O vacanta in Alsacia, una dintre cele mai pitoresti regiuni ale Europei, te poarta prin satele sale medievale si viile nesfarsite imprastiate pe coline, intr-un mix de cultura franceza si germana care s-a nascut dintr-un conflict care dateaza de cateva secole si care nu a fost in realitate stins niciodata.
Istoria este de multe ori mult mai complicata decat am putea noi intelege. Atunci cand ceata se instaureaza asupra apartenentei si a originii unei regiuni si a poporului sau, apar intotdeauna orgoliile si rivalitatea. Este si cazul Alsaciei si al vecinei sale Lorena, regiuni care s-au aflat intotdeauna la granita culturala si ideologica dintre doua natii mult prea orgolioase: Franta si Germania.
Controversa asupra regiunii apare pentru prima data in timpul unificarii Germaniei, pe la 1860. Atunci, in iuresul unificarii Prusiei, in jurul careia s-a unit toata Germania, a dorit sa impinga granita cu Franta cat mai spre vest. Se dorea anexarea Alsaciei si Lorenei, avand ca principal argument populatia majoritar vorbitoare de limba germana.
In urma razboiului care s-a soldat cu victoria totala a Prusiei si umilinta Frantei, a fost stabilita granita care urma in mare parte diviziunea dintre populatia vorbitoare de limba franceza si germana. Secolul xx, cu cele doua Razboaie Mondiale au pasat pe rand Alsacia de la Administratia Germana catre cea Franceza si invers. Au urmat un sir nesfarsit de perscutii asupra populatiei de etnie diferita, pana cand, in cele din urma, finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial a stabilit pentru ultima data apartenenta regiunii Alsacia (si a Lorenei, dealtfel), la statul francez. Asta nu inseamna insa ca nemtii nu tanjesc si acum dupa bogata regiune. Este insa o situatie cu care au trebuit sa se impace.
De altfel, este greu de spus cui ar trebui sa apartina Alsacia. De fiecare data cand intri aici, dinspre Germania realizezi cat de mult difera fata de restul regiunilor germanice, cultura latina regasindu-se din plin inclusiv in traditia vinului, clar nespecific germanilor. Insa, venind dinspre oricare alta regiune franceza se observa de-indata arhitectura tipic nemteasca. Si mai e ceva, Alsacia este singura parte a Frantei unde berea este mai pretuita decat vinul. Ciudat totusi pentru o zona care produce atat de multa licoare bahica si pe deasupra de o asa buna calitate…incurcate sunt caile Domnului 😄.
Indiferent daca ar trebui sa fie germana sau franceza, Alsacia are cate putin din fiecare. Poate ca tocmai asta o si face atat de speciala si indragita, pentru ca indiferent de disputele politice si istorice, Alsacia are un spirit propriu si o identitate care ii face pe localnici sa se declare mandrii alsacieni (nu francezi, si nici germani). Iar pe noi, restul, sa o iubim atat de mult, pentru ca odata ce ai pasit aici, vei fi cu siguranta fermecat. Bun venit in Alsacia !
Situata la intersectia dintre cultura latina si cea germanica, Alsacia se invecineaza atat cu Germania cat si cu Elvetia. Aceasta o transforma intr-un punct de plecare excelent pentru vizitarea acestor tari. Aeroportul Basel-Mulhouse-Freiburg este singurul aeroport care ofera conexiuni de zbor directe intre tara noastra si Alsacia. Pentru o vacanta in Alsacia puteti opta si pentru un zbor catre Zurich, aflat nu foarte departe de granita cu Franta si implicit cu Alsacia sau catre Strasbourg, capitala si cel mai important oras al Alsaciei, avand insa nevoie de o escala in Paris sau Frankfurt.
Noi am ajuns aici in cadrul unui roadtrip de 12 zile care a cuprins vizitarea mai multor tari si regiuni, cum ar fi Ungaria, Austria, Germania, Elvetia, Franta, Italia si Slovacia, despre care vom scrie cu siguranta pe blog. Exista si variante mai putin conventionale, cum ar fi trenul sau autocarul, insa veti ajunge sa platiti mai mult decat pe avion si sa petreceti zeci de ore pe drum, deci nu recomandam neaparat.
Regiunea Alsacia este foarte dezvoltata din punct de vedere al infrastructurii turistice, si pentru vacanta in Alsacia veti putea alege dintre diferite variante, pentru toate bugetele, in functie de cat de pretentiosi sunteti. Noi am avut 2 baze de explorare, Strasburg si Mulhouse, adica in nordul si sudul regiunii, insa va puteti caza si intr-unul dintre satele pitoresti pentru o experienta mai complexa. De altfel, Mulhouse poate fi folosit si ca baza pentru explorarea nordului Elvetiei, pentru a evita plata unor preturi de 2 3 ori mai mari 😉!
Preturile nu vor fi cu siguranta prea prietenoase, asteptati-va sa platiti undeva la 60-80 de euro pentru o camera dubla la hotel vara si 50-60 de euro pentru o masa la restaurant, in doi. Strasbourg este totusi una dintre cele trei capitale ale Uniunii Europene si sediu al parlamentului, asadar preturile nu pot fi decat mari. Ce e frumos, insa, nu are pret, nu-i asa? 😤
Aventuri memorabile pentru tineri
Prietenii de neuitat
Experiente acasa la localnici
Oricand in vacanta! (plata in rate)
Fara stres, gata de plecare!
Aventuri, nu vacante banale!