Jungla amazoniană via Manaus: Povestea călătoriei noastre

cu barca in jungla miraj

Top 3 cuvinte despre jungla amazoniană şi Manaus: “pădurea lumii”, sălbatic, “Parisul de la Tropice”

Dacă ar fi să ne imaginăm globul pământesc de la distanţă, doar cu pete de culoare (pământ, apă, deşert şi pădure), jungla amazoniană ar fi pata verde, “pădurea lumii”, întinsă pe o suprafaţă de 5,5 milioane de km pătraţi, jumătate din Europa.

Datorită condiţiilor dure de trai, mare parte din jungla amazoniană este nelocuită şi chiar neexplorată: există suprafeţe imense de sălbăticie, fiind unul dintre locurile preferate ale documentarelor despre wildlife.

Dacă până acum poate ştiaţi doar de Parisul Paris, “Micul Paris” – Bucureşti, vă facem cunoştinţă cu “Parisul de la Tropice” – Manaus, un oraş construit după modelul Parisului în Lumea Nouă, la sfârşitul anilor 1800, atunci când se putea mândri cu statutul de “cel mai bogat oraş al Americii de Sud”.

 

Călători în jungla amazoniană şi în Manaus

Ziua 1: Primul contact cu jungla

Cu tot ceea ce avea de oferit Rio, Coasta Verde ori Sao Paolo, jungla amazoniană a fost partea cea mai așteptată de noi din toată excursia pentru că însemna ceva complet necunoscut.

Primul nostru contact cu jungla a fost Billy, ghidul nostru pentru aventura din junglă: un omuleț cam de 1,6m, cu trăsături evidente de băștinaș și care s-a făcut imediat plăcut prin felul glumeț de a fi și prin povestirile sale. Despre Billy am scris mai multe aici.

ghid junglaa Billy

Meet Billy! 🙂

Din piața de pește din Manaus aflată în port, am plecat alături de Billy și de cei cinci pești cumpărați de el pentru pregătirea prânzului, pe o barcă cu motor către cazarea noastră din junglă. A urmat un drum cam de trei ore: prima oprire a fost la “întâlnirea apelor” , acolo unde râul Solimoes se întâlnește cu Rio Negro, formând Amazonul.

În a doua porțiune de drum, am văzut primul sat din Amazon, Pareiro: la fel de colorat ca favelele din Rio, dar mult mai încercat de natură. Aici, în sezonul inundat din iarna braziliană, nivelul apei crește până la 50m. Fără prea multe posibilități, oamenii sunt nevoiți să fiarbă apa din râu de trei ori și asta nu îi ferește de boli.

După un scurt drum cu o dubiță, am revenit la principalul mijloc de transport de aici în sezonul inundat – barca, și cu ajutorul lui Tucan, un antreprenor local, am făcut cunoștință cu căsuța de lemn din junglă unde urma să ne petrecem o noapte.

Ararinha Lodge nu părea atât de sălbatică și rudimentară pe cât ne-o imaginasem, era plină de turiști din toate colțurile lumii, iar căsuța noastră avea curent electric, baie și era bine izolată de musafirii nepoftiți.

Am plecat cu Billy într-o barcă în explorarea zonei. Nu prea aveam idea de ce va urma, dar știam de la Billy, specialistul, faptul că am ales bine să venim în junglă în sezonul inundat, atunci când ți-e mai la îndemână să observi animalele și plantele din barcă decât să înaintezi cu greu prin junglă. Detalii despre traseu nostru găsești în articolul Jungla amazoniana via Manaus: Ghid și ce este de vizitat.

Billy ne-a impresionat prin simțurile hiperdezvolatate pe care le avea, reușind să observe de la sute de metri atracțiile junglei. Așa ne-am trezit și sub un copac în care Billy ne-a arăta de zor o maimuță pe care noi nu reușean să o vedem nici cu zoom-ul la maxim de la aparatul foto. Nicio problemă, celălalt ghid localnic s-a urcat maimuțește în copac și ne-a adus maimuța ca trofeu. Lazy monkey nu a părut deloc deranjată de întreruperea siestei, fiind foarte prietenoasă și lipicioasă cu noi.

A urmat un mic concurs de pescuit piranha, mici peștișori carnivori, numiți și foarfecele junglei. Lazy monkey și piranha sunt doar o mica parte din “prietenii”  întâlniți în junglă până când am fost întrerupți de apusul soarelui – deosebitant de plăcut în mijlocul pustietății.

Deși am fost pescari iscusiți și am prins ceva piranha, seara cei de la cazare ne așteptau cu masa pusă și cu cel mai bine cotat pește al zonei, tambaqui, care ni s-a părut delicios.

Fiind deja noapte în junglă, mai urmau pentru noi două aventuri: vânătoare de aligatori cu Billy și dormitul în jungle. Unii sunt buni la matematică. Alții scriu frumos. Billy este cel mai bun la prins aligatori din zbor.

