Brazilia


Mai în glumă, mai în serios, localnicii se mândresc la un pahar de caipirinha că Dumnezeu este brazilian. Dacă America este țara tuturor posibilităților, Brazilia este țara tuturor superlativelor: cea mai mare țară din America de Sud, cu o suprafață de aproximativ 85% din Europa, casă pentru 200 de milioane de oameni, ce vorbesc aproximativ 180 de limbi, cea mai mare întindere de plajă din lume (aproximativ 7500 de km), locul celor mai multe specii de plante de pe planetă și cu cei mai mulți Marcelo pe metru pătrat 😂.

“Ordine și progres”, sloganul întâlnit peste tot în Brazilia, chiar și pe drapelul national, începe ușor să se vadă în evoluția țării din ultimii zeci de ani: Brazilia este a 7-a putere economică a lumii după puterea de cumpărare (conform Băncii Mondiale) și până în anul 2030 se spune că Brazilia va depăși Germania ca putere economică.

Brazilia își păstrează superlativele și atunci când vorbim de turism pentru că aici poți trăi cele mai tari experiențe dintr-o viață: de la plimbări prin orașele vechi coloniale, la viața de noapte din Rio, relaxare pe plajele á la Caraibe de pe Coasta Verde, la una dintre minunile lumii – cascada Iguazu și până la o zi de descoperire a junglei în bărcuță precum un adevărat conquistador, încheiată cu o noapte albă în mijlocul pustietății din junglă.

Cred că v-ați dat singuri seama că, la cât de mare este Brazilia, în mini-sabaticul de aproximativ 2 săptămâni pe care l-am avut la dispoziție, am putut vizita doar o parte din ceea ce are de oferit și anume: Rio de Janeiro, cascada Iguazu, Coasta Verde cu ale sale plaje de vis și orașe coloniale, megalopolisul Sao Paolo și jungla amazoniană cu poarta sa de intrare Manaus.

Ce ne-a plăcut în Brazilia?


Chiar dacă vorbim de oameni aflați la mii de kilometri distanță unii de alții, pare că poporul brazilian este unit de un numitor comun, spiritul latin și acceptarea lucrurilor așa cum sunt: șoferul Marcelo din Rio, extrem de mulțumit de viața de aici oamenii; din Manaus ce ies în fiecare duminică seara la grătare acompaniate de muzică în stradă; localnicii junglei ce au nevoie doar de pește și apă pentru a fi veseli.

Atunci când se gândesc la plajele din Brazilia, majoritatea turiștilor au în minte plajele din nord-estul țării, Ipanema sau Copacabana din Rio. Fiecare plajă cu farmecul ei, însă pe noi ne-a impresionat cel mai mult plaja Cachadaco din Trinidade – Paraty ce pare decupată dintr-un decor de paradis.

Nimic nu se compară cu experiența în junglă, similară cu documentarele de pe Discovery: pescuit de piranha, vânătoare de crocodili, tracking prin junglă sau duminica în familie petrecută cu localnicii.

Ce nu ne-a plăcut în Brazilia?


Deși nu am avut niciun incident și avertismentele care circulă pe internet nu s-au confirmat, Brazilia (și în special Rio) rămâne o țară în care aparatul foto și telefoanele sunt o grijă în plus, iar programul de după ora 10: 00 seara este pe proprie răspundere.

Ceea ce totuși s-a adeverit este nivelul scăzut de igienă (care probabil vine tot dintr-o acceptare a realității așa cum este :)) ), care, cu puțină grijă și atenție la localuri, se poate ridica la limite acceptabile.

Copacabana și Ipanema au devenit locuri extrem de comerciale, în care vânzătorii ambulanți patrulează non-stop, ca urmare nu sunt locurile în care să te poți relaxa după bunul plac.

Motive pentru a vizita Brazilia


Pentru cei ce caută aventură, jungla amazoniană este răspunsul corect. Câteva zile în junglă te vor încărca cu adrenalină și cu un bagaj plin de experiențe din care să tot ai ce povesti cunoscuților.

Pentru relaxare și pentru cei mai romantici (inclusiv lună de miere), plajele de pe Coasta Verde sunt cadrul ideal.

Pentru peisaje și natură, Rio de Janeiro și Iguazu îmbină aproape tot ce poate oferi natura mai frumos.
 
Hai cu noi în urmatoarea vacanță!
Abonează-te la newsletter și vei fi primul care află ultimele noutăți din travel și vacanțe pe care le organizăm!

Nume
Email



Doar alături de comunitatea Travelship.ro, primești exclusiv o dată la două săptămâni “o vacanță la pachet” în Inbox.
23 noiembrie 2019
revelionul in mexic pe isla mujeres focuri artificii unde sa petreci anul nou

Top 7 motive pentru care Mexic e o destinatie “perfecta” pentru noi, romanii!

Exista destinatii intre destinatii: unele au multe locuri de descoperit, altele au culturi unice sau plaje de vis, in altele ne simtim ca acasa! Sunt locuri in care ne indragostim de atmosfera de acolo si de mancare! Putine insa sunt acele destinatii “perfecte” in care ne place totul si ne simtim bine, fara nicio umbra de indoiala! O astfel de destinatie “perfecta” pentru noi, romanii, credem ca este Mexic. De […]
18 martie 2017

În lumea mayașilor de ieri și de azi: Chichén Itzá și Valladolid

Un lucru este sigur: mayașii sunt una dintre cele mai mari civilizații pe care le-a cunoscut pământul, iar Chichen Itza este locul [...].
13 martie 2017