Locul unde s-a nascut soarele – Lacul Titicaca, Peru

populatia Uros de pe Titicaca travelship peru

Top 3 cuvinte despre Titicaca: cultura, Uros, soare

Muntii Anzi, Amazonul, Machu Picchu sau Lacul Titicaca sunt emblemele Americii de Sud in lume si locurile in care s-au format numeroase culturi de-a lungul vremii. La peste 3.800 de metri altitudine, undeva in Muntii Anzi, la granita dintre Peru si Boliviza, se afla cel mai inalt lac navigabil din lume si locul unde se spune ca a luat nastere chiar maretul Imperiu Incas. Astazi, regiunea este un mix unic intre doua culturi – Aymara si Quechua, iar campesinos (taranii locali), inca ingrijesc pamantul cu propriile maini, cresc lame ca animale de companie si poarta costumele traditionale. Pare ca pe aici timpul a stat in loc, iar oamenii duc cu mandrie mai departe limba, obiceiurile si cultura stramosilor.

Daca este sa vorbim de cultura si obiceiuri, poate una dintre cele mai inedite populatii ce inca traiesc pe pamant sunt cei peste 1.200 de oameni ce isi duc viata linistiti pe 60 de insule artificiale in mijlocul Lacului Titicaca. Acum cateva sute de ani, populatia Uros, urmasi de indigeni veniti din jungla Amazoniana, a trebuit sa se adapteze si sa reziste atacurilor la care erau supusi de catre Imperiul Incas. Au avut o idee originala de altfel 😄. Si-au construit propriile insule din totora, o planta locala ce poate fi asemuita cu papura, planta ce le ofera cam tot ce au nevoie pentru a trai, de la hrana, medicamente si pana la adapost.

Din generatie in generatie, incasii au dus mai departe mitul care spune ca zeul Viracocha, cel ce s-a nascut din  apele lacului Titicaca, a creat soarele, stelele si primii oameni din acest loc. Tot aici, sustin incasii, s-ar fi nascut si Manco Capac, primul Imparat al unui imperiu ce avea sa domina intreaga America Latina pana la venirea spanililor. Asa ca, daca doriti sa mergeti in locul in care s-a nascut soarele, porniti intr-o calatorie pe lacul Titicaca, locul magic al Incasilor! 😍

Calatori pe lacul Titicaca

Daca Machu Picchu este cel mai cunoscut loc asociat cu incasii, ei bine Lacul Titicaca se spune ca este locul in care s-a nascut marele Imperiu.

Pornind din Lima si trecand prin desertul peruan, cu oprire prin Paracas si oaza Huacachina, ne-am continuat calatoria prin Peru printr-o oprire de 3 zile in zona lacului Titicaca.

Puno, un oras de vreo 160.000 de locuitori, este principala regiunii cu acelasi nume si principala “poarta” de vizitare a lacului Titicaca pentru turisti, desi aeroportul se afla in Juliaca, un oras industrial aflat la vreo 50 de kilometri de Puno.

Nu-i deloc de gluma cu altitudinea, Puno si Titicaca fiind la peste 3.800 de metri, mai mult chiar si decat Cuzco (3.200 metri) sau Machu Picchu (2.600 metri). Am citit si noi numeroase avertismente pe internet ce indeamna turistii sa se aclimatizeze 1-2 zile inainte de a ajunge aici. Totusi, noi aveam planuri mari si vroiam sa vizitam Puno chiar din prima zi. Nu am ajuns bine la hotel si deja aproape toti dintre cei 15 oameni din grup aveam dureri de cap, ameteli si simteam cum fiecare treapta urcata echivaleaza cu o cucerire a Everest-ului 🙄. Sfatul nostru este sa mergeti rapid la o farmacie locala si sa cereti pastilele “sorochi” pentru rau de altitudine. Isi vor face efectul in mod normal in maxim 12 ore.

Puno este un mix intre vechile culturi aymara si quechua, un orasel sud-american haotic de provincie, plin de tarabe si magazine colorate, cladiri impunatoare din perioada coloniala si localnici intreprinzatori veniti din toate colturile regiunii. Centrul este compact, il puteti explora si descoperi usor la pas in jumatate de zi. Nu ratati Kuntur Wasi (Condor View), cel mai inalt deal al orasului, de unde puteti prinde un apus superb. Mai puteti rataci printre magazinele ce suveniruri din centrul orasului, muzeul Coca sau sa admirati lacul Titicaca din zona portului.

Nu Puno, ci excursiile de pe lacul Titicaca sunt insa principalul motiv pentru care ajungi in regiune. Aici, ai o multime de alegeri de facut, de la excursii de cateva ore in barcutele localnicilor si pana la retreat-uri de cateva saptamani in mijlocul salbaticiei, in stilul lui Che Guevara, unul din personajele celebre ce a facut si mai cunoscute frumusetile zonei in lume.

