India fie avioane low cost, fie masini inchiriate direct cu sofer. Nu va recomandam sa folositi transportul in comun sau trenurile, dar pentru o experienta cat mai autentica, pot fi intr-adevar variante bune!😊
 
  • Nu este obligatoriu nici un vaccin pentru a vizita India, insa cu siguranta este recomandat sa va vaccinati daca veti calatori aici. Primul pas este sa va programati la un medic epidemiolog. De regula, vaccinurile clasice recomandate sunt cele impotriva poliomielitei, rubeolei, febrei tifoide si a hepatitei. Pastilele de malarie sunt recomandate decat de un grup restrans de medici, India nefiind o tara mult prea expusa acestui risc.
 
  • Desi o tara imensa ca suprafata, toata India se afla sub acelasi fus orar. In ceea ce priveste prizele, nu uitat sa va luati cu voi un adaptor universal.
 
  • Inarmati-va cu rabdare! In India orele sunt relative, ritmul oamenilor este uneori mai lent decat suntem noi obisnuiti prin Europa, fie ca vorbim de o servire la restaurant sau o sandwich luat de la colt de strada, si bineinteles, programul nu este intotdeauna respectat.
 
  • In ceea ce priveste cheltuielile, bugetul mediu pe zi pentru noi in India a fost de 40 de euro/persoană (cazare, transport fara biletul mare de avion, tururi, intrari obiective, mâncare),

Cand sa vizitezi India:

  • India are 3 sezoane: vara, sezonul ploios si iarna, desi prin suprafata sa imensa este greu sa compari o iarna in sud cu temperaturi de 25 de grade cu una in nordul extrem al muntilor Himalaya. Iernile (noiembrie – februarie) sunt destul de reci in nord (Delhi – Jaipur – Agra), cu temperaturi ce ajung in medie ziua pe la 14-16 grade, insa este cea mai potrivita perioada de a vizita India daca vreti sa combinati sudul cu nordul.
 
  • Evitati sezonul ploios intre final de mai si septembrie.

Mancare si bautura traditionala in India:

  • Mancarea este extrem de varianta in India, dar un lucru are in comun indiferent de regiunea din care provine: este extrem de condimentata datorita multiplelor mirodenii folosite iar meniurile vegetariene sunt foarte raspandite, avand in vedere ca aproape 30% din indieni sunt vegetarieni.
 
  • In nord ne-am bucurat de painea indiana celebra in toata lumea, fie ca vorbim de roti, chapatti, paratha sau naan, ori de chicken tandoori, pui rumenit in cuptor si amestecat cu condimente. Stilul de mancare din sud bazat mai mult pe orez si peste.
 
  • Atunci cand vine vorba de bauturi, indienii nu sunt deloc mari fani ai alcoolului, in majoritatea provinciilor vanzarea fiind limitata doar la magazine administrate de catre autoritati. Daca vorbim insa de ceai, indienii sunt premianti, iar cel mai renumit fel este masala chai: ceai negru, amestecat cu mirodenii aromate si ceva ierburi.

Fii inspirat de India !

India este cel mai mare producator de filme din lume cu peste 1100 de productii pe an, dublu cat SUA si de 10 ori mai mult decat Marea Britanie. Totusi, dintr-o asemenea oferta bogata made in India, preferatul nostru este Lion, un film creat in colaborare de catre SUA-Australia-Marea Britanie despre un baiat indian ce incearca disperat sa isi regaseasca originile din tara mama. Cadrele surprinse in film, emotia si viata de zi cu zi a indienilor, il fac sa fie unul dintre cele mai tari filme pe care le puteti vedea pentru a va face o impresie despre India.

Pentru ceva muzica in stil indian, nu puteam sa nu va recomandam decat clasica melodie, Panjabi MC - Mundian To Bach Ke!
 
delhi haos culori aglomeratie destinatie calatorii de grup organizate travelship
destinatie india jaipur travelship
taj mahal agra destinatie calatorie de grup organizata travelship
kerala delta verde backwaters india calatorii travelship
12 octombrie 2019
apus plaja paradis insule vietnamul de sud

Exploreaza comorile din Vietnamul de Sud

Top 3 cuvinte: luxuriant, versatil, exotic Oricine exploreaza comorile din Vietnamul de Sud descopera un peisaj luxuriant in regiunile inalte si plaje ireal de frumoase, paradisiace,  cu nisip alb si apa turcoaz, cum cobori spre coasta. Vietnam este una dintre cele mai versatile tari din lume, unde contrastele puternice sunt intalnite la tot pasul. Nativii din sudul Vietnamului se considera diferiti de verisorii lor din nord, spunand despre ei ca […]
11 august 2019