Viața de noapte din junglă este la fel de gălăgioasă ca cea din Sao Paolo sau Rio, cu diferența că aici party animals sunt insect, păsări sau animale. La asta se mai adaugă o căldură sufocantă, ce ne-a ajutat să fim singuri în picioare pentru răsăritul de a doua zi.

rio negro intalnire amazon

Datorită densităților diferite ale celor două râuri, am putut vedea cum ia naștere Amazonul

pareiro brazilia

Pareiro – favela de pe apă

Shopping in benzinăria din Pareiro

Shopping in benzinăria din Pareiro

jungla amazoniana inundata

Una dintre multele căsuțe plutitoare

Jungle lodge

Jungle lodge

Tucan – un antreprenor al locului, owner bar & transport local

Tucan – un antreprenor al locului, owner bar & transport local

miraj barca jungla

Mirajul sezonului inundat în jungla amazoniană

om in copac maimuta

Proba maimuțească

lazy monkey jungla amazon

Nu e panică, e lazy monkey – animalul de companie al oamenilor din junglă

barca jungla

Programul de după masă…

piranha pescuit jungla

…pescuit de piranha

dinti peste piranha

Piranha- foarfecele junglei

apus junglă

Apusul din bărcuță

 

 

 

Ziua 2:  Cum ”răsare soarele” pentru oamenii din Amazon

În junglă, răsăritul e cu atât mai spectaculos cu cât toată natura se trezește la viață și vorbim de o natură dintre cele mai variate: peste 3000 de specii de fructe (dintre care noi văzut munguba – fructul roșu folosit ca înlocuitor al bumbacului), 56.000 de speciii de plante (printre care mimosele – plantele care se inchid la atingere) și peste 1.700 de specii de păsări (de la cormorani la ciocănitoare Woody).

Am renunțat  pentru câteva ore la mijlocul clasic de transport pe apă ca să facem jungle trekking – o plimbare printre copaci de zeci de metri, unde ne-am simțit ca Gulliver în țara uriașilor. Cum totul era nou pentru noi pe aici, am rămas în minte cu tarantula capturată de Billy, nucul brazilian vechi de 300 de ani sau furnicile gigant dinoponera a căror mușcătură se spune că este similară cu impactul unui glonț.

Ne-am dorit să vedem și cum trăiesc localnicii în zonă și, cum în ultima vreme accesul la triburile autohtone este restricționat prin lege, Billy ne-a dus să cunoaștem o familie tipică din junglă. Fiind duminică, am avut norocul să ne întâlnim exact în locul în care s-au strâns cu mic cu mare să facă farina – un fel de mălai care este alimentul lor de bază alături de pește.

Localnicii ne-au primit cu brațele deschise (pentru ei turismul înseamnă dezvoltarea zonei). Membrii familiei, destul de numeroși (în jur de zece), erau puși pe glume. Pentru ei nu există grija zilei de mâine, ei nu au facturi sau rate de plătit. La ei lucrurile sunt simple: daca le este foame, prind pește și totul vine de la sine.

Am făcut apoi un tur al satului din junglă, organizat de Billy. Format în sezonul inundat din căsuțe plutitoare răsfirate pe marginea apei, din comunitate nu lipseau biserica, școala, căsuța doctorului și, cum vorbim de Brazilia… îndrăgitul teren de fotbal.

prin jungla

Echipa de șoc :)))

nuc brazilian

Nucul brazilian – 50m înălțime, 1000 de ani vechime, cea mai dură esență lemnoasă.

dsc_0641

La farinha - pâinea cea de toate zilele

La farinha – pâinea cea de toate zilele

biserica din jungla pe apa

Nici lăcașul de rugăciune nu lipsește 🙂

 

 

Ziua 3:  Manaus – poarta de acces către junglă

Principala poartă de acces către jungla amazoniană nu e un sătuc cu câteva corturi, ci o adevărată metropolă, cam cât Bucureştiul ca populaţie…însă ceva mai hot. Dacă Bucureştiul era numit în vremurile bune “Micul Paris”, Manaus a primit supra-numele „Parisul de la Tropice”.  Pe la sfârşitul anilor 1800, datorită resurselor de cauciuc din zonă, Manaus a însemnat “Tărâmul Făgăduinţei” pentru baronii vremii din Europa. Cum aceşti europeni cu pretenţii s-au trezit la câteva mii de kilometri distanţă de luxul cu care erau obişnuiţi, nu a durat mult până când Manaus şi-a câştigat numele de „Parisul de la Tropice”, devenind cel mai bogat oraş din America de Sud.

Perioada de maximă glorie a fost atinsă atunci când a fost construită Opera din Manaus – Teatrul Amazonas, sora geamănă a operei din Paris. Pe principiul “Dacă nu vine muntele la Mohamed, se duce Mahomed la munte”, se spune că opera a fost construită pentru ca aristocraţia din Manaus să se poată bucura de un spectacol al lui Enrico Caruso.

Când am ajuns prima dată în centrul oraşului Manaus, clădirea cu accente europene ne-a atras din prima atenţia, cu atât mai mult cu cât la intrarea în Operă, stăteau răbdători câteva sute de oameni…care nu se ocupau cu exportul cauciului şi nici nu îl aşteptau pe Caruso, ci distracţia de duminică din Manaus: spectacolele gratuite oferite de către primărie.

Noi ne-am mulţumit cu un tur de o oră al Operei, cu Samyr, un ghid local foarte pasionat şi un bun reprezentant al diversităţii culturale de aici. Samyr ne-a trecut prin perioadele de dezvoltare ale oraşului, iar de la balconul Operei, ne-a arătat cum fiecare dintre acestea şi-a lăsat amprenta asupra oraşului. De sus, Manaus are 3 cercuri concentrice: centrul europenizat si cochet de pe vremea baronilor cauciucului de la sfarsitul anilor 1800 – The Paris of the Tropics; al doilea cerc, urban si industrializat, dezvoltat de marile corporatii incepand cu anii ’70; si ultimul cerc – al vietii rudimentare si salbatice din jungla amazoniana care e ca intindere aproape cat Europa.

Mobilă din Paris, marmură din Italia şi oţel din Scoţia, minţi strălucite de peste tot din lume, tavan ce imită structura vazută de jos a turnului Eiffel sau Romeo si Julieta cu happy end…cam asta înseamnă Teatrul Amazonas, mândria de ieri şi de astăzi a M