Noi am mers alaturi de agentia locala, All Ways Travel, intr-un tur de doua zile. Johnny, un localnic nascut si crescut pe insula Amantanti, ne-a insotit pas cu pas pe tot parcursul turului. Am inceput cu o oprire de doua ore pe insulele Uros unde am avut parte de o demonstratie live a felului in care oamenii isi construiesc insulele articifiale din totora, dar si de povesti inedite despre viata simpla a localnicilor. Viata se scurge intr-un ritm lent si pare ca timpul nu a trecut peste cei de aici: o insula are cam 50-100 de metri patrati, adaposteste 2-3 familii si cam tot ce au nevoie pentru a-si duce linistiti traiul, izolati de lumea exterioara in care traim.

Turismul este pentru ei atat o binecuvantare (prin incasarile de la turisti isi permit sa isi trimita copii la scolile din Puno), dar si o amenintare pentru cultura si obiceiurile bine pastrate ale micii comunitati.

Dupa ce ne-au aratat casutele lor din papura si acoperis din paie, ne-au plimbat cu barcuta realizata bineinteles (ati ghicit probabil 😂) tot din totora, catre insula principala a comunitatii Uros, o insulita de vreo 300 de metri patrati in care se afla si locul de unde este condusa comunitatea locala – un fel de primarie a lumii noastre.

Apoi ne-au cantat de ramas bun intr-un amestec de aymara si spaniola, un soi de cantec ce semana cu “Vamos a la Playa” , ne-am urcat in barca noastra cu motor si am plecat mai departe alaturi de Johnny catre Amantani, o insula si mai izolata de civilizatie, afla la inca 2 ore de mers pe lacul Titicaca.

barca lacul Titicaca Uros totora Peru travelship

Cu barca pe lacul Titicaca

insulele plutitoare Uros totora cultuta culori titicaca peru travelship

Iar in zare…insulele plutitoare Uros 🙂

populatia Uros insula plutittoare totora port traditional lacul titicaca peru travelship

Acasa la populatia Uros, pe o insula plutitoare, in portul lor traditional

barci traditionala totora uros lacul Titicaca peru traveship

Ne-am plimbat si cu barcile traditionala afacute din totora de localnicii Uros

Apus pe lacul Titicaca peru travelship

Apus pe lacul Titicaca

De cum pui piciorul pe Amantani, simti ca ai ajuns intr-o alta lume. Pe potecile pietruite circula turme de oi, copiii se joaca in voie printre terasele dealurilor scaldate de soare, iar localnicii isi cultiva si impart frateste terenul fertil pe care il au la dispozitie pe cei 15 kilometri patrati cat are insula. Masinile nu au ajuns pe aici, iar internet ai doar daca mergi in varf de deal, intr-un anumit punct unde poti prinde o urma de semnal. Nu ai insa nevoie de asa ceva pentru ca viata are alte valori pe Amantani.

Nici de politie ori politicieni nu au nevoie localnicii: o data pe an, consiliul format din membrii celor mai vechi si importante familii de pe insula se reunesc si omul cu cele mai multe merite pentru comunitate in anul respectiv, om ce va conduce Amantani pentru un an de zile.

Cei 4.000 de localnici isi impart si putinii turisti ce ajung pe insula, asa ca noi am nimerit la o familie de 6 membri ce avea o casuta superba cu vedere la lac. Desi conditiile au fost simple, ne-am simtit extraordinar de bine, iar oamenii au avut mare grija de noi. Ne-au preparat mancare traditionala (bazata foarte mult pe legume, carnea fiind extrem de rara pe aici si consumata doar la cate o mare sarbatoare), ne-au servit cu ceai, ne-au organizat demonstratii in care ne aratau cum se cultiva pamantul si chiar au chemat cantaretii satului, pentru o seara si o petrecere memorabila in cinstea noastra 😀.

Pe Amantani ne-am dat seama inca o data de faptul ca nu-i nevoie sa porti costume scumpe si sa te plimbi pe Fifth Avenue din New York pentru a te simti liber si fericit. Uneori viata simpla chiar bate filmul!

localnici copii zambete insula Amantani lacul titicaca Peru travelship

Primele zambete de localnici pe insula Amantani

localnici magar insula Amantani lacul titicaca Peru travelship

Si un alt localnic prietenos :))

cazare colorata localnici pe lacul Titicaca amantani peru travelship

Cazarea noastra colorata la localnici, cu vedere la lac de pe insula Amantani

apusul pe insula Amantani peru travelship

Apusul la 4.100 de metri pe insula Amantani

localnici traditionali peru insula amantani lacul titicaca obiceiuri travelship

Viata la tara 🙂

rasarit cu localnicii pe lacul Titicaca peru travelship

Un rasarit si un ramas bun! 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Google+
Contacteaza-ne!